ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 481/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 25 noiembrie 2016, reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/02.11.2016, emisă de pârât și înregistrată la reclamantă sub nr. x/04.11.2016, prin care s-a dispus aplicarea unei corecții financiare în sumă de 2.918.826,42 RON, până la pronunțarea instanței de fond.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 28 din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu și, în baza art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., a dispus restituirea cauțiunii achitată de reclamantă cu recipisa de consemnare nr. x din data de 9.01.2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Societatea A. SA, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare. Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente. În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că aparența dreptului este în favoarea sa. Recurenta reia prezentarea acestor motive, arătând în esență că: dispozițiile Instrucțiunii nr. 1/2016, prin care s-a reglementat pragul valoric ca reper pentru încadrarea ca modificare substanțială la nivelul sumei reprezentând "procentul de diverse și neprevăzute" adaugă în mod nepermis la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și ale H.G. nr. 925/2006, acte normative cu forță superioară și în aplicarea cărora au fost emise; dispozițiile Instrucțiunii nr. 1/2016 au fost aplicate pentru un interval de timp anterior emiterii lor, or, Instrucțiunea nu poate retroactiva; deși Instrucțiunea prevedea că un calcul al modificărilor se va putea face numai la sfârșitul contractului de lucrări, nota de constatare se fundamentează pe efectuarea acestui calcul în cursul contractului de lucrări. În același sens, recurenta-reclamantă susține că a respectat prevederile Ordinului nr. 543 din 4 iunie 2013 pentru aprobarea Ghidului privind principalele riscuri identificate în domeniul achizițiilor publice și recomandările Comisiei Europene ce trebuie urmate de autoritățile de management și organismele intermediare în procesul de verificare a procedurilor de achiziții publice, ordin în vigoare la data încheierii primelor trei acte adiționale. Toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție. În privința cerinței referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a luat în considerare argumentele și probatoriul administrat, realizând o interpretare greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate de intimatul-pârât Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și corectă, sub aspectul constatării neîndeplinirii condițiilor cererii de suspendare formulate în cauză.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 16 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 februarie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Aspecte procesuale În considerarea dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2018 și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 52/2018, s-a luat implicit act de transmiterea calității procesuale care a operat în cauză, în final, stând în judecată Ministerul Fondurilor Europene, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu de către instanță, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. Singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare pronunțată de prima instanță. În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/02.11.2016, emisă de autoritatea pârâtă. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs de către partea recurentă, prin Sentința civilă nr. 682 din 13 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față. Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul căruia, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond. Cum instanța de fond s-a pronunțat la 13 decembrie 2017, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes a recursului, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.