ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1853/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1853/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 25 martie 2021
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale - Comisia de Soluționare a Contestațiilor a solicitat anularea Deciziei nr. 27/09.01.2017, emisă de pârâtă și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 13.09.2016, înregistrat la autoritatea emitentă cu nr. x din data de 15.09.2016, întocmit de pârâtă prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, cu exonerarea de la plata sumei totale de 763.953,46 RON, compusă din suma de 572.965,09 RON contribuție din Fondul European pentru Pescuit (F.E.P.) -75 % + suma de 190.988,37 RON contribuție de la Bugetul National (B.N.)- 25%.
1.2. Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 46 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Comisia de soluționare a contestațiilor POP 2007 - 2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MADR și a respins acțiunea în contradictoriu cu această entitate pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Comisia de Soluționare a Contestațiilor P.O.P. 2007 - 2013 a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a solicitat a se constata nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ca urmare a nemotivării acestuia și a imposibilității încadrării motivelor scrise în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.
Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
4.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.2. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși la nivel formal, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.
Recurenta s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță.
Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a circumstanțiat în niciun mod critica sa, în sensul că instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.
Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.
O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că excepția invocată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este întemeiată, devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 46 din 6 martie 2019 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.