Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
1 iulie 2020

Decizia nr. 3052/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 1 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. și prin administrator special C. împotriva sentinței nr. 76 din 12 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, rejudecând: Admite cererea formulata de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. IAȘI - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Inspecție Fiscală Serviciul Inspecție Fiscală.

Anulează decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. BCG-AJJF 4701/31.05.2017 emisă la data de 31.05.2017 dispusa de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Inspecție fiscala persoane juridice 5. Respinge capătul de cerere privind anularea înființării popririi asigurătorii din Dosarul fiscal nr. x Nr. x/06.06.2017 pentru bunuri imobile, prin Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile încheiat în data de 09.06.2017 de către Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii Serviciul de Executare Silita.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.