ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției Inspecției Judiciare 1019 din 11.04.2019 respectiv anularea rezoluției Inspectorului Sef nr. lucrare C19-2059 din 3.07.2019 si trimiterea la reanalizare.

Prin sentința civilă nr. 952 din data de 11 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 952 din data de 11 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În contextul prezentării situației de fapt, recurenta a arătat, în esență, că sesizarea adresată Inspecției Judiciare se referea la faptul că nu s-au ales aleatoriu completele de judecată de la Curtea de Apel Alba, conform legislației României si legislației CEDO, fiind formate doar din 2 judecători, nu din trei judecători pentru a fi imparțiali conform legii. A precizat, de asemenea, că în ultima ședința s-a schimbat un judecător fără a fi ales aleatoriu și fără a fi judecătorul de serviciu deoarece judecătorul de serviciu era judecătorul tot din completul său, cel care a fost pe tot parcursul procesului.

Totodată, recurenta-reclamantă a precizat că nu s-a făcut pronunțarea sentinței în sala de judecata conform C. proc. pen., aceasta fiind prezentă în acea zi la Curtea de Apel Alba, fapt constatat de inspectorii de la Inspecția Judiciara, încălcare nesancționată de aceștia și de Inspectorul Sef.

În concluzie, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare sau direct la Inspecția Judiciară pentru a se lua măsuri reale pentru încălcarea legii.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, care să se circumscrie prevederilor art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința este data cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 martie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 248 C. proc. civ., examinând sentința recurată prin prisma susținerilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției Inspecției Judiciare 1019 din 11.04.2019 respectiv anularea rezoluției Inspectorului Sef nr. lucrare C19-2059 din 3.07.2019 si trimiterea la reanalizare.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamanta înțelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situația de fapt, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a susținerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Or, niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, prima instanță a analizat actul a cărui anulare se solicită, susținerile părților litigante și, făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente, a reținut, în esență, prin raportare la situația de fapt constatată, următoarele:

"(…) Prin urmare, raportat la data înregistrării dosarului pe rolul instanței de judecată, în mod legal completul de judecată a fost compus din doi judecători.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică, în acord cu susținerile pârâtei, Curtea constată că publicitatea deciziei penale nr. 30/17.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Alba Iulia a fost asigurată prin publicarea acesteia pe portalul instanței, având in vedere faptul că pronunțarea a fost amânată pentru termenul din 17 ianuarie 2019 când în sala de judecată era programată ședință de judecată a unui alt complet învestit cu soluționarea apelurilor.

De altfel, se constată că reclamanta nu afirmă că nu a cunoscut soluția ci apreciază, în mod nejustificat, că nelecturarea acesteia în sedință publică, reprezintă un element suficient pentru a atrage răspunderea disciplinară a magistraților în cauză.

De asemenea, Curtea va avea în vedere și cele statuate în Hotărârea CEDO în Cauza Bacanu si Societatea Comerciala "R" - S.A. împotriva României "În speță, presupunând că hotărârile litigioase nu au fost pronunțate în ședință publică, Curtea reamintește ca ea a statuat deja ca scopul urmărit de art. 6 A§ 1, și anume asigurarea controlului puterii judiciare de către public, nu era realizat într-o mai mică măsura printr-o depunere la grefa decât prin citirea în sedință publică a unei hotărâri (vezi, Pretto si altii impotriva Italiei, Hotararea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, A§ 27; Axen impotriva Germaniei, Hotararea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, A§ 30 si Ernst si alții impotriva Belgiei, nr. 33.400/96, A§69, 15 iulie 2003). Aceeași concluzie se impune în cauza de față."

Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, reiterând aspectele supuse analizei inspectorului judiciar și ulterior instanței de fond

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și va constata nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 952 din data de 11 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.