ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3971/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.04.2015 sub nr. x/2/2015, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Comuna Mireșu Mare, anularea parțială a Hotărârii nr. 12 emisă de Consiliul Local al Comunei Mireșu Mare la data de 26 august 1999, prin care a fost inclus în mod nelegal în inventarul bunurilor din domeniul public, terenul în suprafață de 13.800 mp pe care se află terenul de sport; anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, și anume poziția nr. 4 din anexa nr. 40, privind inventarul domeniului public al comunei Mireșu Mare, publicată în M. Of. nr. 665 bis din 9 septembrie 2002, prin care s-a atestat faptul că mai multe imobile aparțin domeniului public al județului Maramureș, printre care și terenul în suprafață de 13.800 mp pe care se află terenul de sport al comunei Mireșu Mare, inclus abuziv în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Mireșu Mare prin Hotărârea nr. 12 din 26 august 1999; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1981 din 02 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile invocate de pârâți ca neîntemeiate; s-a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și s-a respins cererea promovată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comuna Mireșu Mare, prin Primar, și Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanții A. și B. au formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arătându-se că sentința atacată cuprinde motive contradictorii.

În motivarea recursului, recurenții au susținut, în esență, că instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea fără a cerceta fondul cauzei, admițând un raționament greșit și contradictoriu.

Prin hotărârea recurată, recurenților le-a fost încălcat dreptul de proprietate, fiind încălcate dispozițiile art. 555 și urm. C. civ., dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

De asemenea, recurenții au arătat că, atâta timp cât actele administrative atacate nu le-au fost comunicate la data emiterii, din culpa exclusivă a pârâților, nu se poate invoca propria turpitudine pentru a justifica respingerea acțiunii motivat de o presupusă pasivitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08.12.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iunie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le constată fondate.

Potrivit dispozițiilor procedurale menționate, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Prin cererea introductivă, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea parțială a H.C.L. al Comunei Mireșu Mare nr. 12 din 26 august 1999 și a H.G. nr. 934/2002, și anume poziția nr. 4 din anexa nr. 40, privind inventarul domeniului public al Comunei Mireșu Mare, în temeiul Legii nr. 554/2004, acțiunea fiind întemeiată pe vătămarea adusă dreptului de proprietate al reclamanților în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 23 din Legea nr. 213/1998.

Instanța de fond, reținând dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, din interpretarea cărora rezultă că admisibilitatea acțiunii în anularea actului administrativ este condiționată de dovada vătămării unui drept sau a unui interes legitim, a cercetat cauza din perspectiva necesității respectării principiului securității raporturilor juridice, în raport de care a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, excepție pe care a admis-o, respingând acțiunea ca atare.

Instanța de control judiciar constată, însă, că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, deoarece se întemeiază pe o înțelegere eronată a obiectului judecății.

Astfel, aprecierile instanței de fond în sensul că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită de timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la principiul securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare, prezintă relevanță în ipoteza efectuării controlului de legalitate pe calea excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, nefiind însă incidente în cauza dedusă judecății, întrucât aceasta are ca obiect anularea parțială a actelor administrative mai sus menționate.

Prin urmare, se constată că instanța de fond în mod eronat nu a analizat și nu a motivat prin prisma unor argumente care să vizeze elementele de fond ale acțiunii în anulare, iar părțile au fost lipsite de o analiză efectivă a cauzei deduse judecății.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței nr. 1981 din 02 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2017.