ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1903/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 29.04.2014 reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Satu Mare, prin care a solicitat anularea actului administrativ - titlu de creanța intitulat "Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare" nr. x din 10.09.2013 și anularea Deciziei 36260 din 08.11.2013, emise de pârâtă.

Totodată a solicitat să se constate că nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare ale Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului conform căruia "nu se efectuează nici o plata către beneficiari in cazul cărora s-a stabilit ca au creat in mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plați in scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor", dar nici prevederile art. 17 alin. 3 din contractul de finanțare nr. x/04.04.2011, deoarece nu exista suspiciunea de neregula, și în consecință, menținerea ca eligibile toate sumele declarate eligibile prin semnarea contractului de finanțare nr. x/04.04.2011 și menținerea ca valabil încheiat a contractului de finanțare nr. x/04.04.2011.

Prin sentința nr. 218/CA din 10 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Satu Mare.

Împotriva sentinței nr. 218/CA din 10 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal, reclamanta A. prin administrator judiciar B., prin care a solicitat:

- admiterea recursului, astfel cum a fost formulat;

- casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond;

- în urma rejudecării admiterea cererii de chemare în judecată și, în consecință, anularea Deciziei 36260 din 08.11.2013 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare" nr. x din 10.09.201, a actelor care au stat la baza acestuia, precum și a actelor subsectente, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 639.348,50 RON și a penalităților de întârziere.

În susținerea cererii de recurs recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dezvoltând următoarele critici:

În privința motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că soluția instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pretinsa motivare fiind, de fapt, o preluare a argumentelor expuse de către intima pârâtă AFIR.

În privința soluției pronunțate de prima instanță asupra fondului cauzei, criticile recurentei reclamante vizează greșita interpretare și aplicarea a normelor de drept material, apreciind a fi incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Astfel, hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează posibilitatea reluării activității de constatare a neregulilor. În acest sens, în anul 2013, potrivit Procesului-verbal nr. x/21.03.2013, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a tranșat problema existenței condițiilor artificiale pentru obținerea finanțării, reținând că nu se confirmă suspiciunea de neregulă. Ulterior emiterii acestui proces-verbal nu a existat niciun element nou, necunoscut, care să nu fi fost avut în vedere de către intimata-pârâtă și care să justifice efectuarea unui nou control la societatea- beneficiară, în urma căruia concluzia activității de verificare fiind că investiția realizată "a devenit neeligibilă".

Astfel, consideră recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât al doilea control efectuat de AFIR nu a vizat date suplimentare, necunoscute la data efectuării controlului prin care s-a constat că societatea nu a creat condiții artificiale.

De asemenea, hotărârea atacată încalcă dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât același proces-verbal a produs efecte juridice, care au intrat în circuitul civil, încălcându-se principiul irevocabilității actelor administrative.

În opinia recurentei, definiția "neregulii" astfel cum este prevăzută în O.U.G. nr. 66/2011 nu putea fi reținută de prima instanță deoarece aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză dat fiind faptul că nu există o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport de dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor", întrucât, în speță, nu există un avantaj nejustificat creat societății S.C. C. S.R.L., așa cum este definit de art. 3 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Contractul de finanțare.

De asemenea, în mod nelegal, instanța de fond a considerat că recurenta ar fi adus modificări substanțiale proiectului, ceea ce ar justifica măsura rezilierii acestuia.

De asemenea, în cauza de față, intimata pârâtă nu a dovedit, în niciun mod că recurenta ar fi adus o modificare substanțială proiectului de natura celor menționate la art. 8.3 Anexa I din Prevederile Generale generale la Contractul de finanțare.

În acest context, recurenta invocă și dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 și Decizia CJUE pronunțată în cauza Slancheva sila EOOD.

Recurenta-reclamantă, referindu-se la condițiile artificiale, prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, arată că în cauză nu există un element obiectiv și nici un element subiectiv și solicită a se avea în vedere cele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza Slancheva. Referitor la elementul obiectiv, acesta nu există întrucât cele șapte proiecte sunt autonome și diecare în parte respectă obiectivele schemei de ajutor. De asemenea, în măsura în care s-ar reține o divizare artificială a acestui proiect, ca și cum ar fi un proiect unic și nu șapte proiecte distincte, nu se poate susține existența elementului obiectiv, atât timp cât au fost respectate obiectivele schemei de ajutor, fiecare dintre investițiile celor șapte beneficiari este autonomă din punct de vedere juridic și funcțional, neexistând o interdependență între acestea. Instanța de fond a ignorat faptul că desfășoară activități în sectorul non-agricol, că a creat 6 locuri de muncă în mediul rural, în condițiile în care și-a asumat crearea de locuri de muncă și menținerea acestora într-o perioadă economică deosebit de grea, și este o microîntreprindere.

Referitor la elementul subiectiv, susține că nu a existat intenția de a obține un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor. Referitor la pretinsa încălcarea a ajutorului de minimis, precizează că instanța de fond a ignorat faptul că o astfel de neregulă presupune ca aceeași întreprindere să fi accesat fonduri în mai multe rânduri, care să depășească suma de 200.000 Euro. Însă, sunt 7 întreprinderi diferite, fiind înființate ca entități juridice distincte, care au accesat fonduri pe cont propriu.

În ceea ce privește indicatorii de structură/juridici menționați în Nota directoare pentru auditori nr. 22, acestea nu se regăsesc în prezenta cauză, elementele de fapt invocate de AFIR în procesul-verbal nefăcând parte din acești indicatori și, în consecință, neputând fi considerați indicatori de fraudă.

Totodată, susținerea AFIR, arată recurenta în sensul că "cele 7 firme împreuna cu S.C. C. S.R.L. funcționează pe aceeași piața relevanta ori pe piețe adiacente" este partial greșită și complet irelevantă față de aspectul că C. S.R.L. are ca obiect de activitate "lucrări de contrucții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale", fapt care nu plasează această societate, în mod necesar pe o "piață adiacentă" cu cea pe care activează societatea recurentă, care are ca obiect de activitate "lucrări de pregătire a terenului".

Mai arată recurenta-reclamantă că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a securității juridice și protecției încrederii legitime.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat caracterul insuficient al motivării primei instanțe, "pretinsa motivare fiind, de fapt, o preluare a argumentelor expuse de către intima pârâtă AFIR".

În ceea ce privește critica legată de caracterul insuficient al motivării primei instanțe, Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

În altă ordine de idei, transpunând dispozițiile normei anterior citate, motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit motivului de recurs circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente.

Înalta Curte constată că între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și A. a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/04.04.2011 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare nr. x pentru proiectul "Achizitie de utilaje și echipamente pentru pregătirea terenului".

Obiectivul proiectului se încadrează în obiectivul general al măsurii 312 respectiv dezvoltarea unei activități non agricole în scopul de a crește numărul locurilor de muncă și a veniturilor adiționale în spațiul rural.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2013 s-a concluzioant, în urma verificărilor efectuate, că investiția realizată de A. a devenit neeligibilă și s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de plată a unei creanțe bugetare în cuantum de 639.348,50 RON, reținându-se că proiectul a suferit o modificare substanțială în perioada de monitorizare, prin crearea unui avantaj nejustificat firmei S.C. C. S.RL.

Raportat la criticile recurentei, Înalta Curte reține că aceasta nu a invocat, nici prin contestația administrativă și nici în cadrul cererii de chemare în judecată, motive vizând încălcarea dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., greșita aplicare a Notei Directoare pentru auditori nr. 22, inexistența elementului obiectiv și subiectiv impuse ca și condiție de confirmare a neregulii prin jurisprudența CJUE, ci a învederat aceste aspecte pentru prima oară prin cererea de recurs.

În principal, Înalta Curte reține că invocarea încălcării dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., greșita aplicare a Notei Directoare pentru auditori nr. 22 având ca subiect condițiile artificiale, inexistența elementului obiectiv și subiectiv pentru confirmarea neregulii prin jurisprudența CJUE, au fost formulate direct în recurs, nefiind dedusă judecății în fața primei instanțe, ceea ce este în măsură să ducă la încălcarea dispozițiilor art. 494 raportat la art. 477 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se pot folosi alte motive decât cele invocate la prima instanță și nu se poate poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Astfel, aceste motive de casare nu pot fi analizat pe fond, opunându-se în acest sens dispozițiile imperative mai sus citate.

Înalta Curte în ceea ce privește motivul de casare referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează posibilitatea reluării activității de constatare a neregulilor organului de control în îndeplinirea atribuției de control arată că:

Printr-un proces-verbal de control anterior (procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.03.2013, întocmit cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei 65/2011 privind Normele de aplicare ale Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului, în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității privind măsurile de sprijin pentru dezvoltare rurală, s-a reținut că nu se confirma suspiciunea de neregula constând în crearea in mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de finanțare in cadrul măsurii. Suspiciunea de neregulă a fost constituită de IRD 0.1 nr. 890/11.01.2013.

Astfel, comisia de control în perioada 11.01.2013 - 14.03.2013, în baza suspiciunii de neregulă/suspiciunii de fraudă IRD 0.1 nr. 890/11.01.2013 a verificat amplasamentul investiției conform cererii de finanțare, locul unde s-a desfășurat verificarea fiind sediul beneficiarului Sat Luncasprie nr. 33, comuna Dobrești, Județul Bihor.

Prin procesul-verbal din prezenta cauză (procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2013), s-a consemnat că proiectul a suferit o modificare substanțială în perioada de monitorizare prin crearea unui avantaj nejustificat firmei C. S.R.L. și a fost încălcat art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare, iar nerespectarea criteriilor de eligibilitate a dus la neîncadrarea în categoria micro-întreprinderilor potrivit art. 4 al Legii nr. 346/2004. Acesta a avut ca bază Suspiciunea de neregulă/suspiciunea de fraudă IRD 0.1 nr. 8704/27.03.2013 și în cuprinsul său s-a reținut că la verificarea anterioară, comisia a procedat la verificarea pe teren a celor șase proiecte cu sediul în satul Luncasprie nr. 33, com. Dobrești și constatând că utilajele se află pe șantierele unde au lucrări, comisia nu a mai considerat necesar efectuarea unui control suplimentar la fața locului pentru recurentă, astfel că s-a trecut la o verificare documentară. Ca urmare a infirmării primei suspiciuni, s-a demarat un control ex-post documentar, având la bază întreaga documentație și informațiile suplimentare primite ca urmare a controlului anterior efectuat.

Or, comisia de control în perioada 27.03.2013 - 03.09.2013, în baza suspiciunii de neregulă/suspiciunii de fraudă IRD 0.1 nr. 8704/27.03.2013 a verificat activitatea desfășurată pe baza documentelor depuse pentru proiectul respectiv, avându-se în vedere și evidența contabilă a reclamantei, dar și o verificare încrucișată între șase proiecte ale beneficiarilor care au locul de implementare la aceeași adresă în localitatea Luncasprie nr. 33: S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E., F., G. și H.

Locul unde s-a desfășurat verificarea potrivit procesului-verbal anterior menționat, aflat la dosar fond volumul I, este: "Controlul documentar s-a desfpșurat la sediul Centrului regional de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit 6 Satu Mare, situate în Satu Mare, strada x nr. 8A.".

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte învedează că dispozițiile legale care reglementează obținerea și utilizarea fondurilor europene, respectiv Regulamentul CE nr. 65/2011, Regulamentul CE nr. 1698/2005 și implicit clauzele contractului de finanțare stabilesc un mecanism de control ex-post asupra proiectelor de finanțare din fonduri nerambursabile care a fost corect aplicat de către autoritatea pârâtă.

În acest sens, prevederile contractuale, respective Anexa I la Contractul cadru, dispozițiile art. 8 Monitorizarea și Evaluarea proiectului dispun că:

a) 8 (1) - pe durata de valabilitate a prezentului contract, Benficiarul trebuie să își assume obligația furnizăriiu Autorității Contractante, Comisie Europene și/sau agenților lor autorizați, a oricărui document sau informație în măsura să ajute la realizarea rapoartelor de monitorizare și evaluare a proiectului și să admită drepturile lor de acces la art. 14 (2)

Totodată, art. 13 - Eligibilitatea cehltuielilor dispune că: "a) 13 (2) - Sprijinul acordat va fi recuperate dacă obiectivele finanțate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din Cererea de finanțare, modifică substantial proiectul sau în cazul în care acestea își modifică destinația într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăți).".

Or, conform dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011:

"(1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora."

Înalta Curte mai reține, în același sens, dispozițiile art. 14 din H.G. nr. 875/2011:

"Datele suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor, prevăzute la art. 31 alin. (1) din ordonanță, sunt cuprinse, fără a se limita la acestea: în sesizări, în rapoarte de control/audit interne sau externe ori în hotărâri definitive și irevocabile pronunțate de instanțele judecătorești, primite de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene după data emiterii Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare inițial."

Astfel, pe de o parte, organul de control avea temeiuri de fapt reprezentând date suplimentare pentru a proceda la o nouă verificare.

Pe de altă parte, conform art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011, "entitățile publice care au calitatea de autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanțate integral sau parțial din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora au obligația organizării și exercitării activității de control intern, de control preventiv și de identificare și gestionare a riscurilor, precum și a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, precum și cu Standardele internaționale de audit."

Astfel, nu poate fi reținută critica recurentei-reclamante în sensul inconsecvenței organului de control, cât timp ceea ce denumește recurenta ca fiind "ipoteza legală ce nu se regăsește" a fost cauzată de datele suplimentare reprezentate de noua suspiciune de neregulă. Din noul proces-verbal reiese care a fost temeiul noului control, astfel că nu se poate reține critica vizând nulitatea procesului-verbal sub acest aspect.

În plus, în Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Stärke GmbH din 16 martie 2006, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că principiul protecției încrederii/așteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții clare a dreptului comunitar; nici comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

Sub aspectul încălcării principiului irevocabilității actelor, Înalta Curte arată că nu există o încălcarea a acestui principiu. La data săvârșirii neregulii, dar și în prezent, era și este în vigoare art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 care se aplică direct, fiind parte a legislației naționale, iar stabilirea corecțiilor în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime. De altfel, autorității contractante îi revine obligația și responsabilitatea respectării dispozițiilor legale, inclusiv în ceea ce privește derularea procedurii de achiziție, pe toată perioada de implementare și monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului și implicit aplicării corecțiilor financiare.

Sub un alt aspect, a criticat recurenta greșita reținerea de către prima instanță a existenței unei modificări substanțiale a contractului, prin modificarea statutului său din întreprindere individuală, în întreprindere legată, fapt ce a determinat declararea ca neeligibilă a sumei de 639.348,50 RON.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 3 din Anexa 1 la contractul de finanțare nr. x/04.04.2011, "beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare.

De asemenea, pe perioada de valabilitate a contractului de finanțare, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul. Modificările substanțiale sunt acelea care afectează condițiile de implementare, respectiv de punere în aplicare a proiectului sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivități publice; modificări care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietății, a amplasamentului, a unor elemente inițiale caracteristice proiectului, încetarea sau delocalizarea activității pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil, etc."

Ceea ce a declanșat controlul privind suspiciunea de condiții artificiale a fost modificarea survenită după semnarea contractului de finanțare, cu privire la crearea unui avantaj nejustificat pentru firma C. S.R.L., reținându-se, atât în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate, cât și în sentința primei instanțe, că recurenta reclamantă a încălcat criteriul de eligibilitate privind statutul său de microîntreprindere (întreprindere individuală).

Declanșarea controlului ex-post ulterior decontării tuturor tranșelor de plată a avut ca obiectiv verificarea întregii documentații care a stat la baza semnării contractului de finanțare, la care s-au adăugat informațiile suplimentare rezultate din controalele anterioare și din modificările survenite în perioada de implementare a proiectului, autoritatea contractantă acționând în cadrul legal care îi conferea dreptul de a exercita un astfel de control.

Clauzele contractului de finanțare semnat de părțile litigante conferă dreptul autorității contractante să monitorizeze proiectul pe o durată de 5 ani de la finalizarea acestuia și să recupereze sprijinul acordat, în situația identificării unor nereguli (art. 3 alin. 1 din Anexa 1 la contractul de finanțare, art. 5 (2) din contractul de finanțare), art. 5 (3) din Regulamentul CE nr. 65/2011, art. 9 (1) lit. a) din Regulamentul CE nr. 1698/2005.

În esență, stabilirea existenței unor condiții artificiale pentru ajutorul de minimis solicitat de recurenta A. s-a fundamentat pe schimbarea statutului său din întreprindere (în sens larg) autonomă într-o întreprindere legată.

Înalta Curte reține că I.I. H. se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată" cu societatea C. S.R.L., fiind identificat un grup de 6 firme care prezintă legături de tip "întreprindere legată", aspecte care rezultă atât din elementul obiectiv analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312 - "sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi", cât și din condițiile subiective ce au fost identificate în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.09.2013.

Potrivit prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, " (1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Prezintă relevanță în cauza de față prevederile art. 4

4

alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 346/2004, ce au determinat reținerea de către prima instanță a legalității actelor administrativ fiscale contestate de A..

Într-o scurtă inventariere a legăturilor existente între cele două societăți verificate, se reține că:

- principalul client al A. este S.C. C. S.R.L.;

- recurentul mai are contracte în cadrul proiectului doar cu firme din grupul C. (de exemplu, cu S.C. D. SRL);

- A. a înregistrat în registrul jurnal de încasări și plăți, încasări din prestări servicii în perioada 02.03.2011 - 27.12.2011, înainte de achiziționarea utilajelor prin proiect, justificând că a utilizat utilaje aflate în folosința gratuită;

- A. are obiectul principal de activitate "Lucrări de pregătire a terenului - Cod CAEN 4312", la fel cu celelalte șase firme ce au fost verificate de A.F.I.R. (S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., H.., F.., G.., E.);

- A.. are sediul social în sat Luncasprie nr. 33, comuna Dobrești, județul Bihor, potrivit contractului de comodat încheiat la 09.07.2010 cu G. și F., la fel cu celelalte 6 firme;

- din extrasele de cont prezentate de A.. a rezultat că din conturile sale au retras bani aceleași trei persoane ca și în cazul celor 6 beneficiari verificați, respectiv: I., J. și K., în baza unor contracte de mandat care nu au fost prezentate organelor de control. Este de reținut că cele trei persoane împuternicite pentru retragerea sumelor de bani figurează ca salariați angajați la S.C. C. S.R.L.;

- A. a avut calitatea de salariat la S.C. C. S.R.L., în perioada 28.02.2007 -25.01.2011.

Interpretarea conferită de jurisprudența CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27.02.2014 pronunțată în cauza C -110/13 HaTe Fo GMBH, este cea potrivit căreia "unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări."

Elementele identificate în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/10.09.2013 reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că, prin intermediul unui grup de persoane s-au creat relații de afiliere în grupul celor 7 entități verificate, în vederea constituirii de avantaje nejustificate către S.C. C. S.R.L., în sensul prevăzut în Recomandarea 2003/361/CE și în art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, dat fiind faptul că aceste persoane s-au coordonat în vederea luării deciziilor atât din punct de vedere juridic, cât și în plan economic, fără a se putea reține că recurenta a acționat într-o manieră independentă în cadrul proiectului aprobat spre finanțare.

Așadar, garantarea contractului de finanțare de către S.C. C. S.R.L., retragerea banilor din contul recurentei de către angajați ai S.C. C. S.R.L., desfășurarea activității specifice proiectului finanțat pentru A. în favoarea S.C. C. S.R.L., toate acestea acreditează intenția creării unor condiții artificiale pentru obținerea ajutorului de minimis.

Totodată, Înalta Curte reține că cele 7 întreprinderi verificate, între care se numără și cea a recurentei reclamante, acționează pe aceeași piață relevantă, având același obiect de activitate, respectiv "lucrări de pregătire a terenului - cod CAEN 4312".

Aceste similitudini ale proiectelor verificate în controlul ex-post documentar, alături de celelalte elemente de natură subiectivă care au fost identificate în organizarea activității la beneficiarii de fonduri nerambursabile constituiți în grup afiliat cu S.C. C. S.R.L., creând legături de ordin juridic și economic care anihilează autonomia de voință a întreprinderilor individuale atrase în acest grup, sunt de natură a conduce la reținerea unei conduite asumate a beneficiarei A., în scopul creării în mod artificial a unor condiții necesare pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din schema de ajutor FEADR, în scopul depășirii plafonului maxim de 200 000 euro.

În raport și de soluția jurisprudențială dată de CJUE în cauza C- 434/12 Slancheva sila EOOD, se reține, din împrejurările concrete ale speței, că obiectivul măsurii 312, care viza dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu a fost îndeplinit, proiectele cărora le-a lipsit caracterul autonom fiind derulate de societăți concentrate într-un grup afiliat, ce restrânge astfel sfera de adresabilitate către alte persoane.

Intimata a aplicat în mod corect prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare și a constatat că declarația dată de recurentă pe propria răspundere nu corespunde realității, tocmai datorită faptului că nu era o întreprindere cu caracter autonom, în acest sens fiind învederată întreaga situație de fapt cu referire la noțiunea de întreprinderi "legate", tocmai pentru a se evidenția încălcarea clauzelor contractului de finanțare și neregula săvârșită de recurenta-reclamantă, fiind pe deplin aplicabil art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011.

Așadar, reține instanța de control judiciar că au devenit aplicabile prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, privind punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală: "fără a se aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.".

Pentru toate aceste considerente, se reține că sunt nefondate criticile aduse sentinței civile recurate, soluția pronunțată de prima instanță fiind una legală și temeinică.

Pentru toate aceste considerente expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și ale dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva sentinței nr. 218/CA din 10 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2020.