ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 13.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. prin care au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de salarizare începând cu 9.04.2015 în vederea încadrării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1936 pronunțată în data de 24 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: A admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL SUCEAVA. A obligat pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI să emită pentru fiecare reclamant un nou ordin de salarizare în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată și modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu 9.04.2015. A obligat pârâții la plata diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului ce va fi emis. diferență salarială și data plății efective a acestor sume.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civilă nr. 1936 pronunțată la 24 mai 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a preizat că pentru perioada 01.08.2016-01.10.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În acest sens a fost emis OMJ nr. 4680/21.12.2015. Prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)." Astfel, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 O.U.G. nr. 83/2014, prin Ordinul MJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcție de actul normativ în vigoare, iarîn prezent s-a finalizat activitatea privind emiterea ordinului ministrului justiției prin care indemnizațiile să se stabilească individual conform acestui text de lege, urmând a se proceda la calcularea și plata diferențelor bănești. Așadar, Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, luând în considerare Decizia nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ, care a statuat asupra modului de interpretare a dispozițiilor mai sus arătate, dispune recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015, realizând o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, funcție de actul normativ în vigoare. Textul din O.U.G. nr. 57/2015 nu folosește sintagma "nivel maxim în plată", așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016 la art. I pct. 1: "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Prin urmare, numai de la data de 1.08.2016 se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la "nivelul maxim în plată". Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, recurentul susține faptul că valoarea de 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ începând cu 1 octombrie 2016, urmare adoptării Ordinului Președintelui ICCJ 283/25.10.2016, astfel încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională (respectiv la un VRS de 445,5 RON), lucru care s-a realizat, așa cum am arătat mai sus, prin emiterea Or. mj nr. 219/2017. Totodată, învederează că în data de 24.05.2017, a fost emis noul ordin de salarizare a intimaților-reclamanți, în speță, Ordinul MJ nr. 1469/C/24.05.2017, în aplicarea dispozițiilor Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 și a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora. În ceea ce privește soluția prin care a fost obligat Ministerul Justiției la plata diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului ce va fi emis, recurentul-pârât precizează că atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare a intimaților-reclamanți, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar a Ministerului Justiției de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, obligație care, de altfel, incumbă Curții de Apel Suceava, instanță cu personalitate juridică al cărei președinte este ordonator secundar de credite, întrucât intimații își desfășoară activitatea ca judecători în cadrul acestei instituții. Pe de altă parte, recurentul consideră că este eronată și lipsită de temei acordarea diferențelor salariale pentru perioada anterioară emiterii ordinelor criticate și formulării solicitării de emitere a ordinelor noi. La data de 19 mai 20120, recurentul-pârât a formulat o cerere prin care a invocat casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamanților, ca rămasă fără obiect, arătând prin aceasta că au fost emise Ordinele MJ nr. 2066/C/2018 și 91/C/2019 prin care s-au valorificat drepturile reclamanților conform celor solicitate de aceștia.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți nu a formulat apărări în fața instanței de recurs.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 22.09.2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 19 mai 2020. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat strict din perspectiva considerentelor ce vor fi expuse în continuare: Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea Ministerului Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09.04.2015, a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței. Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul acelorași prevederi legale, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011 și, totodată, la emiterea ordinelor de salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date. Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, în baza art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016. Astfel, prin ordinul menționat mai sus, la art. 1 s-a dispus că: "Începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". La art. 2 din ordinul menționat se prevede că: "Începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Înalta Curte reține că, pentru aplicarea art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizației intimaților-reclamanți, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015. Totodată, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul nr. 4680/2016, la art. 1 se prevede stabilirea indemnizației prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu 1 octombrie 2016. La data de 24.05.2018 ministrul justiției, ținând cont de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de președintele Înalte Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 prin care s-a stabilit că indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se calculează începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, iar din data de 01.12.2015 la valoarea de 463,5 RON. În aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018, recurentul-pârât a emis OMJ nr. 91/C/2019, prin care s-a stabilit indemnizația individuală a intimaților-reclamanți în funcție de valorile de referință evidențiate mai sus. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), și a satisfacerii pretențiilor reclamanților, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanți, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanți privind emiterea de către Ministerul Justiției a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare. Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015. Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora. Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curți de Casație si Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunalelor și parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic. În raport de obligațiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraților care activează în cadrul instanțelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiției în acest sens, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite. Raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară între reclamantă și Curtea de Apel Târgu Mureș (unde activează reclamanta ca magistrat), în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terțiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale. Chestiunea vizând existența unei obligații legale a Ministerului Justiției, privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamanții magistrați prin acțiunile adresate instanțelor judecătorești, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială. Deși sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză: "55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială". 56. În motivarea acestei decizii s-a menționat, între altele, că "În măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49). 57. Mutatis mutandis, pentru identitate de rațiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menționat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, și în alte cauze similare." Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiției nu subzistă obligația de acordare a diferențelor salariale solicitate de reclamantă, în sensul plății efective a pretențiilor bănești formulate, Ministerului Justiției revenindu-i doar obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Curții de Apel Suceava. În acest context, instanța de control judiciar va admite, o parte a criticilor reculentului-pârât, care privesc calitatea sa de ordonator principal de credite și raporturile ierarhice pe care acesta le are cu ordonatorul secundar, în ceea ce privește lipsa obligației de plată a acestuia a salariului către reclamantă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, va constata ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare și va respinge cererea de obligare a acestuia la plata diferențelor salariale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținând în rest dispozițiile sentinței.