ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin B. lași a solicitat instanței ca în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generala Antifrauda Fiscala - Direcția Regionala Antifrauda Fiscala Suceava anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A_FSV-466-2017.

Prin sentința civilă nr. 129 din 22 septembrie 2017, a Curții de Apel Bacău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea acțiunea și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A_FSV-466-2017 din 16.01.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 129 din data de 22 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă - Direcției Regionale Antifraudă Suceava, invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut că legiuitorul a statuat că pentru dipunerea de măsuri asiguratorii este cerută numai existența pericolului, fără a fi condiționată de producerea unor consecințe, cum ar fi periclitarea sau îngreunarea în mod considerabil a colectării. Apreciază că utilizarea de către legiuitor a termenului "periclitare" este definitorie, în esență fiind vorba de existența unui pericol și nu de materializarea acestuia prin producerea de consecințe, respectiv dispariția bunurilor sesizabile, situație în care instituirea de măsuri asiguratorii devine inutilă.

Recurenta arată că, în mod greșit, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile Ordinului nr. 2605/2010, întrucât decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost emisă în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 2546/2016.

Recurenta a apreciat că, în speță, este pe deplin satifăcută condiția prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestor măsuri și anume existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

De altfel, societatea contestatoare, în cererea sa, nu a invocat motive de nelegalitate cu privire la actele de executare silită efectuate, făcând doar aprecieri cu proivire la situația sa în raport de furnizori și clienți și consideră a fi disproporționate măsurile asiguratorii față de suma ce i se impută.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin B. lași a suspus controlului de legalitate Decizia nr. AFSV-466-2017 din 16.01.2017 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generala Antifrauda Fiscala - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava prin care s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, măsuri asiguratorii, poprire asiguratorie asupra sumelor datorate debitorului S.C. A. S.R.L. Piatra Neamț de către terț până la concurența sumei de 1.287.741 RON reprezentând TVA și impozit pe profit, organul fiscal arătând că s-a constatat existența pericolului să sustragere de la urmărire sau ascundere ori risipire a patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

În esență, în justificarea acestei măsuri, organul fiscal a reținut că înregistrarea în evidența financiar-contabilă a unor facturi a căror realitate și legalitate este pusă la îndoială demonstrează pe deplin existenta pericolului social ce justifică instituirea măsurii luate.

Astfel, potrivit art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că măsura popririi asiguratorii asupra sumelor datorate debitorului de către terț are un caracter excepțional, justificat de o anumită conduită culpabilă a debitorului ce demonstrează pericolul de a se sustrage de la plată sau de a-și ascunde ori risipi patrimoniul.

Or, în speță, în cuprinsul deciziei contestate, autoritățile emitente au avut în vedere descrierea situației de fapt găsite în timpul controlului cu privire la modalitatea în care societatea realiza înregistrările în contabilitate, instituirea măsurilor asigurătorii fiind justificată de existența pericolului ca intimata-reclamantă să se sustragă de la urmărire, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fără a se arăta în concret în ce constă comportamentul acesteia care ar putea dovedi intenția de sustragere de la plata eventualelor obligații fiscale stabilite cu titlu definitiv.

Stabilirea unor obligații fiscale suplimentare nu înseamnă, de plano, că acel contribuabil se va sustrage de la plata respectivelor obligații, Înalta Curte reținând că măsurile asigurătorii se aplică doar în cazuri limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului, indicii care lipsesc din motivarea deciziei contestate.

Critica vizând reținerea greșită de către instanța de fond a prevederilor pct. 5.6 lit. f) din Odinul nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prefvăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu poate fi primită, întrucât aceste dispoziții se regăsesc și în Ordinul nr. 2546/2016.

Astfel, potrivit pct. 5.6 lit. f) din Ordinul nr. 2605/2010, "Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii va conține următoarele elemente minimale:

f) motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul indiciilor sau pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont și de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.)."

Art. 25 lit. f) din Odinul nr. 2546/2016 prevede că " Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii va conține cel puțin următoarele elemente:

f) motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul înscrierii indiciilor referitoare la pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont și de istoria comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari."

Nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcției Regionale Antifraudă Suceava împotriva sentinței nr. 129 din data de 22 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.