ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, desființarea parțială a Deciziei de soluționare a Contestației nr. 126 din 11.02.2016 cu consecința obligării pârâtelor la:

a)TVA dispusă a fi colectată suplimentar în sumă de 89.879 RON, aferentă lunii septembrie 2012, pentru care societatea a ajustat TVA colectată;

b) TVA dispusă a fi colectată suplimentar în sumă de 1.942.464,37 RON;

c) Și, pe cale de consecință, orice datorii accesorii stabilite în legătură cu sumele de TVA menționate mai sus.

Prin sentința civilă nr. 4014 pronunțată în data de 31 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

A susținut că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În acest sens menționează că judecătorul fondului nu a analizat probele administrate, nu stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată în dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală. Hotărârea este arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Astfel, nemotivarea hotărârii echivalează cu soluționarea cauzei fără a intra în fondul acțiunii de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 498 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe fondul pricinii, a arătat următoarele:

În ceea ce privește dreptul Societății de a deduce TVA în sumă de 89.879 RON menționată pe factura de discount nr. x emisă către B. S.R.L., subliniază că prin sentință s-a reținut în mod eronat că:

a) reclamanta nu ar deține în original extrasul de cont nr. 38 emis de B. deși nu s-a pus niciodată problema că nu ar deține extrasul de cont în original, întrucât extrasul a fost emis de către Caussade care se află în original în posesia societății;

b) reclamanta nu ar fi explicat de ce confirmarea extrasului de cont, pretins semnată de către reprezentantul beneficiarului nu are număr de înregistrare pentru a fi asumată de respectiva societate comercială, însă sentința: nu menționează motivul pentru care semnătura reprezentantului beneficiarului precum și ștampila nu ar reprezenta motive suficiente și necesare de natură să demonstreze asumarea celor menționate în Extrasul de cont și pune la îndoială semnătura beneficiarului fără a indica vreun motiv temeinic pentru care contestă semnătura reprezentantului B.. În acest sens societatea a depus și Contractul semnat cu B., care are aceeași semnătură și ștampilă cu cele din extrasul de cont nr. 38.

c) extrasul de cont nr. 38 nu poate constitui o probă suficientă din care să reiasă că discountul a fost efectiv aplicat, însă nu explică de ce contestă semnătura și ștampila administratorul B. aplicate pe extras și pe toate celelalte documente aflate la dosarul cauzei care emană de la B., inclusiv pe declarația dată în cadrul controlului încrucișat și nu a verificat asupra motivele pe care respectiva societate le avea pentru a nu înregistra în evidențele sale factura de discount.

Astfel, A. a fost sancționată de către organele fiscale, deși a avut o conduită fiscală corectă în timp ce B., în prezent în insolvență, a profitat, în baza unei simple declarații în fața ANAF de diminuarea debitului față de Caussade și de neplata TVA către bugetul statului aferentă facturii de discount. Mai mult, din cuprinsul "Procesului Verbal care consemnează declarația administratorului remarcăm că B. nu a putut pune la dispoziția organelor de inspecție fiscală documente justificative (pagina 4) nici în legătură cu alte operațiuni.

În ceea ce privește documentele necesare pentru confirmarea efectuării transporturilor și recunoașterea aplicării scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare arată că a depus la dosar înscrisul doveditor al părăsirii teritoriului României, respectiv adresa emisă de către cumpărător prin care se confirmă că, în conformitate cu condițiile acceptate de către ambele părți, vânzătorul își îndeplinește obligația de livrare în momentul predării bunurilor în grija cărăușului și niciun moment pârâtele nu au emis vreo îndoială cu privire la veridicitatea acestui document sau a afirmațiilor pe care le conține.

A mai arătat că sentința civilă nr. 4014/13.12.2016 reține eronat interpretările date de către CJUE legislației europene în cauza Teleos. Astfel, judecătorul fondului ar fi trebui să observe că Directiva TVA nu permite ca autoritățile competente din statul membru de livrare, respectiv din România, să oblige furnizorul (Caussade), care a acționat cu bună-credință și a prezentat dovezi care justificau, la prima vedere, dreptul său la scutirea unei livrări intracomunitare de bunuri (respectiv facturile și scrisoarea emisă de către C. care confirmă că transportul a fost în sarcina acesteia), să achite ulterior TVA pentru aceste bunuri, când astfel de dovezi se dovedesc false (ceea ce nu a fost cazul în speța de față), fără să fie însă stabilită participarea frunizorului menționat la frauda fiscală (fraudă care nu există în cauză), atât timp cât aceasta din urmă a luat toate măsurile rezonabile aflate în puterea sa pentru a se asigura că livrarea intracomunitară pe care o efectuează nu îl determină să participe la o astfel de fraudă.

Intimatele-pârâte Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Acțiunea are ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat efectuarea controlului de legalitate asupra: Deciziei de soluționare a contestației nr. 123 din 11 februarie 2016, Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/27.04.2015 și Raportului de inspecție fiscală x încheiat la data de 27.04.2015 .

Înalta Curte constată insuficienta motivare a sentinței instanței de fond și prin urmare încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind necesar ca hotărârea să cuprindă susținerile și concluziile părților, situația de fapt, astfel cum a fost constatată de instanță, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția precum și motivele pentru care s-au înlăturat o parte din susținerile părților, apreciate ca fiind nerelevante prin raportare la soluția pronunțată.

Este adevărat că instanța nu are obligația să reia punctual și întocmai, în forma în care au fost expuse, toate susținerile părților, ci are obligația să expună raționamentul judiciar și să înlăture explicit ori implicit acele argumente care nu corespund acestui raționament, răspunsurile la aceste susțineri putând să se regăsească în argumentația juridică din cuprinsul considerentelor, fie să rezulte în mod logic prin raportare la raționamentul judiciar reținut de instanță ca fiind valabil în raportul juridic dedus judecății.

Și în ipoteza în care în cuprinsul hotărârii se regăsește silogismul judiciar care a fundamentat soluția pronunțată, acest raționament reținut de instanță trebuie să fie de natură să conducă la soluționarea fondului litigiului dedus judecății, să înlăturate explicit unele dintre susținerile părților iar altele să rezulte în mod logic, chiar dacă instanța nu s-a referit la ele în mod expres.

În jurisprudența comunitară s-a reținut în mod constant că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării.

Or, în speță, din analiza sentinței recurate se constată că instanța de fond a avut în vedere răspunsurile pârâților la cererea de chemare în judecată și mai mult, cea mai mare parte din motivare este o redare în sinteză a conținutului întâmpinării și parțial un răspuns la cererea de chemare în judecată.

Astfel, actele administrative contestate nu au fost analizate de către instanța de fond, care fără a verifica susținerile părților, în special ale reclamantei și fără a motiva efectiv, în fapt și în drept, a respins cererea de chemare în judecată.

În acord cu susținerile recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanță a menținut actele administrativ atacate fără a analiza temeiurile de drept invocate de societate în combaterea acestora. De asemenea, și-a însușit o parte din concluziile instituțiilor pârâte expuse prin întâmpinări, cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor legale, fără a înlătura argumentat criticile reclamantei.

În controlul exercitat asupra actelor deduse judecății, instanța de contencios administrativ are de verificat conformitatea acestora cu legea și respectarea, în conduita autorității emitente, a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim pretins vătămat și interesul public pe care autoritățile sunt chemate să îl ocrotească în aplicarea și interpretarea legislației. Acest control de legalitate impune respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, atât față de persoana vătămată, cât și față de autoritatea publică care are calitatea de pârâtă.

Înalta Curte constată că prima instanță nu a menționat și nu a argumentat, față de incidența unor prevederi legale expres arătate de către reclamantă, netemeinicia susținerilor acesteia, motiv pentru care nu se poate reține că s-a realizat lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Or, așa cum rezultă din dispozițiile art. 22 C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest sens, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența CEDO s-a reținut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale tuturor părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina v România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1049 din 25 noiembrie 2005).

Față de cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. privitor la considerentele hotărârii, se impune ca instanța de contencios administrativ să arate motivele pentru care temeiurile de fapt și de drept care au fundamentat actele administrative atacate au fost reținute ca fiind legale și temeinice sau, dimpotrivă, înlăturate.

Din această perspectivă, în cauza de față, Înalta Curte apreciază că la pronunțarea sentinței recurate instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a argumentelor și apărărilor invocate de părți, astfel că se impune, ca o consecință a admiterii recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Pentru o judecată unitară a pricinii, sentința va fi casată în totalitate, cu consecința reanalizării, de către instanța de fond, a întregii cauze, cu luarea în considerare a tuturor criticilor și apărărilor formulate de părți.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei.

În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4014 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2020.