ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1777/2021

Ședința publică din data de 22 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 12.01.2015, reclamanta Compania Națională Posta Romana S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, anularea, in tot, a Deciziei nr. 1658/10.12.2014 prin care pârâta a respins cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal in anul 2013 și obligarea pârâtei sa emită o noua decizie privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal in anul 2013, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința civilă nr. 952 din 5 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de majorare a onorariului de expert, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 7 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 9 martie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a formulat recurs în raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. arătând faptul că sentința atacată prin care s-a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente specifice obiectului cauzei.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă 5 motive (aspecte) de nelegalitate.

Primul aspect de nelegalitate privește interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 în sensul că prin soluția de respingere prima instanță a validat dreptul discreționar al autorității pârâte de a stabili caracterul injust al sarcinii pe care o suportă furnizorul de servicii universal.

Se arată că prima instanță nu a analizat excesul de putere al autorității astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 în raport de pretinsul drept vătămat al reclamantei probat de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Al doilea aspect de nelegalitate este legat de primul și privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiile art. 330 alin. 1 C. proc. civ. în sensul că prima instanță a înlăturat nelegal concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză din care rezultă un anumit cost net diferit de cel calculat de autoritate și care cost demonstra pretinsul caracter injust al sarcinii pe care trebuie să o suporte reclamanta.

Al treilea aspect de nelegalitate privește lipsa argumentelor judiciare care au determinat prima instanță să valideze modul de calcul al autorității în analizarea excesului de putere invocat cu privire la emiterea Deciziei nr. 1658/2014.

Al patrulea aspect de nelegalitate privește modul în care instanța de fond a stabilit situația juridică în raport de specificul cauzei - respectiv a specificității calității de furnizor de servicii universal desemnat și a beneficiilor care decurg din această calitate.

Ultimul aspect de nelegalitate privește nelegala soluționare a cererii de compensare care a fost respinsă greșit în baza unui indicator "creat" de autoritate și care nu este specific pieței serviciilor poștale, aceasta în condițiile care autoritățile în domeniul serviciilor poștale din UE nu utilizează criteriul nivelul pragului de rentabilitate.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

În cauză recurenta - reclamantă în calitate de furnizor de servicii universal în domeniul serviciilor poștale legal desemnată prin decizii succesive emise de Președintele ANCVOM a formulat cererea de compensare a costului net al furnizării serviciului din sfera serviciului universal în anul 2013 (în cuantum de 30.097.513,34 RON).

Prin Decizia Președintelui ANCOM nr. 1658/10.12.2014 s-a respins cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anul 2013, decizie menținută ca legală prin sentința atacată.

Aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de casare nu pot fi reținute în cauză, neexistând aspecte de nelegalitate care să impună casarea cu trimitere spre rejudecare sau reformarea soluției în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulate.

Primul aspect de nelegalitate invocat nu este fondat în cauză fiind interpretate și aplicate corect dispiozițiile art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 în cauză neputându-se reține existența unui exces de putere al autorității pârâte în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 exces de putere invalidat de prima instanță prin soluția de respingere a acțiunii și de validare a Deciziei nr. 1658/10.12.2014.

În cauză decizia contestată a fost emisă de autoritatea pârâtă care avea competența materială de a emite acte din sfera sa de competență în calitate de autoritate de reglementare și nu se poate reține "excesul de putere" în soluționarea cererii de compensare, în condițiile în care autoritatea a aplicat norma specială incidentă, respectiv dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 13/2013.

Conform acestor dispoziții

"(1) în cazul în care estimează că din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, în condițiile art. 8-12, rezultă un cost net care constituie o sarcină injustă pentru furnizorii de serviciu universal, autoritatea de reglementare va decide să compenseze costul net prin intermediul unui mecanism de partajare a acestui cost între furnizorii de servicii poștale și/sau utilizatori și, atunci când este cazul, din fonduri publice.

(2) Costul net al obligațiilor de serviciu universal se calculează ca diferență între costul net suportat de un furnizor de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal și costul net al aceluiași furnizor de servicii poștale, în cazul în care și-ar desfășura activitatea fără a avea obligațiile de serviciu universal.

(3) Calculul costului net va lua în considerare toți factorii relevanți, inclusiv beneficiile intangibile și avantajele comerciale de care furnizorul de servicii poștale se bucură ca urmare a desemnării ca furnizor de serviciu universal, existența unei marje rezonabile de profit și stimularea eficienței costurilor.

(4) Determinarea costului net se bazează pe următoarele:

a) elemente ale serviciilor din sfera serviciului universal care pot fi furnizate doar în pierdere sau în afara condițiilor comerciale normale;

b) costuri determinate de anumiți utilizatori sau grupuri de utilizatori cărora, având în vedere costurile de furnizare a unui anumit serviciu, veniturile generate și tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal, nu le poate fi asigurat accesul la serviciile din sfera serviciului universal decât în pierdere sau în alte condiții decât practicile comerciale normale,

(5) Autoritatea de reglementare stabilește prin decizia de desemnare a furnizorului de serviciu universal modalitatea de calcul al costului net generat de îndeplinirea obligațiilor de furnizare a serviciilor din sfera serviciului universal, cu respectarea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4).

(6) Informațiile contabile și orice alte informații utilizate pentru calcularea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal se verifică de un auditor independent, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare. Rezultatele verificării vor fi puse la dispoziția publicului de către autoritatea de reglementare."

În cauză intimata a realizat o analiză pe fond a cererii de compensare respectiv o evaluare a măsurii în care costul net aferent furnizării serviciului universal reprezintă o sarcină injustă pentru reclamantă și a utilizat două criterii: pragul de rentabilitate și pragul de materialitate.

A calculat nivelul pragului de rentabilitate aplicabil CNPR pentru a determina dacă furnizarea serviciului universal reprezintă o sarcină injustă pentru CNPR, deoarece această obligație nu permite companiei să fie profitabilă sau să obțină un nivel rezonabil al profiturilor.

Conform metodologiei de calcul al nivelului pragului de rentabilitate, costul net aferent furnizării serviciului universal poate fi considerat o sarcină injustă doar în măsura în care operatorul nu obține un profit rezonabil din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal. Nivelul rezonabil al profitului utilizat de ANCOM a fost cel stabilit la nivelul costului mediu ponderat al capitalului.

În anul 2013 CNPR a înregistrat un profit de 78.021.580 RON pe segmentul serviciilor din sfera serviciului universal, ceea ce corespunde unei marje brute a profitului de 25,13%, respectiv o rentabilitate a capitalului mediu angajat aferent serviciului universal de 49,6%. Aceasta se situează semnificativ peste nivelul rezonabil al profitului de 13,10%.

Intimata a stabilit pragul de materialitate pe baza datelor disponibile din practica europeană, luând în calcul piețele poștale din statele cu condiții comparabile cu piața din România. Astfel, ANCOM a considerat relevant pentru piața serviciilor poștale din România un prag de materialitate de 3% din valoarea veniturilor din serviciile din sfera serviciului universal. În concluzie, în condițiile în care, ca urmare a aplicării primului criteriu, respectiv nivelul pragului de rentabilitate, ar rezulta existența unei sarcini injuste pentru CNPR în calitate de furnizor de serviciu universal, orice valoare a costului net care ar depăși pragul de 3% din valoarea veniturilor din servicii din sfera serviciului universal ar trebui compensată cu. suma ce depășește pragul de 3% din valoarea veniturilor din sfera serviciului universal, similar cu pragul de materialitate stabilit de alte autorități de reglementare (Belgia, Portugalia).

În ceea ce privește faptul că instanța de fond a înlăturat pretins nejustificat concluzia raportului de expertiză efectuat în cauză la cererea reclamantei, Curtea constată că prima instanță a motivat înlăturarea concluziilor raportului de expertiză, instanța fiind îndreptățită a aprecia probele în raport de ansamblul probator administrat în raport de obiectul cauzei.

Iar în cauză profitul obținut de reclamantă în anul 2013 din prestarea unor servicii din sfera serviciului universal acoperă costul obligațiilor impuse în calitate de furnizor de serviciu universal.

Al doilea aspect de nelegalitate nu este fondat, în cauză instanța de fond apreciind corect dispozițiile art. 264 C. proc. civ.

Prevederile art. 264 din C. proc. civ., potrivit cărora "Art. 264: Aprecierea probelor - (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.

(2) în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare."

Mai mult, normele C. proc. civ. care reglementează expertiza nu instituie o putere doveditoare specială pentru acest mijloc de probă, superioară celorlalte mijloace de probă consacrate de lege, care să oblige instanța de judecată să țină cont cu orice preț de concluziile unui raport de expertiză. Astfel, potrivit art. 250 din Cod, "Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege." fiind enumerate mai multe mijloace de probă, fără o anumită ierarhizare a acestora care să reflecte o anumită proeminență a expertizei între acestea. în concluzie, instanța de judecată a apreciat concluziile raportului de expertiză în mod liber, potrivit intimei sale convingeri, și a considerat că respectivele concluzii nu pot fi avute în vedere pentru motivele menționate explicit în cuprinsul sentinței.

Al treilea aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză prima instanță apreciind asupra cererii reclamantei astfel cum a fost formulată având în vedere capetele de acțiune astfel cum au fost formulate.

"- Anularea, în tot, a Deciziei nr. 1658/10.12.2014 prin care pârâtul a respins cererea subscrisei de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anul 2013;

- Obligarea pârâtului să emită o nouă decizie privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anul 2013, cu respectarea dezlegărilor date de către Curtea de Apel București, prin hotărârea pe care o va pronunța în prezenta cauză."

Numai în măsura în care Decizia nr. 1658/10.12.2014 ar fi fost nelegală, emisă cu exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 ar fi fost admisibil capătul numărul doi de cerere în sensul obligării autorității de a emite o nouă decizie privind compensarea costului net în sensul solicitat de către reclamantă prin validarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Cel de-al doilea capăt de cerere are caracter subsidiar; numai în măsura anulării deciziei prin care s-a respins cererea de compensare poate fi admisă cererea având ca obiect obligarea autorității la emiterea unei decizi prin care să se aprobe validarea calculului propus de reclamantă.

Al patrulea aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză instanța de fond stabilind în mod corect situația juridică și legislația aplicabilă în raport de obiectul cauzei. A fost analizată legalitatea deciziei contestate ca act administrativ unilateral în raport de calitatea reclamantei de furnizor de serviciu universal desemnat și a obligațiilor ce decurg din această calitate.

Nu se poate reține că soluția de respingere a acțiunii reprezintă o înțelegere eronată a principiilor de calcul al costului net.

Ultimul aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză neputându-se reține nelegalitatea deciziei pe motiv că autoritatea a respins cererea de compensare pe baza unui indicator nespecific pieței serviciilor poștale interne și comunitare.

În cauză profitul rezonabil de 13,10% calculat de autoritate însușit de autoritate s-a bazat pe un model de calcul rezultat din practica economică internațională.

Modelul de calcul a fost realizat în anul 2012, cu sprijinul A., pe baza cunoștințelor și experienței aprofundate în domeniul financiar și de reglementare și a fost fundamentat pe date actuale și relevante domeniului poștal, disponibile la momentul respectiv.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Compania Națională Poșta Română S.A. împotriva sentinței civile nr. 952 din 5 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2021.