ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2020

Ședința publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.10.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Antifraudă Fiscală - Agenția Naționala de Administrare Fiscală, anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/14.07.2016și a actelor subsecvente emise în baza deciziei atacate: procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile x/18.07.2016 și orice alte acte, necomunicate până în prezent.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 1037 din 23 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, în ceea ce privește capătul 2 de cerere și, în consecință, a fost respins capătul 2 de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost completată în ceea ce privește capătul 1.

Constată că măsurile asiguratorii instituite prin decizia nr. x/14.07.2016 au încetat de drept la expirarea termenului de 6 luni de la emiterea acestei decizii.

Instanța a respins în rest cererea completată, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a subliniat faptul că susținerile referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 213 alin. (7) din C. proc. civ. nu sunt cuprinse niciunde în cererea de chemare în judecată, situație în care recurenta nu a putut formula concluzii cu privire la acest aspect, iar apărările recurentei-pârâte formulate în cauză au privit numai petitul principal.

Recurenta a prezentat pe larg situația de fapt a cauzei care a dus la luarea măsurilor asigurătorii, susținând că măsurile s-au impus datorită conduitei contribuabilului care a condus la existența riscului ca societatea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte reține ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă, motiv pentru care sentința instanței de fond va fi casată, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că susținerile cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 213 alin. (7) nu au fost puse în discuția părților de către instanța de fond.

Din actele dosarului rezultă că instanța de primă jurisdicție s-a pronunțat pe cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată prin notele de ședință depuse de reclamantă, dosar fond, prin care intimata-reclamantă a invocat incidența în cauză a prevederilor art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se constata că măsurile asigurătorii luate prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii au încetat.

Înalta Curte constată că această cerere completatoare a cererii de chemare în judecată nu a fost comunicată pârâtei.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2017, instanța de fond nu a dispus comunicarea notelor de ședință către pârâtă, ci s-a dispus emiterea unei adrese către aceasta, dosar fond, prin care s-a solicitat ca pârâta să precizeze dacă între timp a fost emis titlul de creanță în ceea ce privește sumele avute în vedere la momentul emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Or, procedând într-o asemenea manieră, instanța de primă jurisdicție a încălcat principii fundamentale ce vizează drepturile părților prevăzute de art. 13 și art. 14 din C. proc. civ., respectiv a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei-pârâte și contradictorialitatea dezbaterilor.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că este întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., situație în care sentința atacată va fi casată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1037 din 23 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.