ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, la data de 12.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Direcția Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a MAI, anularea Deciziei nr. 422/04.12.2019 prin care a fost declarat inapt pentru îndeplinirea serviciului în Poliție cu scoatere din evidență și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să constatate capacitatea/aptitudinea sa pentru îndeplinirea serviciului în Poliție.

În subsidiar, a solicitat, anularea Deciziei nr. 422/04.12.2019 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să se constate capacitatea/aptitudinea sa pentru îndeplinirea serviciului în Poliție, fără drept de port-armă, pe o perioadă de timp în care să fie supus supravegherii continue, cu reverificarea condițiilor.

Prin sentința civilă nr. 564 din 20 iulie 2020, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că litigiul, fiind unul de contencios administrativ, competența în primă instanță aparține curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul fiind un organ unic central.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.08.2020.

Curtea, prin sentința civilă nr. 1060 din 21 octombrie 2020, a admis excepția necompetenței materiale ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția civilă, complet specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal.

A constatat instanța că deciziile contestate în cadrul litigiului de față privesc raportul de serviciu al reclamantului, care, la data emiterii acestor acte, avea calitatea de agent de poliție la Postul de Poliție Bordusani.

Astfel, reținând calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 1 din Legea nr. 360/2002, Curtea a apreciat că, din punct de vedere material, tribunalul este competent a soluționa acțiunea.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea de Apel București, în baza art. 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Obiectul demersului judiciar declanșat de reclamantul A. vizează anularea Deciziei nr. 422/04.12.2019 prin care a fost declarat inapt pentru îndeplinirea serviciului de poliție.

Calificarea raportului juridic dedus judecății este aceea a unui raport de serviciu pe care reclamantul urmărește a-l modifica, ceea ce determină, corespunzător, și solicitarea de anulare a unor acte administrative și emitere de noi acte care să valorifice, în plan juridic, modificarea pretinsă prin acțiunea formulată în fața instanței judecătorești.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu dispozițiile art. 5 din Legea privind Statutul funcționarilor publici nr. 188/1999, reclamantul este funcționar public cu statut special, iar raportului său de serviciu i se aplică Legea nr. 360/2002, iar în subsidiar Legea nr. 188/1999, ce constituie cadrul general al raporturilor de serviciu.

Cum Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului nu indică în mod expres instanța judecătorească competentă să judece în primă instanță un litigiu precum cel de față, devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, ce constituie cadrul general al litigiilor legate de funcția publică.

Astfel, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât raportul juridic litigios este grefat pe calitatea reclamantului de funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor, competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competență materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

Prin urmare, reținând incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este tribunalul.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Ialomița, secția civilă, complet specializat în contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Direcția Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a MAI în favoarea Tribunalului Ialomița, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea greferi instanței.