ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 1863 din data de 16.03.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București prin Primarul General și Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să-i elibereze o copie de pe procesul-verbal de sancționare aferent notei de constatare nr. x/2007, iar în ipoteza în care nu există un astfel de proces-verbal să confirme în scris această ipoteză.

Împotriva sentinței civile nr. 1863 din data de 16 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a declarat recurs reclamanta care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 15.03.2019 recurenta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitatea a unor sintagme din art. VIII alin. (1) din legea nr. 265/2007, respectiv "o lună", "se vor prezenta", "reținute", "obligatoriu" și "reținute obligatoriu".

Prin decizia civilă nr. 1115 pronunțată în data de 07 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, a respins excepțiile de nelegalitate ca inadmisibile, a admis recursul declarat de recurenta-reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1863 din data de 16.03.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâții Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General și Directia Generala de Politie Locala și Control a Municipiului București a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007.

Susține că toate condițiile de admisibilitate sunt îndeplinite:

- excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de judecată;

- obiectul excepții de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei prin faptul că dispozițiile art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007 stau la baza Notei de constatare nr. x/18.10.2007, notă în baza căreia a fost emis procesul-verbal, sau în baza căreia trebuia emis procesul-verbal solicitat de reclamantă.

- art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007 este în vigoare și a produs efecte juridice și după data de 06.09.2017 fapt confirmat prin emiterea notei de constatare la data de 18.10.2007.

- art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007 nu a fost declarat neconstituțional.

Intimata-pârâtă Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimata-pârâtă Primăria Municipiului București a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007, Înalta Curte reține următoarele.

Reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007, prevedere legală apreciată ca fiind temeiul legal al procesului-verbal de sancționare aferent Notei de constatare nr. x/2007.

Instanța de recurs a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluționarea excepției invocate de intimata-pârâtă Primăria Municipiului București în cuprinsul întâmpinării.

Înalta Curte constată, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă este neîntemeiată, întrucât recurenta-reclamantă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată.

Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurenta-reclamantă în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Înalta Curte reține că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit în scopul și finalitatea sa, atributul interpretării normelor juridice revenindu-i instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei și nu a instanței de contencios constituțional, în mod corect a fost respins ca inadmisibil.

De altfel, Înalta Curte observă că autoarea excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci susține, în realitate, aspecte care țin de temeinicia interpretării de către instanțele de judecată sesizate.

Totodată, se constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță reținând corect situația de fapt și în raport de obiectul investirii sale a realizat o încadrare juridică adecvată.

Potrivit art. VIII alin. (1) din Legea nr. 267/2007 "În termen de o lună de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toți operatorii deținători ai autorizațiilor taxi obținute în conformitate cu prevederile legii nr. 38/2003, în condițiile deținerii autovehiculelor respective pe baza unui contract de închiriere, se vor prezenta cu aceste documente la autoritatea de autorizare pentru verificarea valabilității acestora. Autorizațiile taxi găsite neconforme sau care nu au fost prezentate pentru verificare în termenul stabilit vor fi reținute, obligatoriu, de autoritatea de autorizare."

Recurenta-reclamantă a apreciat că prevederile art. VIII alin. (1) din Legea nr. 267/2007 sunt neconstituționale, întrucât stau la baza unui proces-verbal ce ar fi trebuit să existe și fără de care nu ar fi fost emisă nota de constatare nr. x/2007, iar în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a apreciat că, în situația în care acest proces-verbal nu există să i se confirme în scris această ipoteză.

În acest context, în mod corect curtea de apel a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei sau a recursului cu care fusese investită, întrucât textul invocat nu are relevanță asupra unei cereri de comunicare a unui act sau a unui răspuns legat de existența sau nu a unui act și prin urmare în mod corect a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția mai sus invocată, ca inadmisibilă.

Trebuie precizat că potrivit legii controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității prevederilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate dintre acestea.

Prin urmare, și din aceste considerente excepția de neconstituționalitate invocată apare ca inadmisibilă, cum de altfel a reținut în mod legal curtea de apel.

Constatând că decizia recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata - pârâtă Primăria Municipiului București.

Respinge recursul declarat de reclamantul S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1115 din 7 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2020.