Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

HOTĂRÂRE
11.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 martie 2021 Asupra prezentei cereri constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2021, petentul Penitenciarul Timișoara a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Timiș. Petentul a invocat dispozițiile art. 140-142 C. proc. civ., solicitând strămutarea judecății cauzei pe motiv de bănuială legitimă. Până la soluționarea cererii de strămutare, petentul a solicitat și suspendarea judecății pricinii. 2. Reține Înalta Curte că, potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia.

Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de strămutare se depune la instanța competentă să o soluționeze, care va înștiința de îndată instanța de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare." Or, în cauză, petentul Penitenciarul Timișoara a solicitat, pe motiv de bănuială legitimă, strămutarea judecății dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Timișoara.

3. Prin urmare, în raport cu art. 131 și art. 142 C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Timișoara. Pentru aceste motive, DISPUNE: Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul Penitenciarul Timișoara privind strămutarea judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 460/2021
Asupra cererii de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, se constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 decembrie 2020, petentul A. a solicitat strămutarea ju
ÎCCJ 2021-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2510/2021
soluționează cererea de strămutare de locul în care se susține că s-au ivit împrejurările invocate de către petent. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 142 alin (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "cererea de strămutare înt
ÎCCJ 2020-07-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1545/2020
Ședința publică din data de 16 iulie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 17 iunie 2020, sub nr. x/2020, petenta A. a
ÎCCJ 2021-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4445/2021
x/2020, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., raportat la motivul invocat de parte în susținerea cererii de strămutare, respectiv "motiv de bănuială legitimă", Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 142 ali
ÎCCJ 2021-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5596/2021
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021 Deliberând asupra excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: La data de 26.10.2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă