ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1668/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru a solicitat anularea totală a H.G. nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă din 17 iunie 2020 și a măsurilor luate în baza ei și, în subsidiar, anularea parțială pentru județul Cluj a aceluiași act normativ.

La data de 01.09.2020, reclamanta A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 55/2020 privind instituirea stării de alertă.

Prin sentința civilă nr. 128 din 7 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, excepție ridicată de către pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru și intervenientul Ministerul Afacerilor Interne; s-a respins excepția lipsei de obiect ridicată de către reclamantă; s-a admis excepția lipsei de interes ridicată de către pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru și intervenientul Ministerul Afacerilor Interne și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru, ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes.

Totodată, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de reclamanta A..

Împotriva sentinței civile nr. 128 din 07 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a formulat cereri de recurs, atât în ceea ce privește soluția privind acțiunea în anulare a H.G. nr. 476/2020, cât și soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii, apreciind că are interes în promovarea acestei căi de atac, chiar dacă formal termeul de aplicare a H.G. nr. 476/2020 s-a împlinit, având în vedere că starea de alertă s-a prelungit, iar reclamanta a declarat recurs și împotriva soluției privind cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

3.2 Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

A susținut, în esență, că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 55/2020 având legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că pe baza acestui articol s-a emis H.G. nr. 476/16.06.2020 a cărei anulare se solicită prin acțiunea în contencios.

Astfel, apare cu claritate că acest text de lege se referă la o situație de excepție, specială, determinată explicit de pandemia COVID 19, Guvernul fiind împuetrnicit să emită hotărâre de instituire sau prelungire a stării de alertă pe o perioadă determinată de 30 de zile.

În fine a susținut că, deși aceste hotărâri au un caracter special, nu se instituie și o cale specifică, excepțională de contestare, care să corespundă exigențelor constituționale de asigurare a accesului efectiv, eficient la justiție.

Intimatul-intervenient a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat împotriva soluției pronunțată pe fondul cauzei, pentru nemotivare.

În ceea ce privește soluția privind cererea de sesizare a Curții Constituționale, intimatul a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința este dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 decembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 12 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2021, s-a dispus preschimbarea termenului de judecată la data de 17 martie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul împotriva soluției pronunțată pe fondul cauzei este nul, iar recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru a solicitat instanței anularea totală a H.G. nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă din 17 iunie 2020 și a măsurilor luate în baza ei și în subsidiar, anularea parțială pentru județul Cluj a aceluiași act normativ.

Reclamanta A. a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 55/2020 privind instituirea stării de alertă.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă motivează interesul său în promovarea recursului, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit, chiar dacă aceastea au fost invocate expres.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menționate.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, recurenta se limitează la a menționa că are interes în promovarea recursului având în vedere prelungirea stării de alertă.

Or, prima instanță a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii în anulare reținând, în esență, următoarele:

"Așa cum s-a arătat anterior, actul administrativ cu caracter normativ ce se solicită a fi anulat și-a încetat efectele după 30 de zile de la data de 17.06.2020, starea de alertă pe teritoriul României fiind prelungită prin intermediul unui alt act administrativ cu caracter normativ, ce nu face obiectul prezentului litigiu.

Din perspectivă procedurală, potrivit art. 33 din C. proc. civ., interesul judiciar trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Actualitatea interesului trebuie să existe pe tot parcursul derulării litigiului, chiar și în căile de atac.

Interesul reclamantei în anularea actului administrativ ce și-a încetat efectele, ca urmare a ajungerii la termen, nu mai există. Interesul judiciar al reclamantei a existat și a devenit actual din momentul pretinsei încălcări a drepturilor subiective enunțate în cererea de chemare în judecată. Întrucât actul administrativ cu caracter normativ a iesit din vigoare, în contextul celor două petite ale cererii, prin care se urmărește strict anularea actului (totală/parțială, doar pentru județul Cluj), interesul nu mai există întrucât, practic, încălcarea dreptului a încetat, ca urmare a ajungerii la termen a actului.

Cerința interesului actual este îndeplinită întotdeauna atunci când dreptul subiectiv invocat este și el actual. Există și situații în care dreptul nu este actual, dar interesul promovării acțiunii subzistă. În speță însă, întrucât acțiunea s-a limitat la anularea actului, astfel încât dreptul subiectiv este strict atasat acțiunii în anularea actului, iar actualitatea interesului nu se mai verifică după încetarea valabilității H.G. nr. 476/2020. Nu au fost invocate eventuale drepturi patrimoniale, pretins încălcate, în raport de care s-ar fi putut invoca un interes actual de verificare a legalității H.G. nr. 476/2020 chiar și după momentul iesirii din vigoare."

Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, susținând în mod formal are interes în promovarea recursului.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a acțiunii privind anularea actului administrativ ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă privind soluționarea fondului cauzei.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că îndeplinirea condiției relevanței excepției impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective și nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, a invocat neconstituționalitatea art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 55/2020.

Din perspectiva interesului procesual, instanța de control judiciar reține că legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu poate fi generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Or, se constată că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă de către recurenta-reclamantă privesc aspecte de fond, iar acțiunea formulată de acesta a fost respinsă ca lipsită de interes, urmare a admiterii excepției lipsei de interes, nefiind îndeplinită, așadar, cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, analiza fondului actului administrativ fiind exclusă, situație în care nu se impune sesizarea Curții Constituționale asupra unor aspecte se privesc fondul cauzei, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță.

În concluzie, sentința recurată este legală, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-intervenient, va constata nul recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 128 din 07 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluționare fondului cauzei și va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat, în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-intervenient.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 128 din 07 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluționare fondului cauzei.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat, în ceea ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.