ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2710/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanta A. a chemat în judecată în calitate de pârâte Administrația Fondului pentru Mediu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză să dispună restituirea de către Administrația Fondului pentru Mediu a sumei reprezentând Timbru de Mediu provenite de la autovehicule în cuantum de 2823 RON, cu dobânda legală fiscală prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, de la data plății și până la data restituirii sumei efective.

Prin sentința nr. 347 din data de 24 septembrie 2019, Tribunalul Satu Mare, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București să restituie reclamantei suma de 2.823 RON reprezentând plata timbrului de mediu prevăzută de O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală de la data plății până la data restituirii sumei.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., a obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București să plătească reclamantei suma de 783 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea cauzei în baza articolului 413 alin. (1) punct 1)

1

din C. proc. civ. și trimite dosarul la arhiva instanței spre păstrare până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei înregistrate sub nr. C-828/19, ce are ca obiect sesizarea instanței europene cu privire la interpretarea dispozițiilor din O.U.G. nr. 52/2017 prin care s-a instituit un termen pentru restituirea timbrului de mediu.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, solicitând respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei ce formează obiectul prezentei pricini până la pronunțarea de către CJUE asupra compatibilității normelor O.U.G. nr. 52/2017 cu prevederile dreptului comunitar.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că soluționarea prezentei cauze nu depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, întrucât O.U.G. nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule a avut în vedere necesitatea reglementării cadrului legal pentru instituirea unei proceduri de instituire tocmai urmare a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în Cauza C-586/14, Budișan, prin care s-a statuat, cu privire la O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014 cu modificările și completările ulterioare, că articolul TFUE în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja îmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii, precum și hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauzele C-288/14, Ciup, și C-200/14, Câmpean, prin care s-a statuat că modalitatea de resituire a sumelor încasate în temeiul legislației naționale contravine principiilor Uniunii Europene, respectiv principiului cooperării loiale, principiului echivalenței și principiului efectivității.

Ipoteza supusă discuției este cea în care cererea de chemare în judecată este formulată ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 52/2017, fără ca reclamanții să fi urmat procedura administrativă instituită prin acest act normativ și fără să fi existat un refuz al organului fiscal.

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare, deși a fost legal citată.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu încheierea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că motivul de casare invocat de recurentă nu poate fi primit, considerent pentru care recursul formulat va fi respins, ca nefondat, având în vedere următoarele:

În cauza de față, reclamanta A. a solicitat instanței să dispună restituirea timbrului de mediu, în cuantum de 2823 RON, cu dobânda legală fiscală prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscsală.

Înalta Curte reține că argumentele prezentate, în susținerea motivului de casare, converg către criticarea atributului instanței de a aprecia asupra suspendării judecării unei cauze, când se apreciază necesară dezlegarea dată de o altă instanță asupra unei cauze, care face obiectul unei alte judecăți, dar de a cărei soluționare depinde, în tot sau în parte, dezlegarea cauzei asupra căreia este învestită să se pronunțe.

Principala critică adusă de recurentă hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează faptul că motivele reținute de instanța de fond nu se încadrează în situația reglementată de art. 413 din C. proc. civ., în sensul că soluția în pricina dedusă judecății nu atârnă de existența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

În conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ. "Instanța poate suspenda judecata: când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;".

Textul reglementează unul dintre cazurile suspendării facultative și se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influență asupra modului de soluționare a dreptului dedus în justiție.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluționarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul ca soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.

Analizând încheierea de ședință atacată, Înalta Curte reține că instanța de recurs a dispus (având în vedere sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-828/2019), în contradictoriu cu Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Financiară Bihor), în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către C.J.U.E a cauzei C-828/2019 ce are ca obiect sesizarea instanței europene cu privire la interpretarea dispozițiilor din O.U.G. nr. 52/2017 prin care s-a instituit un termen pentru restituirea timbrului de mediu.

Verificând stadiul soluționării cauzei C-828/2019, Înalta Curte reține că, la momentul soluționării recursului formulat împotriva încheierii de suspendare, subzistau temeiurile suspendării dispuse prin încheierea de ședință atacată, iar considerentele instanței de recurs, care a apreciat asupra legăturii dintre cauze, precum și asupra oportunității suspendării judecății, sunt întemeiate.

Instanța de control judiciar constată că, deși O.U.G. nr. 52/2017 a avut în vedere necesitatea reglementării cadrului legal pentru instituirea unei proceduri de restituire tocmai urmare a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C-586/14, Budișan, în cauza de față, au fost invocate excepțiile inadmisibilității, tardivității și lipsei de interes, cu motivarea că nu a fost parcursă procedura instituită prin O.U.G. nr. 52/2017, soluția de respingere a acestor excepții fiind criticată prin cererea de recurs.

Înalta Curte reține că instanța de recurs a dispus, în limitele facultative prevăzute de lege, suspendarea judecării cauzei, apreciind, în mod corect, asupra cererii de suspendare formulate în cauză, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ., republicat, pentru suspendarea judecății, astfel că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a acestora.

Se impune a fi subiniat faptul că în cazul suspendării facultative a judecății cauzei, există un drept de apreciere al instanței asupra incidenței măsurii, în funcție de legătura dintre cauze și de oportunitatea suspendării judecății.

Această apreciere, în cazul de față a respectat limitele menționate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Pulice Cluj Napoca - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva încheierii din 29 ianuarie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2020.