ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1782/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.04.2015 sub nr. x/2015 reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Comuna Mireșu Mare, anularea parțială a Hotărârii nr. 12 emisă de Consiliul Local al Comunei Mireșu Mare la data de 26 august 1999, prin care a fost inclus în mod nelegal în inventarul bunurilor din domeniul public, terenul în suprafață de 13.800 mp pe care se află terenul de sport; anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, și anume poziția nr. 4 din anexa nr. 40, privind inventarul domeniului public al comunei Mireșu Mare, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 bis din 9 septembrie 2002, prin care s-a atestat faptul că mai multe imobile aparțin domeniului public al județului Maramureș, printre care și terenul în suprafață de 13.800 mp pe care se află terenul de sport al comunei Mireșu Mare, inclus abuziv în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Mireșu Mare prin Hotărârea nr. 12/26 august 1999; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții A. și B. au formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către Guvernul României, precum și răspuns la întâmpinarea formulată de către Comuna Mireșu Mare, jud. Maramureș, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâți, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată din data de 25 iunie 2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de anulare a unor acte administrative emise în anul 1999, respectiv în anul 2002 în raport de principiul securității raporturilor juridice.

- Prin sentința civilă nr. 1981 din 02.07.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâți ca neîntemeiate, a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamanți ca inadmisibilă.

- Prin decizia civilă nr. 3971 din 12.12.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva sentinței menționate, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

- Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*, în vederea rejudecării.

Prin sentința civilă nr. 2357 pronunțată în data de 21 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâți, ca neîntemeiate.

Deopotrivă, a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții COMUNA MIREȘU MARE PRIN PRIMAR, și GUVERNUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2357 din data de 21 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții B. și A., încadrând în drept criticile lor în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul comun formulat recurenții - reclamanți au solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii și, rejudecând pe fond litigiul, să se admită acțiunea și să se anuleze în parte Hotărârea nr. 12 emisă de Consiliul Local al Comunei Mireșu Mare la data de 26 august 1999 și Hotărârea de Guvern nr. 934/2002, în ceea ce privește terenul în suprafață de 13.800 mp pe care se află în prezent terenul de sport al comunei Mireșu Mare

Împotriva recursului promovat de recurenții -reclamanți doar intimatul -pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

A susținut, în esență, intimatul-pârât în apărarea sa, că în mod corect instanța de fond, analizând obiectul cererii cu care a fost sesizată, în rejudecare, a apreciat acțiunea, ca neîntemeiată.

Recurenții - reclamanți au formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de Guvernul României, combătând susținerile acestuia.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 07.01.2019 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Recurenții reclamanți au criticat ca nelegală sentința atacată invocând în cadrul recursului două motive de casare.

Primul motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., critică sentința atacată prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților pe considerentul că acesta nu este motivată în acord cu dispozițiile art. 425 lit. b) din C. proc. civ.

În concret se susține că prima instanță nu a verificat conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 valabilitatea titlului deținut de stat în ceea ce privește apartenența termenului în litigiu la domeniul public al Comunei Mireșu Mare, astfel cum s-a constatat prin hotărârile contestate a căror anulare se solicită.

Se arată că prima instanță a plecat de la premisa valabilității statului fără a analiza titlul invocat, respectiv Decretul 218/1960, care în opinia reclamanților nu reprezintă titlu valabil.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material respectiv a dispozițiilor art. 555 C. civ. a art. 44 din Constituția României și art. 6 alin. 1 din CEDO.

Se arată că dreptul lor de proprietate a fost încălcat în condițiile în care nu au primit despăgubiri pentru lipsa de folosință asupra terenului.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulate.

La dosar intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciată pentru următoarele considerente, ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză sentința atacată pronunțată în rejudecare în raport de dispozițiile Deciziei nr. 3971/12.12.2017, fiind dată cu respectarea indicațiilor din decizia de casare și cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Sentința atacată este motivată în fapt și în drept în raport de obiectul acțiunii anulare acte administrative cu caracter individual prin care s-a atestat apartenența la domeniul public al statului respectiv al Județului Maramureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Maramureș a terenului în litigiu.

Prima instanță a motivat în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și a constatat valabilitatea actelor administrative contestate, privite ca acte administrative individuale și analizate în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Instanța de contencios în rejudecare nu era o instanță civilă pentru a analiza valabilitatea titlului invocat de stat cu privire la atestarea acestui teren ca aparținând domeniului public al Județului Maramureș, respectiv al Comunei Mireșu Mare, respectiv să compare titlurile invocate de părți cu privire la terenul în litigiu.

Analiza motivată a primei instanțe a fost în raport de obiect dedus judecății și de dispozițiile art. 21, art. 20 alin. 2 și art. 21 din Legea nr. 213/1998 și cu privire la respectarea procedurii administrative în ceea ce privește apartenența terenului în litigiu la domeniul public al Comunei Mireșu Mare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

În cauză nu pot fi reținute a fi încălcate dispozițiile art. 555 C. civ. invocate de recurenți în cadrul acestui motiv de recurs, care nu sunt incidente în raport de obiect. Numai în cadrul unei acțiunii civile, în comparare de titluri poate fi reținută încălcarea dreptului de proprietate. În cadrul prezentei acțiunii în contencios, obiect poate forma legalitatea atestării terenului în domeniul public al statului respectiv al Comunei Mireșu Mare.

În cauză nu pot fi reținute a fi încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO, prima instanță analizând legalitatea emiterii actelor contestate în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, constatând în mod corect că terenul în litigiu este afectat unui interes public având destinația de teren de sport al Comunei Mireșu Mare.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 2357 din 21 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.