ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 17814/14.11.2018 emisă de către pârât, obligarea la emiterea unei noi decizii cu obligarea la plata sumei de 18.142,55 RON ce reprezintă cost reparație cu TVA, conform calculului de reparație nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L., obligarea intimatei la achitarea sumei de 11618,55 RON, ce reprezintă diferența cost reparație cu TVA, conform calculului de reparație nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 1330 din data de 08 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1330 din data de 08 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că prima instanță s-a limitat să confirme modalitatea de calcul a intimatei ca legală și temeinică, fără să țină cont că până la data introducerii acțiunii la instanța de judecată, intimata nu a contestat dauna în mod expres și a făcut o plată parțială, acceptând devizul, motiv pentru care a solicitat prin notificare să-i achite diferența de 11618,55 RON, ce reprezintă cost reparație cu TVA, conform calculului de reparație nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..

Prin plata parțială a devizului înaintat, intimatul-pârât a acceptat suma totală, cu atât mai mult cu cât decizia atacată a fost emisă, nu o dată cu plata parțială, ci o dată cu solicitarea de achitare a diferenței precizate în deviz, prin notificarea prealabilă prezentului litigiu.

Cu aproximativ un an înainte de emiterea deciziei contestate, la data de 07.12.2017, intimatul-pârât i-a virat recurentului-reclamant o plată parțială în sumă de 6524 RON din întreaga daună, care a fost individualizată prin deviz cu suma totala de 18.142,55 RON.

Arată că până la această dată nu au contestat dauna în mod expres și au făcut o plată parțială, acceptând devizul, motiv pentru care recurentul-reclamant a solicitat prin notificare achitarea diferenței de 11618,55 RON, ce reprezintă cost reparație cu TVA, conform calculului de reparație nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..

Având în vedere că dauna a fost totală și că devizul cu suma totală de 18.142,55 RON a fost acceptat prin plata parțială, înainte de a fi emisă decizia, consideră că, cererea este fondată și întemeiată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 17814/14.11.2018 emisă de către pârât, obligarea la emiterea unei noi decizii cu obligarea la plata sumei de 18.142,55 RON ce reprezintă cost reparație cu TVA, conform calculului de reparație nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L., obligarea intimatei la achitarea sumei de 11618,55 RON, ce reprezintă diferența cost reparație cu TVA, conform calculului de reparație nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență că, valoarea unui autoturism la data producerii accidentului se calculează de obicei pe baza valorilor de piață ale unor autovehicule de aceeași marcă, tip, model, an fabricație, având un parcurs în kilometrii și stare de întreținere comparabile. În stabilirea acestei sume, intimatul-pârât a folosit sistemul de calcul Audatex, și nu în mod arbitrar, iar prin decizia contestată, în mod corect a considerat că suma de 11.618,55 RON excede valorii maxime care poate fi acordată despăgubire, așa încât valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată este în cuantum de 6524 RON.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Criticile formulate de recurentul-reclamant pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant conform cărora prin plata parțială a devizului înaintat și prin necontestarea devizului intimatul-pârât ar fi acceptat suma totală. În fapt Fondul de Garantare al Asiguraților nu a aprobat în niciun moment acordarea despăgubirilor la valoarea estimată a reparaților iar plata sumei de 6.524 RON nu a reprezentat o plată parțială ci plata integrală a valorii de despăgubire aprobată de intimată.

Nu exista nicio normă legală care să oblige Fondul de Garantare să conteste în mod formal un deviz iar, în speță, aprobarea parțială a cererii de despăgubire a fost pe deplin justificată, Fondul de Garantare al Asiguraților ținând, în mod corect, seama de faptul că valoarea reparaților depășea valoarea autovehiculului din momentul accidentului așa cum a fost ea stabilită prin luarea în considerare a valorii rezultate din sistemul de specialitatea Audatex.

Potrivit art. 51 alin. (1) și (2) din Norma ASF 23/2014

"(l) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

(2) Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulație a vehiculului avariat și a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menționată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăși 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.

Fiind vorba de o daună totală despăgubirea acordată a avut în vedere valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului nu costul estimat al reparațiilor.

În acest contest, în mod corect a reținut prima instanță că intimatul-pârât a procedat la o evaluare din sistemul de specialitate Audatex, iar valoare de piață medie a unui autoturism marca x este în cuantum de 8.699 RON, iar conform art. 51 alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 valoarea maximă a despăgubirii se calculează astfel: 8.699 RON x 75% = 6.524,25 RON valoarea maximă de despăgubire, neavând relevanță faptul că decizia atacată a fost emisă, nu o dată cu plata parțială, ci o dată cu solicitarea de achitare a diferenței precizate în deviz, prin notificarea prealabilă prezentului litigiu.

Prin urmare, respingerea cererii recurentului-reclamant de despăgubiri de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, astfel că hotărârea instanței de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1330 din 8 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.