ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 01.04.2014, sub numărul x/2014, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, anularea deciziei de calcul nr. 10920/26.02.2014, anularea deciziei prin care pârâta a respins cererea de restituirea a sumei achitate cu titlu de timbru de mediu, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.354 RON, reprezentând timbrul de mediu achitat prin chitanța seria x nr. x/28.02.2014, la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1001 din 11.02.2015 instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a respins cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A..

Prin încheierea de ședință din data de 02.06.2016 cauza a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea cauzei CJUE 73/2015 "Vicdantrans".

Prin Ordonanța Curții din data de 23.09.2016, s-a dispus radierea cauzei de pe rolul Curții Europene de Justiție ca urmare a poziției exprimate de către instanța de trimitere care a precizat că, dată fiind pronunțarea instanței europene în cauza C-586/14, Budișan (EU:C:2016:421), nu menține trimiterea preliminară.

La data de 06 aprilie 2017, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării excepției de perimare.

Prin decizia civilă nr. 1616 pronunțată în data de 6 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constată perimat recursul formulat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1001/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sector 4 A Finanțelor Publice 2 și cu intimata-chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva deciziei civile nr. 1616/6 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., care invocând prevederile art. 421 alin. (2) și art. 416 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății.

Recurentul, având în vedere că suspendarea judecății cauzei a fost dispusă din oficiu, a apreciat că și repunerea pe rol a acesteia trebuia efectuată tot din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 415 pct. 3 C. proc. civ., având în vedere că a încetat motivul pentru care s-a dispus măsura suspendării.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel a fost formulat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 10 martie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1001/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București a admis excepția perimării și a constatat intervenită perimarea cererii de recurs.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ.,

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.

Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecății procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menționate.

De esența sancțiunii perimării este culpa procesuală a părții, buna administrare a justiției impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt și prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părților obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanța de control judiciar reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu Ordonanța dată Curții de Justiție a Uniunii Europene în CJUE 73/2015 "Vicdantrans", respectiv de la data de data de 23 septembrie 2016.

Suspendarea judecății produce efecte, în acest caz, începând cu data soluționării cauzei până la care s-a dispus măsura suspendării, dacă, începând cu acea dată nu se mai îndeplinește niciun act de procedură în scopul judecății.

În cauză, până la data de 6 aprilie 2017, când s-a constatat perimarea recursului, părțile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecății.

Sub acest aspect, prima instanță a apreciat în mod corect că intervine perimarea cererii de chemare în judecată câtă vreme de la momentul emiterii Ordonanței din 23 septembrie 2016 dată Curții de Justiție a Uniunii Europene în CJUE 73/2015 "Vicdantrans" și redeschiderea procesului la inițiativa instanței, au trecut 7 luni.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar reține că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 415 alin. (3) teza I din C. proc. civ. întrucât recursul a fost suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nu art. 412 alin. (7) C. proc. civ., context în care repunerea pe rol a cauzei nu este un act de procedură ce trebuia efectuat din oficiu de către instanță.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1616 din 6 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2020.