ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1856/2021

HOTĂRÂRE
25.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1856/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 din 24.03.2016, A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Comunicațiilor și Pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" - prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat: suspendarea actului administrativ emis cu încălcarea legii, constând în Decizia de respingere a cererii nr. x/2015 de plată a sumei de 301.132,80 RON, decizie care a fost adusă la cunoștința reclamantei prin intermediul Notificării nr. x/2015, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004; anularea Deciziei de respingere a cererii nr. x/2015 de plată a sumei de 301.132,80 RON, decizie care a fost adusă la cunoștința reclamantei prin intermediul Notificării nr. x/2015; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de expertul B. și a dispus majorarea onorariului cu suma de 1.000 RON, a pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării onorariului pentru expert; a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitînd admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

1.4. Apărarea intimaților

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) a solicitat respingere recursului, intimatul-pârât invocând și excepția nulității căii de atac.

Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului, conform art. 248 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată i se pune în vedere părții obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii.

Prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. arată că mențiunile prevăzute la art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 197 din C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Înalta Curte constată că, deși recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 200 RON, astfel cum rezultă din dovada de primire a procedurii de citare, întrucât datorează plata unei taxe în cuantum de 200 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 5409 din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016 ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3168/2021
. 201/22.09.2011, înregistrată la această direcție sub nr. x/23.09.2011; - obligarea pârâtei Autoritatea de management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea competitivității Economice" din Ministerul Economiei, să achite reclama
ÎCCJ 2021-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5040/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2023-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2023
3698/21.11.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014, instanța a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 445 din 18 februarie 2015 și încheierii din 1 octombrie 2014 ale Curții de Apel Bucure
ÎCCJ 2021-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2021
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2022-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2695/2022
Ședința publică din data de 12 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Sursă