ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 254/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Poroina Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare CSN nr. 58199/23.06.2016 și a Deciziei nr. 229/01.08.2016 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal, precum și suspendarea executării actelor administrative contestate, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin Încheierea nr. 72 din 7 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Poroina Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 5.000 RON, achitată cu Recipisa de consemnare nr. x din 4.11.2016, emisă de A. Sucursala Craiova.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării, așa cum a fost formulată.

Recurenta arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum și riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a reținut că recurenta-reclamantă nu a adus motive de nelegalitate ale actului administrativ de natură a răsturna prezumția de legalitate. Or, contrar celor reținute de prima instanță, în cauză, este îndeplinită această condiție de admisibilitate întrucât prin titlul de creanță contestat a fost stabilită în sarcina reclamantei o sumă de bani pe care nu o datora, iar în dosar existau înscrisuri doveditoare în acest sens. Astfel, deși asupra existenței/inexistenței creanței imputate urmează să se pronunțe instanța învestită cu acțiunea în anulare, fără să procedeze "la o pipăire a fondului", prima instanță a respins în mod greșit cererea de suspendare, apreciind că motivul de nelegalitate invocat reprezintă doar o simplă afirmație.

Cât privește paguba iminentă, în mod eronat a reținut prima instanță că nici această condiție nu este îndeplinită în speță, pentru că nu s-a dovedit iminența producerii unei pagube. Or, recurenta-reclamantă arată că riscă să sufere un prejudiciu prin punerea în executare a actului întrucât, ca urmare a popririi conturilor bancare, este previzibil că funcționarea autorității publice ar fi grav perturbată nemaiputându-se finanța unitățile de învățământ, achita salariile și ajutoarele sociale, înregistrându-se și prejudicii suplimentare la plata utilităților și a obligațiilor comerciale prin activarea unor clauze contractuale referitoare la penalități și dobânzi.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că acesta este invocat pur formal, întrucât toate criticile formulate se pot încadra cel mult în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, arată că soluția instanței de fond este legală și corectă, sub aspectul constatării neîndeplinirii condițiilor cererii de suspendare formulate în cauză.

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2019, Înalta Curte, luând implicit act de transmisiunea calității procesuale care a operat în cauză, în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 1/2018 și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 51/2018, a dispus înlocuirea în citativ a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Prin rezoluția din 9 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 ianuarie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Recursul declarat în cauză a fost întemeiat de reclamantă pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă, din analiza criticilor expuse, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu doar prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă, neputând fi decelate critici care să corespundă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Poroina Mare a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare CSN nr. 58199/23.06.2016 și a Deciziei nr. 229/01.08.2016 până la soluționarea definitivă a cererii în anulare a acestor acte administrative, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Mai exact, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Motivele prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ. Existența creanței stabilită în sarcina reclamantei prin titlul de creanță contestat este o chestiune litigioasă care poate fi tranșată exclusiv în cadrul acțiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Mai mult, prin Sentința civilă nr. 206 din 27 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii în anulare, formulată de reclamantă.

Această soluție dată acțiunii în anularea actului administrativ vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă sus-menționata sentință civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Poroina Mare împotriva Sentinței civile nr. 206/27.03.2017 a Curții de Apel Craiova se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind fixat primul termen de judecată la data de 14.11.2019), această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare CSN nr. 58199/23.06.2016.

Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente și, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Poroina Mare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Poroina Mare împotriva încheierii nr. 72 din 7 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN