ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1592/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.03.2017 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 287/12.09.2016 privind soluționarea contestației nr. 79040/24.08.2016, formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 12.07.2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 12.07.2016, privind contractul de finanțare nr. x/31.07.2013, proiect cod SMIS 13613 "Reabilitare, modernizare și extindere spații de învățământ și cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P și Desființare Construcție C4".

Prin sentinței nr. 300/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât; a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli și a anulat, în parte, Decizia nr. 287/12.09.2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 12.07.2016, doar cu privire la două repere, punctele 7 și 8 din contestația formulată, respectiv 13 lavoare și un uscător de mâini mecanic, cu consecința declarării ca eligibile a sumelor aferente acestora.

Împotriva sentinței nr. 300/2017 din 19 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în urma rejudecării, în principal, respingerea acțiunii formulate de Universitatea din Craiova ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că prima instanță a respins în mod greșit excepția lipsei de interes a acțiunii, având în vedere că, indiferent de soluția pronunțată asupra procesului-verbal, pentru contravaloarea obiectelor în discuție nu este înlăturat caracterul de cheltuială neeligibilă, întrucât această constatare face obiectul unui act administrativ distinct (Informarea nr. x/19.04.2016) și nu obiectul procesului-verbal atacat.

Consideră că relevant în acest sens este punctul 13 din procesul-verbal, intitulat "Creanța bugetară", prin care s-a reținut că această sumă a fost deja reținută în sarcina debitorului Universitatea din Craiova și exclusă de la rambursare conform Informării nr. 25080/19.04.2016, pe care reclamanta a înțeles să o conteste în mod distinct și prin care a fost reținută de la rambursare suma de 48.867,83 RON și 11.728,27 RON TVA. Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/12.07.2016, structura de control a procedat la verificarea unor suspiciuni de neregulă sesizate de Unitatea Gestionare Nereguli Fonduri Europene.

Arată că sesizarea a fost confirmată cu privire la solicitarea și rambursarea unor cheltuieli aferente unor lucrări neefectuate, sens în care a fost sesizat DNA/DLAF, pentru a se pronunța cu privire la caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate.

Astfel, consideră că în cauză nu pot fi contestate sumele reținute ca neeligibile prin Informarea nr. x/19.04.2016, întrucât acestea fac obiectul unei alte judecăți și, prin urmare, intimata-reclamantă nu justifică un interes, cu atât mai mult cu cât actele administrative contestate nu stabilesc noi creanțe bugetare în sarcina reclamantei, ori alte împrejurări care au condus la constatarea neeligibilității sumelor.

În ceea ce privește Decizia nr. 287/12.09.2016, prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal, consideră că aceasta urmează, în privința interesului, același regim ca și actul administrativ inițial.

Susține că este eronată aprecierea primei instanțe în sensul că s-a încălcat principiul proporționalității la constatarea neregulilor în privința achiziției celor 13 lavoare și a uscătorului de mâini. Cu toate acestea, arată că în ceea ce privește lavoarele din porțelan (punctul 7 din contestație), au fost facturate x buc, dar s-a constatat în teren, cu ocazia Raportului de vizită pe teren nr. 3/24-25.02.2016, faptul că cele 13 bucăți de lavoar nu erau conforme, rezultând o diferență nerealizată de 13 bucăți. Din Raportul la fața locului din 03.03.2016 rezultă că în teren s-au identificat 12 lavoare porțelan cu masca din MDF laminat și 1 lavoar inox fără blat din marmură cu mască din MDF laminat. Referitor la uscătorul de mâini mecanic (punctul 8 din contestație), a fost facturat x bucată, dar s-a constatat în teren, cu ocazia Raportului de vizită pe teren nr. 3/24-25.02.2016, că uscătorul de mâini mecanic nu era pus în operă, rezultând o diferență nerealizată de 1 bucată. Chiar dacă reclamanta a arătat că uscătorul de mâini mecanic din inox se regăsește pe teren, acesta fiind montat ulterior igienizării grupului sanitar, la momentul vizitei nu era montat.

Precizează că la data vizitei reprezentanților A. la fața locului, lucrările erau finalizate și recepționate, astfel încât situația din teren trebuia să corespundă proiectului tehnic.

Mai arată că prin procesul-verbal structura de control a constatat că nu au fost puse în operă articolele de lucrări conform proiectului tehnic, ci conform devizului ofertă.

De asemenea, critică aspectul reținut de către prima instanță cu privire la faptul că decizia dată în contestația administrativă nu este motivată referitor la susținerile de la punctele 7 și 8 din contestația administrativă.

Intimata-reclamantă Universitatea din Craiova a formulat întâmpinare, prin care arată că invocarea nelegalității hotărârii recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este una formală, fără a fi aduse argumente concrete. Pe fond, solicită respingerea recursului,

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, analizând recursul de față, se constată că argumentele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât contestând soluțiile date de către prima instanță atât în privința excepției lipsei de interes, cât și pe fondul cauzei.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta Universitatea din Craiova a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli, anularea în parte a Deciziei nr. 287/12.09.2016 privind soluționarea contestației nr. 79040/24.08.2016, formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 12.07.2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 12.07.2016, privind contractul de finanțare nr. x/31.07.2013, proiect cod SMIS 13613 "Reabilitare, Modernizare și Extindere Spații de învățământ și Cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P și Desființare Construcție C4".

În primul rând, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a criticat soluția dată de către instanța de fond excepției lipsei de interes a reclamantei cu privire la sumele declarate neeligibile.

Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, instanța de fond apreciind în mod corect că interesul legitim al reclamantei este reprezentat de afectarea veniturilor Universității din Craiova prin declararea ca neeligibile a unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului "Reabilitare, modernizare și extindere spații de învățământ și cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P și desființare construcție C4".

Prin urmare, interesul reclamantei este unul patrimonial, constând în aceea că prin anularea parțială a actelor administrative s-ar declara ca eligibile sumele reprezentând contravaloarea celor 13 lavoare și a uscătorului de mâini.

Pe fond, se reține că din actele și lucrările dosarului rezultă că între părți s-a încheiat contractul de finanțare nr. x/31.07.2013, proiect cod SMIS 13613 "Reabilitare, Modernizare și Extindere Spații de învățământ și Cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P și Desființare Construcție C4".

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă eligibilitatea sumei de 48.867,83 RON și 11.728,27 RON TVA, exclusă de la rambursare, conform Informării nr. 25080/19.04.2016 privind plata cheltuielilor aprobate prin Cererea de rambursare nr. x finală, potrivit art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009.

În speță, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene a identificat abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniul achizițiilor publice, dat fiind faptul că cele 13 lavoare din porțelan nu erau conforme, iar uscătorul de mâini nu era pus în operă.

Astfel, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a transmis intimatei-reclamante Informarea nr. x/19.04.2016, prin care i-a adus la cunoștință că a identificat abateri de la aplicarea prevederilor naționale și comunitare în domeniul achizițiilor publice aferente contractului de lucrări nr. x/10.11.2014, încheiat cu S.C. B. S.A., fiind aplicată o reducere procentuală de 25 %.

Prin contractul de finanțare nr. x/31.07.2013 se prevede la art. 5 - Eligibilitatea cheltuielilor, că acestea sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007, iar potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ:

"(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2):

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare;

b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare."

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat că nu se justifică retragerea sprijinului financiar nerambursabil pentru cele 13 lavoare și a uscătorului de mâini mecanic.

Deci, nu se justifică aplicarea reducerii procentuale de 25 % din valoarea contractului, cu atât mai mult cu cât cele 13 lavoare și uscătorul de mâini existau și au fost identificate obiectele în discuție, care au fost montate după igienizarea spațiului.

Chiar recurentul-pârât prin rapoartele de control la fața locului a constatat că în teren s-au identificat 12 lavoare porțelan cu masca din MDF laminat și 1 lavoar inox fără blat din marmură cu mască din MDF laminat, iar uscătorul de mâini mecanic exista, dar nu era pus în operă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că, potrivit fotografiilor demisol corp C2-Anexa 7, anexate de către reclamantă la Raportul de vizită la fața locului din data de 03.03.2016, cele 12 lavoare îndeplinesc condițiile de eligibilitate astfel cum au fost stabilite, iar în teren se regăsesc toate cele 13 lavoare, precum și uscătorul de mâini, astfel că nu putea fi reținută ca fiind cheltuială neeligibilă prețul acestor obiecte sanitare.

De asemenea, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că aceste împrejurări nu pot constitui motiv de rambursare a finanțării, deoarece s-ar încălca principiul proporționalității consacrat în practica C.J.U.E.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 300/2017 din 19 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 300/2017 din 19 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.