ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 13295/28.02.2018 emisă de pârât.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 732 din data de 27.02.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 13295/28.02.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la soluționarea cererii de despăgubire a reclamantului nr. 57044/02.11.2017 și, în consecință, a obligat pârâtul să analizeze și să soluționeze pe fond cererea reclamantului A. de acordare a despăgubirilor ocazionate de accidentul de circulație rutieră produs în data de 31.10.2015 în care a fost implicat reclamantul în calitate de asigurat al B. S.A., societate aflată în procedura de faliment.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 732 din data de 27.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, susținând că hotărârea dată de prima instanță cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei și este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Așa cum a menționat prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, având în vedere situația deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului B. S.A. și pentru soluționarea dosarului de daună și a cererii de plată nr. x/02.11.2017, Fondul de garantare a asiguraților, în cadrul procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea specială nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015, a emis Decizia nr. 13295/28.02.2018, prin care a fost respinsă integral cererea petentului ca tardivă, cererea de plată fiind depusă la FGA după împlinirea termenului legal de 90 de zile reglementat expres de art. 14 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Astfel, conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților: "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la dota rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 menționează că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează în copie legalizată, actele înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări. În cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie/egalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. în cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative." Analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat ținând seama de prevederile legale, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de legea specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată. În speță, termenul de decădere de 90 de zile, înăuntrul căruia reclamantul trebuia sa formuleze cererea de plată, a început să curgă la data rămânerii definitive a sentinței de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului S.C. B. S.A. Prin urmare, reclamantul avea posibilitatea să depună o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 213/2015, termenul începând să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței de deschidere a procedurii de faliment. Fiind calificat ca termen de decădere, este evident că termenului de formulare a cererii potrivit Legii nr. 213/2015 nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la repunerea în termenul de prescripție. Pornind de la această distincție, se poate trage concluzia că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuia să formuleze cererea de plată, este un termen de decădere de drept material, iar nu de drept procesual. De asemenea, nu există vreun alt text de lege care să permită repunerea în termenul de decădere de drept material, în cazul în care reclamanta invocă repunerea în termen. În mod greșit instanța de fond a reținut că la data emiterii de către FGA a deciziei nr. 13295/28.02.2018 dreptul de creanță al reclamantului era născut, în condițiile în care hotărârea penală nu era definitivă, neavând, astfel, caracterul juridic al unui titlu de creanță. Sentința penală nr. 43/15.02.2018 pronunțată de Judecătoria Buftea a fost desființată în parte prin decizia penală nr. 613/A din 24.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă de la data pronunțării. Astfel, instanța de fond motivează anularea deciziei nr. 13295/28.02.2018 pe o serie de aspecte după cum urmează: "reclamantul a depus cererea de acordare a despăgubirilor înainte de finalizarea procesului penal în care acesta avea calitatea de parte vătămată ar fi putut atrage cel mult respingerea acestei cereri, înainte de pronunțarea primei instanțe de judecată în materie penală, ca prematur introdusă. Însă cererea nr. x depusă de reclamant pentru acordarea despăgubirilor a fost înregistrată la data de 02.11.2017, iar decizia nr. 13235 [...] a fost emisă la data de 28.02.2018, adică după pronunțarea instanței de fond [...] astfel că dreptul la despăgubire al reclamantului/victimă în accidentul auto se născuse deja, deci cererea sa de despăgubire trebuia soluționată pe fond". Aceste argumente ale instanței de fond nu pot fi reținute ca temeinice și legale în raport de următoarele aspecte: Este lipsit de temei de drept considerentul prezentat de prima instanță prin sentința recurată în sensul că termenul de decădere de 90 de zile s-a născut la momentul pronunțării pe fond sentinței penale din cadrul dosarului nr. x/2017, dată la care analiza dosarului de daună nu era finalizată, întrucât dreptul la despăgubire al reclamantului s-a născut la data producerii evenimentului rutier. Astfel, din înscrisuri rezultă faptul că vătămarea reclamantului s-a produs la momentul producerii evenimentului rutier, deci la data de 31.10.2015, anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului S.C. B. S.A. În atare situație se impunea ca reclamantul să formuleze cerere de plată către FGA până la data de 28.07.2016. Întrucât cererea reclamantului a fost depusă în data de 02.11.2017 solicită instanței de recurs să constate faptul că în mod temeinic și legal FGA a dispus respingerea cererii de plată ca tardivă. Concluzionând se constată existența următoarelor situații: a) formularea unei cereri de plată către FGA fără existența unui titlu executoriu îndreptat împotriva asigurătorului în faliment, situație în care dreptul de creanța se naște după caz: a.l. la data producerii riscului asigurat, respectiv data evenimentului, în situația în care evenimentul a avut loc ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului; a.2. pentru creanțele născute anterior hotărârii definitive de deschidere a procedurii falimentului - în termen de 90 zile de la această dată. b). formularea unei cereri de plată către FGA în baza unui titlu executoriu îndreptat împotriva asigurătorului în faliment (pronunțat ulterior rămânerii definitive a hotărârii falimentului asigurătorului), caz în care dreptul de creanță se naște la momentul pronunțării hotărârii/deciziei penale, după caz, și nu la momentul comunicării acesteia către părțile din dosar. In acest sens se au în vedere și dispozițiile art. 552 și art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora decizia penală este definitivă și poate fi pusă în executare de la momentul pronunțării sale, iar nu de la comunicarea sa. Decizia nr. 13295/28.02.2018 ce face obiectul prezentului litigiu se încadrează la situația prezentata la pct. a), reclamantul înțelegând sa formuleze o cerere de plată către FGA fără existența unui titlu executoriu. În atare situație în mod corect FGA a dispus respingerea cererii de plată nr. x/02.11.2017 ca tardiv formulată. Pentru aceste motive recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, respingerea cererii deduse judecății. 4. Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare. 5. Aspecte procedurale. La data de 14.12.2020, apărătorul ales al intimatului-reclamant A. a depus la dosar o cerere prin care a învederat faptul că intimatul-reclamant a decedat și a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia. La termenul de judecată din data de 28.01.2021 s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor intimatului-reclamant C. și D.. 6. Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 28 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 13295/28.02.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a anulat Decizia nr. 13295/28.02.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și, în consecință, a obligat pârâtul să analizeze și să soluționeze pe fond cererea reclamantului A. de acordare a despăgubirilor ocazionate de accidentul de circulație rutieră produs în data de 31.10.2015 în care a fost implicat reclamantul în calitate de asigurat al B. S.A., societate aflată în procedura de faliment, reținând că cererea nr. x depusă de reclamant pentru acordarea despăgubirilor a fost înregistrată la data de 02.11.2017, iar Decizia 13295 atacată în prezenta cauză a fost emisă la data de 28.02.2018, adică după pronunțarea instanței de fond în procesul penal menționat mai sus, astfel că dreptul la despăgubire al reclamantului/victimă în accidentul auto se născuse deja, deci cererea sa de despăgubire trebuia soluționată pe fond. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Potrivit dispozițiilor art. 20 din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la momentul nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 menționează că: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Într-adevăr, în urma evenimentului rutier ce a avut loc la data de 31.10.2015 persoana vătămată A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 120 de zile de îngrijiri medicale, însă având în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea nr. 7281/P/2015 din data de 19.09.2017 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul E., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., formularea cererii de plată înregistrată la data de 02.11.2017 s-a făcut cu respectarea termenului legal de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță. Chiar dacă accidentul a avut loc la data de 31.10.2015, faptul că, în legătură cu respectivul accident, se derula un proces penal face ca, pe parcursul procesului penal, prejudiciul să nu fie cert și, implicit, termenul de decădere pentru formularea cererii de acordare de despăgubiri de la Fond să nu curgă. De altfel, este contradictorie poziția recurentului care a considerat tardivă prezenta cerere de despăgubiri dar a apreciat că este formulată în termen o cerere ulterioară a reclamantei, adresată Fondului după pronunțarea deciziei penale. În concluzie, cât timp exista proces penal în legătură cu responsabilitatea, pentru producerea accidentului, a persoanei asigurate, termenul de decădere de 90 de zile nu a curs astfel încât, o cerere de despăgubiri formulată anterior pronunțării instanței penale nu putea fi respinsă ca tardivă. Prin urmare, în mod corect prima instanță a dispus anularea Deciziei atacate nr. 13295/28.02.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și soluționarea pe fond, pe cale administrativă, a acestei cereri de către instituția pârâtă FGA, nefiind incident motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, către intimații-reclamanți D. și C.. PENTRU ACESTE MOTIVE,