ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017, a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.11.2016, precum și a Notificării beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control, emise de pârât și exonerarea reclamantei de plata corecțiilor financiare aplicate;

- suspendarea executării Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestor acte administrative.

Prin încheierea de ședință din 22 mai 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva încheierii de ședință din 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (actual Ministerul Fondurilor Europene), întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond și-a întemeiat concluzia existenței cazului bine justificat pe aspecte de nelegalitate ale actelor administrative contestate ce nu pot fi examinate decât în cadrul acțiunii în anulare, ceea ce echivalează cu o prejudecare a fondului. Analiza conformității și legalității procedurilor de achiziție publică, precum și a divizării artificiale a contractelor de lucrări de către reclamantă, nu este posibilă în procedura sumară a cererii de suspendare.

Totodată, lipsa contestațiilor cu privire la procedura de atribuire, argument invocat de instanța de fond, nu are relevanță în prezenta cauză, întrucât neexercitarea de către operatorii economici a dreptului legal de a contesta procedura de achiziție publică nu înlătură răspunderea autorității contractante pentru încălcarea dispozițiilor legale. Prin divizarea artificială a contractelor de lucrări, autoritatea contractantă a descurajat participarea altor potențiali ofertanți, care ar fi putut prezenta o ofertă mai avantajoasă din punct de vedere financiar.

Prin urmare, susține recurentul-pârât, considerentele instanței de fond nu au caracterul unor indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative, ci reprezintă o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Referitor la condiția pagubei iminente, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei cerințe în lipsa unui probatoriu concludent și pertinent, neindicând, concret, care sunt dovezile pe care și-a întemeiat aprecierile.

Condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză deoarece simpla existență a unei obligații de plată nu poate conduce la concluzia perturbării activității reclamantei. Instanța de fond era obligată, în temeiul rolului activ, să solicite intimatei-reclamante să prezinte documente din care să rezulte impactul financiar pe care executarea titlului de creanță l-ar produce asupra patrimoniului său.

Totodată, arată recurentul-pârât, instanța de fond nu a analizat poziția procesuală exprimată de autoritatea pârâtă cu privire la neîndeplinirea condiției pagubei iminente, luând în considerare doar afirmațiile reclamantei, nesusținute de dovezi. Argumentul cuantumului creanței bugetare nu este suficient pentru a demonstra existența condiției pagubei iminente, întrucât eventuala pagubă trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ.

În raport de aceste argumente, recurentul-pârât a concluzionat că, în cauză, nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de lege, astfel încât se impune casarea încheierii atacate și respingerea cererii de suspendare.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 august 2017, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de fond

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 1600 din 12.01.2017 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestor acte administrative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la greșita interpretare de către autoritatea pârâtă a noțiunii de neregulă, în accepțiunea O.U.G. nr. 66/2011, raportat la contextul factual al încheierii, în urma desfășurării procedurii de achiziție deschisă, a două contracte de lucrări cu obiect similar, dar care urmau a fi efectuate în locații distincte, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 313 din 29.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fiind anulate Decizia nr. 1600 din 12.01.2017 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.11.2016, emise de pârât. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârât), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri ale recurentului-pârât cu privire la nedovedirea acestei condiții.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susținerile recurentului-pârât referitoare la lipsa administrării unui probatoriu pertinent de către instanța de fond și la însușirea, fără o analiză proprie, a argumentelor reclamantei. În raport de caracterul sumar al procedurii de soluționare a cererii de suspendare, probatoriul administrat în cauză nu poate avea o complexitate și amplitudine sporite, scopul administrării fiind acela al dovedirii aparenței de nelegalitate a actului administrativ, concomitent cu neprejudicierea fondului cauzei. Totodată, Înalta Curte constată că argumentele proprii ale instanței pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii atacate, demonstrând că judecătorul fondului nu și-a însușit argumentele părții reclamante, ci a analizat în mod efectiv datele cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este întemeiată acțiunea cu care a fost învestit.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav situația financiară a reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurentul-pârât, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât încheierea atacată este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva încheierii de ședință din 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

GGC - NN