ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată în data de 20 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, a solicitat: - anularea deciziei/instrucțiunii administrative interne nepublice (secrete) a Înaltei Curți, luate de un membru al personalului Înaltei Curți și/sau de președintele secției sau de președintele/judecătorii Completului de Judecată, fără prerogative de conducere și decizie administrativă cunoscute public la nivelul secției sau al Curții, act/acte a/ale cărei/căror existență (secretă) și ale cărei/căror efecte se răsfrâng în mod individual asupra procesului - cu privire la refuzul desecretizării unuia sau mai multor documente cu înfrângerea dispozițiilor din Legile organice nr. 303, 304, 317/2004 și din Convenția EDO - de refuz al accesului la toate piesele dosarului, - obligarea conducerii Înaltei Curți, a pârâtei persoană juridică și a pârâților persoane fizice de a înlătura orice barieră din calea liberului acces la toate piesele dosarului, potrivit cu principiul egalității armelor în proces (chiar dacă cealaltă parte dește un serviciu secret) componentă esențială a dreptului la un proces echitabil consfințit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prin art. 13 din Constituție care reglementează dreptul la informație, atât la informațiile publice cât și la informațiile de interes personal. Prin completarea de acțiune înregistrată la dosarul cauzei în data de 30 octombrie 2017, reclamantul A. a înțeles să își extindă cadrul procesual sub aspect subiectiv, prin chemarea în judecată, în calitate de pârâți, și a numiților B. ca președinte al SCAF dar și personal, respectiv Serviciul de Protecție și Pază, având în vedere următoarele: - motivele de recurs din dosarul nr. x/2011 recurs aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție; - refuzul conducerii Serviciului de protecție și pază de a declasifica documentele și instrucțiunile (modificate și modificatoare) în scopul obstrucționării justiției, informații publice sau personale care, potrivit legii, nu trebuiau clasificate; - refuzul Președintelui secției de contencios administrativ căruia Președintele Înaltei Curți i-a dirijat demersul pentru a da un răspuns adecvat; - și refuzul judecătorilor completului - secției contencios administrativ al Înaltei Curți similare refuzului judecătorului nelegal investit la Curtea de Apel să se pronunțe pe fondul cauzei, după înlocuirea judecătorului la care dosarul fusese repartizat aleatoriu și care dispusese la 13.02.2012 declasificarea documentelor (care au redevenit obiect de dispută), solicitând următoarele: - anularea deciziilor/instrucțiunilor administrative interne nepublice (pretins secrete) ale instituțiilor publice chemate în judecată în calitate de pârât, luate de conducerea compartimentelor și conducerea superioară a SPP, și, similar, de un membru al personalului Înaltei Curți și/sau de președintele secției sau de președintele/judecătorii Completului de Judecată, fără prerogative de conducere și decizie administrativă cunoscute public la nivelul secției sau al Curții, act/acte a/ale cărei/căror existență (secretă) și ale cărei/căror efecte se răsfrâng în mod individual asupra procesului - cu privire la refuzul declasificării/desecretizării unuia sau mai multor documente cu înfrângerea dispozițiilor din Legile organice nr. 303, 304, 317/2004 și din Convenția EDO - împiedicând accesul (A.) ca parte, vătămată prin aceste acte și operațiuni, la toate piesele dosarului; - obligarea pârâților persoane juridice și a pârâților persoane fizice (nominalizați) de a înlătura orice barieră din calea liberului acces la toate piesele dosarului, potrivit cu principiul egalității armelor în proces (chiar dacă cealaltă parte dește un serviciu secret) componentă esențială a dreptului la un proces echitabil consfințit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prin art. 13 din Constituție care reglementează dreptul la informație, atât la informațiile publice cât și la informațiile de interes personal. Prin sentința civilă nr. 6927/20.11.2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosar nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale, dispunându-se declinarea în favoarea Curții de Apel București. Dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 3205 din data de 4 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și B., atât în nume propriu cât și în calitate de Președinte al SCAF și Serviciul de Protecție și Pază.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 3205 din data de 4 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. Prin motivele de recurs se arată că potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate, se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime. Accesul la astfel de informații clasificate este subordonat principiului necesității de a cunoaște, orice excepție sau limitare de la aplicarea acestui principiu având nevoie, într-o societate democratică de întrunirea unor motive excepționale. Era deci prorogativa instanței de judecată să constate că în câmpul de protecție instituit de prevederile speciale naționale ale art. 25 alin. (5) și art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate prevederile art. 13 din Legea nr. 544/2001, se impune declasificarea documentelor, așa cum a dispus prin încheierea din data de 13.02.2012 primul dintre judecătorii cauzei, acel judecător care a fost înlăturat de conducerea administrativă a Curții de Apel București, iar declasificarea ignorată.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată nulitatea recursului, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea deciziilor/instrucțiunilor administrative interne nepublice (pretins secrete) ale instituțiilor publice chemate în judecată în calitate de pârât, luate de conducerea compartimentelor și conducerea superioară a SPP, și, similar, de un membru al personalului Înaltei Curți și/sau de președintele secției sau de președintele/judecătorii Completului de Judecată, fără prerogative de conducere și decizie administrativă cunoscute public la nivelul secției sau al Curții, act/acte a/ale cărei/căror existență (secretă) și ale cărei/căror efecte se răsfrâng în mod individual asupra procesului - cu privire la refuzul declasificării/desecretizării unuia sau mai multor documente cu înfrângerea dispozițiilor din Legile organice nr. 303, 304, 317/2004 și din Convenția EDO - împiedicând accesul (A.) ca parte, vătămată prin aceste acte și operațiuni, la toate piesele dosarului. Prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea dedusă judecății reținând că, procedurile strict administrative cu privire la gestionarea la nivelul instanței a documentelor cu caracter clasificat nu pot interfera în vreun fel cu cercetarea judecătorească desfășurată de completul de judecată și viceversa. În ceea ce privește pretențiile reclamantului în raport de pârâtul SPP, din completarea de acțiune, prima instanță a reținut că declasificarea are ca premisă o prealabilă clasificare legală a documentelor, urmată de pierderea rațiunii sau interesului menținerii clasificării, aspect care ține exclusiv de analiza de oportunitate a emitentului, neputând face obiectul jurisdicției administrative, iar în privința contestării a însăși clasificării documentelor, s-a reținut că reclamantul nu a formulat, anterior sesizării instanței, plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Potrivit dispozițiilor art. 486 lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat…."; (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la fiecare motiv de nelegalitate invocat. În cauză, se constată că cererea de recurs, astfel cum a fost formulată de recurentul-reclamant, nu îndeplinește cerințele prevăzute la lit. d) a art. 486 C. proc. civ., pentru că nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Criticile invocate de recurentă sunt simple nemulțumiri cu privire la pretențiile deduse judecății arătând că potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate, se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime. Accesul la astfel de informații clasificate este subordonat principiului necesității de a cunoaște, orice excepție sau limitare de la aplicarea acestui principiu având nevoie, într-o societate democratică de întrunirea unor motive excepționale. Or, aspectele prezentate nu pot fi considerate ca fiind critici concrete din care să rezulte că argumentele reținute de instanța de fond și soluția pronunțată ar fi fost date cu încălcarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, în sensul reglementărilor art. 488 C. proc. civ., care să determine casarea hotărârii atacate. Având în vedere faptul că, recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a expune în mod concret motivele de casare pentru care consideră că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va constata nulitatea recursului declarat în cauza de față. PENTRU ACESTE MOTIVE,