ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1657/2020

Ședința publică din data de 17 martie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin cererea adițională (precizatoare și completatoare) de la dosarul de fond, reclamantul a invocat excepția nulității raportului de evaluare și actelor premergătoare întocmirii acestuia, pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 176/2010 și a încălcării dreptului său la apărare.

A admis contestația petentului A., promovată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, și a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit în Lucrarea nr. x/23.03.2016.

A obligat pârâta la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate și recurs incident reclamantul A..

Pârâta Agenția Națională de Integritate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a invocat, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 81/27.02.2013;

- contrar celor reținute de instanța de fond, este evidentă întrunirea cumulativă a trei elemente care condiționează existența unui conflict de interese, deținerea unei funcții publice, emiterea unei dispoziții în exercitarea acestei funcții și obținerea de către soț/soție a unui folos material în urmă respectivei decizii;

- suma de 10.000 RON stabilită de către instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecată este vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocați, fiind aplicabile dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamantul A. a solicitat, în ipoteza admiterii chiar în parte a recursului principal, admiterea recursului incident și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de constatare a nulității Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 emis de Agenția Națională de Integritate și a actelor premergătoare întocmirii acestuia, raportat la informarea reclamantului ca persoană evaluată și la cauzele de nulitate invocate și neanalizate, asupra cărora nu s-a pronunțat instanța de fond.

În drept, recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, acesta a invocat, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a încălcat principiului disponibilității și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. deoarece nu s-a pronunțat asupra primelor trei capete de cerere care aveau ca obiect constatarea nulității Raportului de evaluare pentru încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (3), art. 12, art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 20 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 176/2010;

- instanța de fond face o gravă confuzie între mijloacele procesuale de invocare a nulității, respectiv între cererea în anulare și excepția de drept substanțial a nulității;

- instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și jurisprudența CEDO în ceea ce privește al patrulea capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității Raportului de evaluare pentru încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, respectiv neinformarea reclamantului cu privire la obiectul evaluării și încălcarea flagrantă a dreptului la apărare.

Împotriva recursului principal a formulat întâmpinare reclamantul A. care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și, în consecință, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Reclamantul a susținut, în esență, că transferul funcționarului public, chiar dacă acest funcționar este soția primarului, nu ar putea fi considerat, în mod plauzibil, ca putând influența necorespunzător modul în care funcționarul își îndeplinește cu obiectivitate atribuțiile specifice, cerință necesară pentru existența conflictului de interese, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Împotriva recursului incident a formulat întâmpinare pârâta Agenția Națională de Integritate care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut, inclusiv asupra excepției invocate de către recurent, iar sentința recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În combaterea recursului incident, pârâta a depus la dosar înscrisuri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate și recursul incident declarat de reclamantul A. sunt fondate, urmând a le admite, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate prin care s-a reținut faptul că ar fi în conflict de interese întrucât, în calitate de primar a semnat și aprobat Dispoziția nr. 197/31.10.2012 prin care soția sa a fost transferată de la Primăria comunei Garoafa la Primăria comunei Vânători.

Instanța de fond a apreciat că reclamantul nu se află în situația conflictului de interese, întrucât acesta nu a avut alt interes în aprobarea transferului, decât acela al bunului mers al instituției, având în vedere că acest transfer s-a făcut în interesul serviciului, într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional cu funcția publică deținută de funcționarul public, pe un post vacant.

Instanța de fond a mai reținut că nu s-a făcut dovada că și alte persoane erau interesate de ocuparea acelui post și nici faptul că aprobarea transferului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale sau a drepturilor legitime ale altor persoane interesate de ocuparea postului iar condiția folosului material nu subzistă, soția reclamantului primind un salariu ca și ceilalți salariați, necesar întreținerii sale cât și a familiei.

În conformitate cu dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înțelege situația în ce persoana care exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, situație care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 161/2003, primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I, actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea acestor obligații fiind lovite de nulitate absolută.

În baza dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004, în prezent abrogate, dar în vigoare la data adoptării Dispoziției nr. 197/31.10.2012, aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 13 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 10/2000:

"1. Conflictul de interese se naște în situația în care un funcționar public are un interes personal de natura sa influențeze sau să pară a influența exercitarea imparțială și obiectivă a funcțiilor sale oficiale.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite cumulativ cele trei elemente constitutive ale conflictului de interese în sensul dispozițiilor legale menționate anterior, respectiv:

- deținerea unei funcții publice;

- emiterea, în exercitarea acestei funcții, a unei dispoziții;

- obținerea de către soț sau soție a unui folos material în urmă respectivei dispoziții.

În baza deciziei emise de reclamant, soția acestuia a obținut un folos material reprezentat de veniturile salariale încasate de la angajatorul Primăria Vânători, fiind nerelevant cuantumul acestor venituri comparativ cu veniturile altor funcționari publici angajați la aceeași primărie.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod eronat prima instanță a reținut inexistența conflictului de interese în emiterea Dispoziției nr. 197/31.10.2012.

Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile legale menționate anterior, nu are relevanță faptul că reclamantul a avut în vedere bunul mers al instituției și nici faptul că nu s-a făcut dovada că și alte persoane erau interesate de ocuparea acelui post.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și recursul pârâtei este fondat, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident declarat de reclamant, Înalta Curte constată că acesta este fondat în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În cauza dedusă judecății, reclamantul a formulat, cu respectarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., o cerere de completare a acțiunii prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/18.06.2016, invocând următoarele motive:

Înalta Curte reține că instanța de fond nu a examinat primele trei cereri și nu s-a pronunțat asupra acestora, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., împrejurare care echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului.

Înalta Curte mai reține că instanța de fond a examinat doar a patra cerere, respingând motivat excepția nulității raportului de evaluare și a actelor premergătoare pentru motivele invocate de reclamant.

În conformitate cu dispozițiile art. 29 C. proc. civ., acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces.

În baza dispozițiilor art. 245 C. proc. civ., excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Înalta Curte constată că instanța de fond face o confuzie între mijloacele procesuale de invocare a nulității, respectiv între acțiunea în anulare și excepția de nulității, astfel încât au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și cu privire la această cerere, împrejurare care, de asemenea, echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului.

Față de cele reținute, Înalta Curte nu va mai examina motivul de recurs principal cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată și motivul de recurs incident prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv împrejurarea că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea celei de-a patra cereri.

Pentru aceste considerente, reținând că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va admite recursul principal declarat de pârâtă și recursul incident declarat de reclamant, va casa în tot sentința atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond se va pronunța asupra capetelor de cerere nesoluționate în primul ciclu procesual, urmând a avea în vedere toate motivele invocate de reclamantă în cererea completatoare, apărările invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată, susținerile din cererile de recurs și din întâmpinările depuse în instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate și recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 84 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2020.