ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2021

Ședința publică din data de 15 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 24.07.2014 sub nr. x/2014, reclamantul Centrul Educativ Buziaș a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat ca urmare a verificărilor efectuate în legătură cu proiectul x "Parteneriat European de formare pentru o societate inclusivă", respectiv, a constatărilor cu privire la Recomandarea 1, adică pct. 5, 8, 9, 11, 13, 14; anularea Deciziei nr. 14/11.03.2014 de soluționare a contestației.

La termenul de judecată din 11.11.2014, reclamantul a formulat o cerere modificatoare (atașată la dosar Tribunalul Timiș), solicitând instanței să dispună și suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, invocând art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 4142/11.11.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014 (atașată la dosar Tribunalul Timiș), Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul Centrul Educativ Buziaș în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 17.12.2014, sub nr. x/2014, ca urmare a declinării de competență.

Prin sentința civilă nr. 335 din data de 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Centrul Educativ Buziaș, (denumire anterioară Centrul de Reeducare Buziaș), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, având ca obiect anularea parțială a următoarelor acte:

- Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013, emis de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;

- Decizia nr. 14 din 11 martie 2014, emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

A dispus anularea parțială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 și a Deciziei nr. 14/11 martie 2014 în ceea ce privește constarea neeligibilității sumelor plătite de reclamantul Centrul Educativ Buziaș după data de 1.10.2011 în temeiul următoarelor contracte:

- Convenția civilă de prestări servicii nr. x/05.05.2011 cu d-na A., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de input curriculum de formare (plătită o lună, în octombrie 2011);

- Convenția civilă de prestări servicii nr. x/04.08.2011 cu d-na B., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de monitorizare internă și asigurarea calității proiectului și raportare tehnică și colectare documente justificative tehnice (plătită 4 luni, octombrie 2011 - ianuarie 2012);

- Convenția civilă de prestări servicii nr. x/06.09.2011 cu d-na C., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de organizare stagii practică proiect (plătită 5 luni, septembrie 2011 - februarie 2012).

A respins în rest acțiunea reclamantului Centrul Educativ Buziaș.

A respins cererea reclamantului de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 335 din data de 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 (respectiv când hotărârea cuprinde motive contradictorii) și pct. 8 din C. proc. civ., în baza cărora solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 335/19.12.2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara in dosarul cu nr. x/2014 și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii în tot, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulate de Centrul Educativ Buziaș.

Astfel, recurentul-pârât arată că motivele de recurs vizează caracterul superficial, extrem de părtinitor și în contradicție cu normele legale incidente, cu care prima instanță a soluționat speța cu care a fost învestită.

Recurentul-pârât arată că AM P05DRU a constatat că intimatul-reclamant a încheiat în cadrul Proiectului x "Parteneriat European de formare pentru o societate inclusivă", un număr de 6 convenții civile înainte de data de 1 octombrie 2011 și un număr de 5 convenții civile după data de 1 octombrie 2011, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Din cele 6 convenții civile încheiate înainte de data de 1 octombrie 2011 (data până la care încheierea unor astfel de acte era valabilă în legislația romanească), un număr de 3 convenții civile au fost plătite și după data de 1 octombrie 2011. încălcându-se prevederile legale stipulate în Noul C. civ.

Or, contractele civile de prestări servicii cu persoanele fizice (care nu sunt autorizate) încalcă legislația muncii, atâta vreme cât prin încheierea lor apare o relație de subordonare a, prestatorului față de beneficiar și atâta vreme cât prestația nu are doar un caracter circumstanțial, ocazional, ci prezintă continuitate. Subordonarea există atunci când beneficiarul poate controla (poate fixa program) prin prisma relațiilor cu prestatorul serviciului prestat, precum și modul în care acesta este prestat. Așadar, pentru încheierea unui contract de prestări servicii cu o persoană fizică neautorizată este necesar ca activitatea să se desfășoare ocazional, întâmplător, conjunctural prestatorul să nu fie subordonatul sau subalternul beneficiarului.

Din fișele de activitate stabilite prestatorilor (persoane fizice neautorizate), rapoartele lunare de activitate și statele lunare de plată a drepturilor salariale rezultă în clar relațiile ierarhice de subordonare a acestora fată de beneficiarul proiectului.

Mai mult decât atât activitățile care pot fi prestate în baza unor contracte de prestări servicii vizează activitatea liberilor profesioniști care se autorizează în vederea desfășurării unor astfel de activități, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare. Acestea pot încheia contracte de presări servicii cu diferite persoane în vederea îndeplinirii unor anumite activități în domeniul pentru care a fost autorizat. Raportul juridic care ia naștere ca urmare a încheierii unui contract de prestări servicii este un raport civil care presupune o relație independentă între cele două părți semnatare, prestatorul organizându-și modul în care își desfășoară activitatea, aceasta având un caracter sporadic, ocazional și nu unul de continuitate, care presupune prestații succesive, într-un anumit inteval orar, prestabilit de beneficiar care suportă riscurile și sarcina activității prestate.

Din verificarea documentelor aferente resurselor umane care au fost solicitate la rambursare și decontate de către AMPOSDRU, respectiv: (convenții civile de prestări servicii, fișele de activitate, rapoarte de activitate, state nominale de plată a drepturilor salariale Lunare, evidența cheltuielilor la cererile de rambursare validate la plată) s-a constatat faptul că atribuțiile persoanelor angajate cu convenții civile s-au stabilit prin fișa de activitate, iar plata prestatorilor de servicii s-a efectuat pe baza state nominale de plată a drepturilor salariale lunare și nu pe bază de onorarii.

Având în vedere cele mai sus - menționate rezultă că este îndeplinit cel puțin unul dintre criteriile prevăzute de art. 7 alin. (1), punctul 2 din Codul fiscal modificat și completat prin O.U.G. nr. 58/2010, fiind întrunite elementele încheierii contractelor individuale de muncă și nu a contractelor de prestări servicii, respectiv:

a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;

b) în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;

c) plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în. țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură;

d) plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.

În concluzie, au fost declarate cheltuieli neelgibile în valoare de 181.328,00 RON reprezentând: cheltuieli cu contracte civile de prestări servicii după data de 1 octombrie 2011 după cum urmează:

- Convenție civilă de prestări servicii nr. x/05.05.2011 cu dna A., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de input curriculum de formare (plătită o lună, în octombrie 2011);

- Convenție civilă de prestări servicii nr. x/04.08.2011 cu d-na B., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de monitorizare internă și asigurarea calității, proiectului și raportare tehnică și colectare documente justificative tehnice (plătită 4 luni, octombrie 2011 - ianuarie 2012);

- Convenție civilă de prestări servicii nr. x/06.09.2011 cu d-na C., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de organizare stagii practică proiect (plătită 5 luni, septembrie 2011 - februarie 2012).

Așa cum a fost reținut în titlul de creanță contestat, aceste trei convenții civile au fost incheiate anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., acestea fiind guvernate de prevederile C. civ. din 1864, anterior datei de 1.10.2011. Or, după data de 1.10.2011 (intrarea în vigoare a Noului C. civ.) aceste convenții civile sunt considerate veritabile contracte de muncă ce trebuiau incheiate de Centrul de Reeducare Buziaș cu angajații acestuia.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 03 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat ca urmare a verificărilor efectuate în legătură cu proiectul x "Parteneriat European de formare pentru o societate inclusivă", respectiv, a constatărilor cu privire la Recomandarea 1, adică pct. 5, 8, 9, 11, 13, 14; anularea Deciziei nr. 14/11.03.2014 de soluționare a contestației.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a anulat parțial a Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 și Decizia nr. 14/11 martie 2014 în ceea ce privește constarea neeligibilității sumelor plătite de reclamantul Centrul Educativ Buziaș după data de 1.10.2011 în temeiul următoarelor contracte: Convenția civilă de prestări servicii nr. x/05.05.2011 cu d-na A., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de input curriculum de formare (plătită o lună, în octombrie 2011); Convenția civilă de prestări servicii nr. x/04.08.2011 cu d-na B., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de monitorizare internă și asigurarea calității proiectului și raportare tehnică și colectare documente justificative tehnice (plătită 4 luni, octombrie 2011 - ianuarie 2012); Convenția civilă de prestări servicii nr. x/06.09.2011 cu d-na C., având ca obiect prestarea de activități/lucrări de organizare stagii practică proiect (plătită 5 luni, septembrie 2011 - februarie 2012) și a respins în rest acțiunea reclamantului Centrul Educativ Buziaș.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin criticile formulate, recurentul-pârât susține că cele trei convenții civile au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., acestea fiind guvernate de prevederile C. civ. din 1864, anterior datei de 01.10.2011, însă, după intrarea în vigoare a Noului C. civ., respectiv după data de 01.10.2011 aceste convenții civile sunt considerate veritabile contracte de muncă ce trebuiau încheiate de Centrul de Reeducare Buziaș cu angajații acestuia.

Astfel, în determinarea legii aplicabile contractelor încheiate anterior datei de 01.10.2011, prima instanță în mod corect a reținut că pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru reguli de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic, pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic.

Această regulă se desprinde din dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din noul C. civ. (reluate din art. 3 și art. 4 din Legea nr. 71/2011), cât și din art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa".

Conform art. 6 alin. (2) din Noul C. civ., "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor", iar potrivit alin. (3) al aceluiași artiol menționează că:

"Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi".

În raport de aceste reglementări prima instanță a reținut în mod corectă că în ceea ce privește contractele încheiete de Centrul Educativ Buziaș anterior datei de 01.10.2011 sunt aplicabile dispozițiile legale din vechiul C. civ. din 1864, în vigoare în perioada respectivă, iar nu cele ale noului C. civ., invocate de autoritatea pârâtă, iar denumirea contractelor ca fiind de prestări servicii nu poate determina o constatare a nelegalitatății încheierii unor astfel de contracte pe considerentul că acest gen de contracte nu mai sunt reglementate de noul C. civ.

Din acest punct de vedere, este neîntemeiată constatarea autorității pârâte referitoare la nelegalitatea plăților efectuate de intimatul-reclamant după data de 01.10.2011 în temeiul contractelor încheiate anterior acestei date și motivate prin raportare la reglementările din Legea nr. 287/2009 (noul C. civ.) având în vedere că natura activității prestate nu poate fi considerată decisivă în condițiile în care, activitățile vizate de convențiile civile pot fi executate atât în baza unor contracte civile, cât și în temeiul unor contracte individuale de muncă.

De asmenea, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului-pârât conform căreia prin plata unui număr de 3 convenții civile după data de 1 octombrie 2011 s-au încălcat prevederile legale stipulate în Noul C. civ., având în vedere că imposibilitatea angajării unor cheltuieli bugetare de către intimatul-reclamant în temeiul unor contracte de muncă nu l-a împiedicat să angajeze cheltuieli cu plata persoanelor fizice cu care a încheiat contractele de prestări servicii, iar nelegalitatea acestor contracte nu a fost determinată de aprecierea imposibilității încheierii unor astfel de convenții, ci de conținutul clauzelor contractuale, din care rezultă caracterul dependent al activității contractate, specific contractelor de muncă. Tot în acest context, prima instanță a reținut că din actul contestat nu rezultă o interdicție totală de utilizare a sumelor acordate conform proiectului de finanțare în vederea plății unor colaboratori externi și s-a înlăturat caracterul nelegal al convențiilor încheiate.

De asemenea, va fi respins raționamentul recurentului-pârât conform căruia s-ar fi încălcat legislația muncii prin încheierea contractelor civile de prestări servicii pe consdiderentul că pentru încheierea unui contract de prestări servicii cu o persoană fizică neautorizată este necesar ca activitatea să se desfășoare ocazional, întâmplător, conjunctural prestatorul să nu fie subordonatul sau subalternul beneficiarului, atât timp cât din prevederile convențiilor încheiate rezultă caracterul dependent al muncii prestate în baza contractelor de prestări servicii încheiate de reclamantul Centrul Educativ Buziaș cu persoane fizice, având în vedere că o modificare retroactivă a convențiilor deja încheiate și ale căror efecte s-au epuizat la nivelul anilor 2011-2012, nu ar fi posibilă deoarece, convențiile au fost finalizate în aceeași perioadă de timp.

Relevant este și faptul că, intimatul-reclamant Centrul de Reeducare Buziaș este instituție finanțată de la bugetul de stat, angajările de personal în baza contractului individual de muncă au fost interzise în perioada anilor 2011-2012, aspecte necontestate de către recurentul-pârât, iar Centrul Educativ Buziaș a făcut și dovada efectuării de demersuri administrative către ordonatorul superior de credite bugetare - Administrația Națională a Penitenciarelor - în vederea soluționării acestei probleme, fiindu-i comunicat refuzul acceptării de suplimentări de fonduri de la buget pentru încheierea și plata sumelor aferente unor contracte de muncă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, iar soluția pronunțată de prima instanță va fi menținută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 335 din 19 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2021.