ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1758/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 26.06.2019, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, acțiune în anularea deciziei plenului Oficiului prin care s-a dispus/aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând și obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea drepturilor sale individuale.

Prin sentința nr. 11704 din data de 8 noiembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 19.11.2019, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în favoarea Curții de Apel București București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat, în esență, că litigiul este guvernat de dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar pentru determinarea instanței competente a aplicat criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat, reglementat de art. 10 din actul normativ menționat.

Cum actul administrativ contestat este emis o autoritate publică centrală, având în vedere domiciliul, respectiv sediul părților din municipiul București, s-a apreciat că aparține Curții de Apel București competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința nr. 1254 din data de 17 noiembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data de 21.10.2020 reclamanta a restrâns obiectul cererii sale, renunțând la capătul privind anularea deciziei Plenului O.N.P.C.S.B. și a precizat că acțiunea nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 .

Referitor la modificarea cererii introductive (prin restrângerea obiectului său), curtea a avut în vedere dispozițiile art. 123 alin. (1) și art. 30 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora competența instanței se determină în funcție de cererea principală, indiferent de modificările ulterioare ale acesteia.

De asemenea, a constatat că prin cererea introductivă inițială reclamanta a solicitat inclusiv anularea deciziei plenului Oficiului prin care s-a dispus/aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul I.C.C.J., iar judecătoria avea la dosar depusă copia sentinței nr. 1727/14.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a veche în dosarul nr. x/2018, hotărâre prin care, cu putere de lucru judecat, se stabilise că decizia plenului O.N.P.C.S.B. nu este act administrativ în sensul definiției legale .

Prin urmare, actul atacat nefiind un act administrativ, nici litigiul ce se poartă cu privire la acesta nu este unul de contencios administrativ și nu este de competența instanței de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât și reclamanta a precizat în mod expres că temeiul acțiunii nu este Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta A. a formulat două capete de cerere, ce au vizat: - anularea deciziei plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin care s-a dispus/aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea drepturilor sale individuale.

În fața Curții de Apel București, astfel cum rezultă din filele x, reclamanta A. a renunțat la judecarea primului capăt de cerere, cel vizând anularea deciziei Plenului O.N.P.C.S.B. și a precizat expres că acțiunea introductivă nu este întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 554/2004.

Se constată astfel, că acțiunea reclamantei, după renunțarea la primul capăt de cerere, nu vizează un act administrativ tipic sau asimilat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nici o altă solicitare specifică, pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ.

În același timp, având în vedere și precizarea expresă a reclamantei, conform căreia acțiunea introductivă nu este întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 554/2004, la stabilirea competenței trebuie avut în vedere principiul disponibilității, unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, care, în conținutul său, cuprinde o serie de drepturi, și anume: dreptul părții interesate de a introduce sau nu acțiunea civilă, dreptul de a determina limitele acțiunii sau ale apărării, dreptul de a renunța la acțiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaște pretențiile din acțiune și de a stinge litigiul printr-o tranzacție, dreptul de a ataca pe căile legale hotărârea judecătorească, dreptul de a cere executarea silită a hotărârii judecătorești etc.

Disponibilitatea în procesul civil desemnează așadar, în sens material, dreptul părții de a dispune de obiectul procesului.

Cum în prezenta cauză voința părții a fost exprimată fără echivoc, în sensul de a menține învestirea instanței doar cu soluționarea celui de al doilea capăt de cerere și de a preciza expres că acțiunea nu este neîntemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, în conformitate cu dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2021.