ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucuresti la data de 16.11.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu Mureș, solicitând instanței să dispună:

1) obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei: - pe baza unei VRS de 405 RON, pe perioada 01.07.2015-01.12.2015; - pe baza unei VRS de 445,5 RON, pe perioada 01.12.2015-01.10.2016.

2) obligarea pârâților la plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus și cele încasate pe perioada 01.07.2015-01.10.2016, actualizate cu inflația calculată de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la plata efectivĂ și integrală a diferențelor, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate tot de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la plata efectivă și integrală a diferențelor, în funcție de perioadele în care reclamanta a funcționat în raza fiecărui tribunal în parte.

Prin sentința nr. 1974 din 25 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ca neintemeiata.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, pe capătul de cerere privind plata diferențelor salariale.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Curtea de Apel Brasov și Curtea de Apel Târgu Mures.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Tribunal Mureș și Curtea de Apel Târgu Mureș.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei:

- pe baza unei VRS de 405 RON, pe perioada 01.07.2015-01.12.2015.

- pe baza unei VRS de 445,5 RON, pe perioada 01.12.2015-01.10.2016.

Obligă pârâții Tribunalul Brasov și Tribunalul Mures la plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus și cele încasate pe perioada 01.07.2015-01.10.2016, actualizate cu inflația calculată de la data scadenței fiecarei diferente lunare până la plata efectivă și integrală a diferentelor, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate tot de la data scadenței fiecărei diferențe lunare până la plata efectivă și integrală a diferențelor, în funcție de perioadele în care reclamanta a funcționat în raza fiecărui tribunal în parte.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea introdusă împotriva pârâtelor Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel Târgu Mures, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă."

Împotriva sentinței au declarat atât reclamanta A., cât și pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Brașov, toți recurenții invocând cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul Brașov au formulat critici similare și au solicitat casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect, arătând, în esență, că la acest moment pretențiile reclamantei au fost satisfăcute prin emiterea O.M.J. nr. 2066/C/2018, în acord cu prevederile deciziei CCR nr. 794/2016 și ale Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 75/15.03.2018.

Astfel, prin Ordinul nr. 2066/2018 s-a stabilit că începând cu data de 9.04.2015, respectiv 1.12.2015, reclamanta beneficiază de o indemnizație brută de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON, iar în acest context acțiunea a rămas fără obiect.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin, prin care drepturile salariale să fie calculate pe baza unui VRS 405 RON +10% fără limita temporală 1.10.2016, dispusă prin sentința recurată.

La data de 4.06.2018, recurenta A. a depus cerere de renunțare la judecata căii de atac promovate.

Prin întâmpinare depusă la data de 29.11.2018 recurentul Ministerul Justiției a precizat că în aplicarea O.M.J. nr. 2066/C/2018 a emis O.M.J. nr. 3071/C/7.08.2018, prin care a stabilit că, începând cu data de 1.07.2018, judecătorii din cadrul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Brașov beneficiază de drepturi salariale calculate prin raportare la o VRS de 463,5 RON

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor declarate de pârâți, invocată din oficiu, dar și cererea de renunțare la judecata recursului formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar art. 463 din același cod definește achiesarea la hotărâre drept renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Pentru aceste motive, având în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei-reclamante A. de renunțare la judecata recursului promovat în cauză.

În privința recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Brașov, se reține că potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursurilor trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că Ministerul Justiției a emis Ordinele nr. 2066/C/2018 și nr. 3071/C/2018, prin care a dispus recalcularea cuantumului indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursurilor, având în vedere îndeplinirea obligațiilor stabilite prin sentința instanței de fond, ulterior promovării căii de atac, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei.

Cum interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Brașov, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamantei A. la judecarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 1974 din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Brașov împotriva sentinței nr. 1974 din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2021.