ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 8.02.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate (A.N.I.), solicitând anularea în tot a Raportului de evaluare nr. x din 21.01.2016, întocmit în lucrarea nr. x/A/II din 11.11.2014 de AN.I., iar în subsidiar revocarea Raportului de evaluare nr. x din 21.01.2016 ca fiind nelegal; suspendarea executării actului administrativ - Raportul de evaluare nr. x din 21.01.2016, întocmit de către Agenția Națională de Integritate, până la soluționarea cauzei.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 1678 din 20 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind suspendarea executării raportului de evaluare.
A respins această cerere formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Integritate ca lipsită de interes.
A anulat raportul de evaluare nr. x din 21.01.2016 întocmit de A.N.I.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4550 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 178 alin. (1) lit. a) și b). din Legea nr. 95/2006, întrucât a reținut greșit că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 4.08.2014 - 24.09.2014, când acesta a deținut simultan funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Buzău, precum și funcția de director la S.C. B. S.A..
A mai susținut recurenta că în mod greșit a reținut instanța că reclamantul s-ar fi aflat în perioada termenului de preaviz de 45 de zile, ca urmare a solicitării intimatului prin cererea înregistrată sub nr. x din 29.07.2014 la B. S.A.. Dacă reclamantul se afla în perioada de preaviz, acest termen de preaviz trebuia să se încheie la data de 15.09.2004, or, reclamantul a mai deținut funcția de director la S.C. B. S.A. și după această dată.
Totodată, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita obligare a pârâtei către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 4550 RON, reprezentând onorariu avocat și taxă timbru, susținând recurenta că este o sumă vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Argumente de fapt și de drept relevante
Analizând sentința atacată raportat la criticile invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele argumente:
Conform dispozițiilor art. 178 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006 "(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu:
a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică;
b) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate".
Ca situație de fapt, s-a reținut că, prin raportul de evaluare nr. x din 21.01.2016, Agenția Națională pentru Integritate a reținut că numitul A. nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților, întrucât în perioada 4.08.2014 - 24.09.2014, simultan cu funcția de manager interimar al Spitalului Județean Buzău, a deținut și funcția de director al S.C. B. S.A. încălcând astfel dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Reclamantul a deținut calitatea de manager interimar la Spitalul Județean Buzău începând cu data de 4.08.2014, când a fost numit prin Dispoziția nr. 193 emisă de Consiliul Județean Buzău.
Până la data numirii sale ca director interimar la Spitalul Județean Buzău, era în derulare contractul de muncă nr. x din 19.10.2012, încheiat între reclamant și S.C. B. S.A., societate la care deținea funcția de director al punctului de lucru din Buzău. Contractul de muncă era încheiat pentru o perioadă nedeterminată, cu o normă de muncă întreagă, respectiv de 8 ore/zi, concediu anual de odihnă de 24 zile lucrătoare, un salariu lunar brut de 7174 RON și o perioadă de preaviz în cazul demisiei de 45 zile lucrătoare, conform Legii nr. 53/2003 republicată.
La data de 29.07.2014, reclamantul a adresat angajatorului său, B. S.A., cererea înregistrată sub nr. x din 29.07.2014, prin care făcea cunoscut conducerii ca, începând cu data de 4.08.2014, va fi numit manager interimar la Spitalul Județean de Urgență Buzău și, prin urmare, va înceta activitatea la B. S.A..
Prin aceeași cerere a arătat că, potrivit prevederilor contractului de muncă, avea obligația să respecte perioada de preaviz de 45 de zile pentru a putea fi angajată o altă persoană la punctul de lucru, pe locul rămas liber prin plecarea sa, dar pentru că nu a făcut acest lucru s-a obligat, în considerarea bunei colaborări de până atunci, să asigure în continuare, pentru 45 de zile, până la înlocuirea sa, bunul mers al punctului de lucru, însă pentru o durată de 2 ore/zi, în intervalul de timp 16.00 - 18.00. A arătat, de asemenea, ca în acest timp va pregăti toate documentele și va întocmi toate situațiile privind activitatea sa în cadrul societății în vederea predării "tuturor situațiilor și documentelor în ordine".
Ca urmare acestei cereri, conducerea B. S.A. l-a informat, prin adresa nr. x din 7.08.2014, cu privire la contractul individual de muncă nr. x din 19.10.2012, că acesta urmează a fi modificat în sensul diminuării duratei muncii (2 ore/zi) și respectiv a salariului de bază lunar brut pentru perioada rămasă la 1.580 RON (echivalentul a 250 Euro net la cursul BNR din ultima zi a lunii).
La data de 24.09.2014, reclamantul a depus la sediul central al societății B. S.A. cererea înregistrată sub nr. x din 24.09.2014, prin care a solicitat încetarea contractului de muncă nr. x din 19.10.2012. Prin Decizia nr. 7 din 24.09.2014, B. S.A. a hotărât încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 24.09.2014.
Cu privire la critica recurentei potrivit căreia termenul de preaviz trebuia să se încheie la data de 15.09.2004, recurenta având în vedere un calcul pe zile calendaristice, se observă faptul că, potrivit mențiunilor prevăzute la lit. L) pct. c) din Contractul individual de muncă nr. x din 19.10.2012, încheiat între angajatorul S.C. B. S.A. și reclamantul A., perioada de preaviz în cazul demisiei este de 45 de zile lucrătoare, conform Legii nr. 53/2003 republicată, sau contractului colectiv de muncă aplicabil.
Conform dispozițiilor art. 81 alin. (1) și alin. (4) din Codul Muncii:"(1) Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. 4) Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere". Potrivit clauzei contractuale menționate în contractul individual de muncă, dar și dispozițiilor reglementate în Codul muncii, termenul de preaviz de 45 de zile lucrătoare de la data notificării reclamantului către firma angajatoarea.
Cu privire la starea de incompatibilitate reținută în raportul de evaluare, având în vedere că reclamantul și-a manifestat, anterior datei de la care a deținut funcția de manager interimar, intenția de a renunța la calitatea de director al S.C. B. S.A., a notificat firma angajatoare (S.C. B. S.A.) încă de la data de 29.07.2014 că va fi numit în funcția de manager al Spitalului Județean Buzău începând cu data de 4.08.2014, și că înțelege să-și înceteze activitatea de director al S.C. B. S.A., după împlinirea termenului de preaviz de 45 de zile lucrătoare, stabilit prin clauzele contractului de muncă, prin modificarea contractului de muncă la 2 ore/zi, Înalta Curte constată că în mod corect instanța a constatat că nu se poate reține existența stării de incompatibilitate, în sensul art. 178 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006.
Voința legiuitorului cu privire la regimul incompatibilităților a fost aceea de a implementa un cadru legislativ instituit cu reglementări precise, clare și fără echivoc pentru stabilirea incompatibilităților, măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Aplicarea textului de lege reținut ca fiind încălcat de către reclamant, art. 178 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, fără a se ține seama de realitatea concretă în contextul cauzei prezente, potrivit căreia reclamantul a notificat angajatorului său, anterior deținerii funcției de manager, renunțarea la calitatea de director al S.C. B. S.A., modificarea contractului de muncă la 2 ore/zi de activitate doar până la expirarea termenului de preaviz conform contractului de muncă, ar omite în mod evident interesul pentru care acest cadrul legislativ a fost instituit și scopul legii.
Nu este fondată nici critica recurentei privind stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina sa.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. în sensul reducerii onorariului de avocat, Înalta Curte constată că suma de 4550 RON stabilită de instanța de fond (4500 onorariu avocat și 50 RON taxă timbru) în sarcina pârâtei către reclamant este o sumă proporțională cu activitatea desfășurată de către apărătorul reclamantei, raportată și la complexitatea cauzei.
Împrejurarea că parcursul procesual în fața instanței de fond a constat în prezentarea la un singur termen de judecată, moment la care pronunțarea s-a amânat, nu poate conduce la reducerea cheltuielilor de judecată, reclamantul beneficiind de reprezentarea și apărările formulate de apărătorul ales, iar cuantumul onorariului nu este vădit disproporționat, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 1678 din 20 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.