ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, întocmit de către Agenția Națională de Integritate.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 259 din 1 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca inadmisibilă, precum și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, tot ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 259 din 1 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia și rejudecându-se cauza pe fond să se dispună admiterea acțiunii și anularea în tot a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, întocmit de către Agenția Națională de Integritate.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat să se constate ca fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs susține recurentul - reclamant că sentința supusă căii de atac a recursului este lipsită de motivele pe care instanța le-a avut în vedere în soluționarea cauzei, rezumându-se doar a prelua argumentele pârâtei, fără a face o analiză proprie a textelor legale încălcate și a susținerilor reclamantului.

Prin simpla constatare și enunțare a situației de fapt în cadrul motivării sentinței atacate, instanța de judecată nu conduce spre dezlegarea pricinii dedusă judecății, decizia pronunțată fiind lipsită de motivare, astfel cum se impune în mod expres prin art. 425 din C. proc. civ., dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Consideră recurentul - reclamant că pretenția absurdă că raportul contestat nu naște, nu modifică și nu stinge raporturi juridice este una lipsită de fundament. Independent de faptul că, în sens administrativ ANI a decis clasarea cauzelor, analizarea materialelor de la dosar și extragerea unor concluzii cu privire la acestea sunt de natură să stingă, să modifice sau să nască raporturi juridice. Actul contestat este definit, prin legea de organizare și funcționare a instituției, ca fiind unul administrativ.

Consideră recurentul -reclamant că, în măsura în care ANI ar fi clasat dosarul din punct de vedere administrative pentru motivele de nelegalitate pentru care l-a contestat, arătând că nu este competentă să se pronunțe asupra unor aspecte din dosar și ar fi înaintat dosarul la instituțiile abilitate și competente să se pronunțe asupra actelor și faptelor din dosar, am fi fost în situația unei simple sesizări.

Agenția Națională de Integritate nu a făcut o simplă sesizare penală, ci a emis un raport care constituie act administrative și care poate fi contestat. A-i nega părții acest drept, ar echivala cu îngrădirea liberului acces la justiție.

Mai susține recurentul - reclamant că, în prezenta cauză considerentele sentinței au fost expuse numai formal, cu scopul de a îndeplini condițiile de valabilitate ale hotărârii judecătorești prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., însă aceste considerente nu sunt de natură să susțină soluția adoptată prin dispozitiv.

Pretinsa ingerință în "actul de sesizare penală" invocată ca element determinant (și unic) al motivării sentinței recurate de către instanța de fond nu poate excede obligativității analizei cadrului legal în care s-au făcut demersurile Agenției Naționale de Integritate.

Contestația la întocmirea Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015 viza însăși dreptul Agenției Naționale de Integritate de a face demersuri în respective cauză și cu atât mai puțin să se pronunțe față de acte și fapte care excede competenței fixate prin legea de organizare și funcționare a acestei instituții sau care vizează încălcări ale drepturilor garantate prin Constituție.

Instanța de fond a ignorant argumentele sale și nu a oferit nici o motivație pentru îndepărtarea acestora, astfel:

- Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra faptului că, față de reclamant, la întocmirea Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015 a fost încălcat principiul neretroactivității legii, deoarece Agenția Națională de Integritate nu putea să se pronunțe cu privire la o pretinsă încălcare a regimului conflictului de interese prin participarea la deliberarea și adoptarea oricăruia dintre documentele care poartă data anterioară datei de 1 septembrie 2010, invocate ca temei al concluziilor raportului de evaluare contestat, deoarece temeiul demersurilor legale, Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la 1 septembrie 2010 iar legea civilă nu retroactivează;

- Instanța de fond a ignorant aspecte esențiale din contestația recurentului -reclamant, anume că raportul de evaluare a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor legale, la mai mult de 3 ani de la încetarea mandatului;

- Instanța de fond a ignorant cu desăvârșire și aspecte de fond criticate pentru nelegalitate în contestația formulată împotriva raportului contestat, la lit. B) pct. 1 - 3 din cuprinsul acestuia, filele x, aceste acte nu pot constitui indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, în sensul art. 301 C. pen., ce fac referire la săvârșirea faptei de conflict de interese.

În dezvoltarea acestor argumente recurentul - reclamant a reluat în integralitate susținerile formulate în cadrul acțiunii pe fond, acestea regăsindu-se "mot a mot" la " Motivele acțiunii" ce au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Întâmpinarea

În cauză intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Susține în esență intimata - pârâtă că raportul de evaluare întocmit are valoarea unei sesizări a organului de cercetare penală, formulată în temeiul dispozițiilor C. proc. pen., situație în care nu este admisibilă cererea formulată de reclamant.

În cauza dedusă judecății inspecția de integritate a întocmit Raportul de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, motivate de identificarea unor elemente de încălcare a legislației penale, sens în care a sesizat organul penal competent - Direcția Națională Anticorupție (DNA) iar o eventuală admitere a acțiunii de anulare a raportului de evaluare conduce, fără echivoc, la soluția absurdă în care sesizarea instituției parchetului poate fi anulată de o instanță de contencios administrativ.

Apreciază intimata că o asemenea soluție ar depăși competența instanței de contencios administrative, DNA, sesizată în condițiile legii, fiind singura instituție competentă să efectueze cercetări, iar în situația confirmării sau infirmării constatărilor, procesul să își urmeze cursul normal.

Raportul de evaluare, prin care se sesizează organele de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese sau a altor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, este o sesizare, și nu reprezintă un act administrative pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ iar prin simpla sesizare a DNA, în vederea efectuării unor cercetări penale, nu se naște un raport juridic de drept administrative, ceea ce înseamnă că această situație este diferită de cea care, prin raportul de evaluare Agenția Națională de Integritate constată existența unui conflict de interese administrative sau de incompatibilitate, caz în care fapta săvârșită constituie abatere, iar consecința este aplicarea unei sancțiuni de către organele competente.

Consideră intimata - pârâtă că raportul de evaluare emis pentru recurentul - reclamant nu are natura juridică a unui act administrative cenzurabil pe calea unei acțiuni în anulare la instanța de contencios, atât timp cât acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge un raport juridic de drept administrativ, singurul efect fiind acela de a sesiza organele de urmărire penală, în urma constatării unor indicii de săvârșire a unei infracțiuni.

Pe fondul cauzei, apreciază intimata - pârâtă că susținerile recurentului - reclamant sunt nefondate, fiind rezultatul unor interpretări greșite și trunchiate a prevederilor legale incidente.

În concluzie, solicită intimata respingerea recursului și menținerea sentinței de fond.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, din Camera de Consiliu din data de 23 octombrie 2018, când, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că "procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrative și fiscal", procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă și s-a acordat termen de judecată în ședință publică, pentru soluționarea recursului, la data de 19 februarie 2019.

Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant

Examinând cauza și sentința atacată, pe fondul recursului, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant, ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte reține că prezentul recurs vizează soluția pronunțată de instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 259 din 1 februarie 2016, de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii promovate de reclamantul A., de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015.

Cel de-al doilea recurs promovat de aceeași parte - reclamantul A., împotriva soluției pronunțate de aceeași instanță de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin aceeași hotărâre - Sentința civilă nr. 259 din 1 februarie 2016, de respingere, ca inadmisibilă a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a fost soluționat de instanță, prin Decizia nr. 1405 pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2016, atașată la dosar.

Analizând recursul declarat împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă a acțiunii de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, față de dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar constată că, în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., pentru casarea hotărârii; prima instanță reținând corect situația de fapt, raportat de materialul probator administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei,

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/.../b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că acțiunea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, este inadmisibilă.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanță a constatat că acțiunea promovată de recurentul - reclamant este inadmisibilă, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte apreciază că, față de soluția pronunțată, pe calea unei excepții de ordine publică, fără a trece la cercetarea fondului litigiului, criticile recurentului - reclamant, în sensul că "argumentarea instanței de fond ignoră în întregime motivele invocate de către subsemnatul în cadrul acțiunii formulate precum și practica din domeniu, instanța omițând să cerceteze argumentația supusă analizei privind nelegalitatea Raportului de evaluare contestat ...", nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului, în condițiile în care dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., impun instanțelor de judecată obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor, fără a trece și la cercetarea în fond a cauzei; în speța de față fiind vorba despre excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de autoritatea publică pârâtă.

Astfel, instanța de control judiciar nu poate accepta critica recurentului cu privire la necercetarea fondului acțiunii sale de către instanța de fond, întrucât dispozițiile art. 248 din C. proc. civ. prevăd ordinea de soluționare a excepțiilor invocate în cauză, tocmai pentru că, în situația admiterii excepțiilor, cercetarea pe fond a cauzei devine inutilă.

Astfel cum rezultă și din considerentele sentinței civile recurate, instanța de fond a procedat în conformitate cu normele legale mai sus menționate, soluționând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, în sensul admiterea acesteia.

Prin urmare, în condițiile în care soluția instanței a fost de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, situație care determină respingerea, ca atare a acțiunii, în mod temeinic și legal instanța de fond nu a mai analizat criticile formulate de recurentul - reclamant A. cu privire la nelegalitatea raportului de evaluare, față de dispozițiile anterior menționate, aceasta fiind sancțiunea legiuitorului pentru nerespectarea condițiilor de exercitare a unei acțiuni în contencios administrativ.

Față de aceste considerente Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, sentința ce formează obiectul recursului fiind redactată cu respectarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ. - judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Cel de al doilea motiv de casare invocat de recurentul reclamant este prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. și se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, sentința pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanțele de fapt ale cauzei, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Analizând obiectul litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a supus spre analiză instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x din 6 noiembrie 2015, emis de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate potrivit dispozițiilor art. 10 lit. f) și g) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Prin Raportul de evaluare ce a făcut obiectul analizei instanței de fond s-a dispus:

1) Clasarea lucrării nr. x din 28 noiembrie 2012;

2) Sesizarea Direcției Naționale Anticorupție, în vederea efectuării verificărilor cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

Având de analizat caracterul de act administrativ al raportului de evaluare ce face obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Astfel, raportul de evaluare din speța de față prin care, în final, se dispune sesizarea DNA nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși, nu creează, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice, fiind un act de sesizare a organului de urmărire penală.

În speța de față nu ne aflăm în fața unui act care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice și, din această perspectivă, acțiunea părții reclamante este inadmisibilă.

Astfel, dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, conform cărora "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".

Dispozițiile mai sus precizate fac referire la conflictul de interese de natura administrativă, însă în raportul de evaluare a cărui anulare se solicit de către recurentul - reclamant, inspectorul de integritate identifică aspecte privind încălcarea legislației penale, iar efectuarea cercetărilor privind aceste aspecte nu intră în competențele Agenției Naționale de Integritate.

Altfel spus, raportul de evaluare poate fi atacat la instanța de contencios administrativ numai cu privire la acea parte prin care se constată și se dispune cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă reglementat de art. 70 din Legea nr. 161/2003 - (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6042 din 5 iulie 2013). Per a contrario, cum în speța de față nu există o astfel de ipoteză, nefiind reținut (și) un conflict de interese administrativ, cauza fiind clasată cu privire la acest aspect, fiind dispusă sesizarea organului de cercetare/urmărire penală, în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat că acțiunea în fața instanței de contencios administrativ este inadmisibilă.

Prin simpla sesizare a organelor de cercetare/urmărire penală în vederea efectuării de verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese, nu se naște un raport juridic de drept administrativ, ceea ce înseamnă că această situație este diferită de cea în care, prin raportul de evaluare, A.N.I. constată existența unui conflict de interese administrativ (în situația în care fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni), caz în care fapta săvârșită constituie abatere disciplinară, iar consecința este aplicarea unei sancțiuni administrative de către organele disciplinare.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

Or, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existența unui conflict de interese administrativ, cauza fiind clasata sub acest aspect, pârâta dispunând sesizarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamant a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 din Noul C. pen. și a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzute și sancționate de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de natură administrativă și nu la cel de natură penală, chiar dacă art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincție.

În condițiile în care raportul de evaluare conține dispoziția de sesizare a Direcției Naționale Anticorupție cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiunii, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni, competență pe care instanța de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese și a altor infracțiuni conexe este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție, precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. și respectiv de C. proc. pen.

Inadmisibilitatea se referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Menținând soluția instanței de fond, de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii promovate de reclamant, instanța de recurs nu va analiza criticile recurentului ce vizează fondul cauzei, nelegalitatea raportului de evaluare, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A., ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 259 din 1 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM