ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2499/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive, anularea Deciziei nr. 10581/28.02.2017 pentru soluționarea contestației formulate de S.C. A. S.R.L. privind proiectul "Achiziție utilaje pentru dezvoltarea durabila a firmei A. SRL" Cod SMIS38287 emisă de pârâtă, ca nefondată și, pe cale de consecință, exonerarea societății de plata sumelor stabilite cu titlu de creanțe bugetare, respectiv pentru suma de 1.066.846,00 RON, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 595/2017 din 10 noiembrie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitive, a dispus anularea Deciziei nr. 10581/28.02.2017 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.02.2016 emise de către pârâtă și a exonerat reclamanta de plata sumelor stabilite cu titlu de creanțe bugetare.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Programe Competitive a declarat recurs. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește cele reținute prin considerentele hotărârii judecătorești, devenind astfel pasibilă de casare pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurentul susține că, în raport cu dispozițiile art. 4 și 6 din Legea nr. 346/2004 și cu numărul de salariați, este evident că la data formulării cererii de finanțare reclamanta era o microîntreprindere, neavând în anii 2007 și 2008 un număr de salariați mai mare de 10. Nu are importanță faptul că din punct de vedere fiscal aceasta era înregistrată ca IMM, în Ghidul solicitantului făcându-se trimitere la Legea nr. 346/2004 și nu la înregistrările fiscale. Instanța de fond a reținut faptul că, potrivit Ghidului solicitantului, pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii, așa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 și care se mențin în aceeași categorie la data depunerii cererii, nefiind posibil să beneficieze de finanțare întreprinderile care își modifică nr. de salariați, dar nu trec în altă categorie, în speță întreprinderi mici sau mijlocii, deoarece modificarea nu s-a produs în doi ani consecutivi, astfel după cum impun prevederile art. 6 alin. (2) din Legea 346/2004. Or, în speța de față, exact această condiție nu a fost îndeplinită pentru ca instanța de fond să facă încadrarea intimate-reclamante în categoria "întreprinderi mici sau mijlocii", așa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004. Așadar, după ce instanța a reținut faptul ca "este evident că la data formulării cererii de finanțare reclamanta era o microîntreprindere, neavând în anii 2007 și 2008 un număr de salariați mai mare de 10", în mod eronat ajunge la concluzia că ulterior, la momentul depunerii cererii de finanțare - anul 2010, respectiv la momentul încheierii contractului de finanțare - anul 2011, intimata-reclamantă s-ar fi încadrat-în categoria "întreprinderi mici sau mijlocii", acesta fiind singurul argument pentru care acțiunea intimatei-reclamante putea fi admisă. Documentul cu care intimata-reclamantă a dovedit la acel moment îndeplinirea condiției de eligibilitate privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici a solicitantului a fost declarația pe propria răspundere, respectiv Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM depusă la dosarul cererii de finanțare. În urma analizării datelor din bilanțul contabil depus și înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice inclusiv Contul de profit și pierdere și Datele informative pentru exercițiul financiar aferent anului 2007, 2008, 2009, 2010 și a indicatorilor din situațiile financiare de pe site-ul www.x.ro s-a constatat că reclamanta avea un număr de 9 angajați în anul 2007, 8 angajați în anul 2008, 13 angajați în anul 2009 și 9 angajați în anul 2010. Așadar, timp de două exerciții financiare consecutive (2007, 2008), din punct de vedere al numărului de angajați, reclamanta s-a încadrat în categoria microîntreprindere. Din documentele prezentate de societate, conform rezultatului reverificării eligibilității, a reieșit faptul că la data semnării contractului de finanțare (12.1.2.2011) aceasta era întreprindere autonomă, încadrându-se în plafoanele indicatorilor financiari prevăzuți pentru categoria microîntreprindere și nu întreprindere mică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, categorie neeligibilă conform Ghidului solicitantului. La data contractării (2011), datorită numărului de salariați în anul 2009 (13 angajați) și anul 2010 (9 angajați), reclamanta s-a încadrat tot în categoria microîntreprindere, datorită faptului că" plafonul stabilit pentru încadrarea în altă categorie de IMM nu a fost depășit timp de doi ani consecutivi. De asemenea, în opinia recurentului, existența principiului încrederii legitime nu poate conduce la concluzia că ulterior implementării proiectului, chiar și la trei ani de la finalizarea proiectului, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene nu ar mai putea întreprinde verificări, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Principiul încrederii legitime nu poate prevala în cauza de față, câta vreme intimata-reclamantă a înțeles să își însușească prin semnare contractual de finanțare, în cadrul Ghidului solicitantului, pct. V.1. Amendamente la contractul de finanțare, fiind precizat faptul că: "Beneficiarul trebuie să cunoască faptul că, dacă pe perioada de valabilitate a contractului intervin modificări de natură să afecteze obiectivul proiectului sau modificări care afectează condițiile de eligibilitate prevăzute pentru apelul de proiecte în cadrul căruia s-a obținut finanțarea nerambursabilă, proiectul poate fi declarat neeligibil pentru finanțare, finanțarea nerambursabilă se va sista, iar sumele acordate până în acel moment se vor recupera în conformitate cu legislația națională și prevederile contractuale". Instanța de fond aplică în mod greșit legea atunci când apreciază faptul că "în cauza de față nu este furnizat niciun indiciu conform căruia reclamanta ar fi completat intenționat Formularul D fără a lua în considerare dispozițiile art. 6 din Legea nr. 346, raportându-se strict la numărul de salariați pe care îi avea în exercițiul financiar de referință". În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimat4i, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, a fost efectuat un control după perioada de implementare și monitorizare post-implementare a proiectului "Achiziție utilaje pentru dezvoltarea durabila a firmei A. SRL", Cod SMIS38287, potrivit contractului de finanțare nr. x având drept obiect, conform art. 1 pct. l și art. 3 din contract, acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Mangement pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (AM POS CCE) de maximum 1.066.100 RON. Perioada de implementare a proiectului este de 1 an de la data semnării contractului, conform art. 2 (2), contractul încetându-și valabilitatea la cinci ani de la data închiderii oficiale a programului. Astfel, în temeiul Instrucțiunii AM POSCCE nr. 4254/26.02.2015 a fost inițiat un control finalizat cu întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.02.2016. Prin acesta s-a constatat că pentru proiectul "Achiziție utilaje pentru dezvoltarea durabilă a firmei A. SRL", din punct de vedere al numărului de angajați, cifra de afaceri, active totale, conform prevederilor Legii nr. 346/2004, beneficiarul se încadrează în categoria de întreprindere Microîntreprindere deoarece timp de două exerciții financiare consecutive (2007, 2008) se încadrează în plafoanele indicatorilor financiari pentru această categorie de întreprindere. Cum beneficiarul s-a declarat întreprindere mică, s-a procedat la retragerea integrală a valorii asistenței financiare nerambursabile din contractul de finanțare nr. x, stabilindu-se o creanță în cuantum de 1.066.097,70 RON. Înalta Curte constată că, în cadrul Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, reclamanta a formulat o cerere de finanțare, anexând formularul D privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM, în care este menționat ca referință pentru stabilirea categoriei întreprinderii exercițiul financiar 2009, declarația fiind întocmită la 01.09.2010. Potrivit Ghidului solicitantului în cadrul POS CCE, pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii, așa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004, care depun proiecte în cadrul respectivei scheme de finanțare și care îndeplinesc mai multe condiții, printre care și cea de a fi întreprinderi mici, cu un nr. cuprins între 10 și 49 de salariați și care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane de euro sau microîntreprinderi. În anul 2007 reclamanta avea un număr mediu de 9 salariați, în anul 2008 - 8 salariați, în anul 2009 -13 salariați, în anul 2010 - 9 salariați, în anul 2011 - 12 salariați, în anul 2012 - 14 salariați, în anii 2013 și 2014 - 23 salariați, iar în anul 2015- 25 de salariați. Conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea 346/2004 coroborat cu dispozițiile art. 6 alin. (2) din același act normativ, societatea devine de drept încadrabilă la una din categoriile de întreprinderi prevăzute de actul normativ prin întrunirea condițiilor prevăzute de lege în decursul unui singur an fiscal, legea arătând că doar se pierde calitatea de microîntreprindere, întreprindere mică sau mijlocie dacă, în decursul a 2 ani fiscali consecutivi, societatea nu întrunește condițiile prevăzute pentru a se putea încadra în una din categoriile prevăzute de lege. Condiția este stipulată în mod expres și nemijlocit doar pentru pierderea calității nu și pentru dobândirea sau redobândirea acesteia. Înalta Curte constată că la data depunerii cererii de finanțare, unul din formulare care trebuiau depuse îl constituia Formularul D privind declararea în raport de numărul mediu de salariați din anul depunerii cererii de finanțare, a numărului de salariați al societății astfel încât să se poată determina dacă societatea are la momentul respectiv un număr mediu de salariați care să o încadreze la categoria microîntreprindere (sub 10 salariați) sau întreprindere mică (cel puțin 10 salariați). În cauză, reclamanta a beneficiat de finanțare, proiectul a fost implementat, iar neregula a fost constatată la aproximativ trei ani de la finalizarea proiectului, în toată această perioadă aceasta apreciind că fondurile i-au fost legal acordate. Potrivit art. 5 alin3 din Regulamentul UE 65/2011 al Comisiei Europene: "obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil", În aceasta situație, Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a constatat că trebuie făcută aplicarea dispoziției din Regulamentul 65/2011 al Comisiei Europene în raport de eroarea autorității de management referitoare la încadrarea societății și la modalitatea de stabilire a condițiilor de eligibilitate. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, trebuie aplicat principiul speranței legitime. Principiul încrederii legitime presupune ca prin actele sale o autoritate de stat să nu acorde unui beneficiar o percepție rezonabilă cu privire la o anumită soluție, pentru ca ulterior să fie adoptată o soluție contrară ori diferită. Raportarea la numărul de salariați din anul 2011 a fost făcută și la momentul aprobării cererii de plată, aprecierea autorităților neputându-i fi imputată reclamantei. De altfel, începând cu anul 2011 și continuând cu perioada de implementare și monitorizare a proiectului numărul de salariați ai reclamantei a fost în creștere, peste numărul prevăzut de textul de lege pentru a fi întreprindere mică. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind ‚ nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.