ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 11.09.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 7947/01.08.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 78.126,02 RON, dosar daună x-Tranzacția nr. x/01.04.2015, și la plata sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1823 din 17 aprilie 2018, Curtea a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii introductive.

În susținerea recursului, recurentul-reclamant a prezentat situația de fapt și a reprodus argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii.

A arătat recurentul-reclamant, în esență, că decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care cererea sa de plată a fost respinsă ca tardiv formulată, face vorbire drept temei al dreptului său de creanță despre ordonanța civilă nr. 2056/27.07.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Deva. În realitate, dreptul său de creanță a izvorât din înscrisul denumit Tranzacție înregistrată sub nr. x/01.04.2015.

Instanța de fond nu a analizat incidenței în cauză a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Norma nr. 16/2015, conform cărora, odată cu deschiderea procedurii falimentului și desemnarea unui lichidator judiciar, acesta are obligația de a preda pârâtului FGA situația creanțelor de asigurări, Fondul neavând decât obligația de a prelua creanțele de asigurări existente și să achite debitele restante.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a susținut că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, recurentul nefăcând nicio referire propriu-zisă la motivarea sentinței recurate și la vreun motiv de nelegalitate al acesteia.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși la nivel formal, recurentul-reclamant A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurentul, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, referitoare la evenimentul asigurat și la faptul că, urmare a falimentului societății B., administratorul special, C., ar fi trebuit să predea pârâtului situația creanțelor de asigurări, iar pârâtul nu avea decât obligația de a prelua creanțele de asigurări existente și să achite debitele restante.

Însă, nu s-a referit și nu a combătut în niciun fel aspectele reținute prin considerentele hotărârii recurate, care au avut în vedere, în esență, aspectul că, potrivit Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Aisguraților nu preia obligațiile asigurătorului aflat în faliment, reclamantul având obligația de a formula cererea de plată motivată în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului B. S.A., legea nefăcând distincție cu privire la creanțele de asigurări aferente dosarelor de daună existente în evidențele societății de asigurare.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a circumstanțiat în niciun mod critica sa, în sensul că instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că excepția invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților este întemeiată, devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva sentinței nr. 1823 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.