ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1366/2021

Ședința publică din data de 4 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea disjunsă din dosarul nr. x/2019, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, îndreptarea și/sau completarea sentinței/deciziei civile nr. 1609/15.10.2019, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale

Prin sentința nr. 2041 din data de 17.12.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția de necompetență materială cu privire la cererea de emitere de noi ordine de salarizare pentru reclamanți și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel București.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții au solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Prin întâmpinare s-a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului față de dispozițiile art. 7 din Capitolul al VIII-lea, Anexa 5 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia plângerea împotriva modului de soluționare a contestației privind stabilirea drepturilor salariate se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Ca atare, a apreciat că, dat fiind obiectul cauzei, competența materială este exclusivă și aparține Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 130 din data 27 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, motiv pentru care a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în speță este vorba de o cerere de îndreptare și/sau completare a sentinței civile nr. 1609/15.10.2019, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x, pe care Tribunalul Dâmbovița a disjuns-o din dosarul nr. x și apoi a declinat-o Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Reținând dispozițiile art. 442, art. 443 alin. (3) și art. 444 C. proc. civ., a apreciat că din analiza acestora rezultă, pe de o parte, că îndreptarea hotărârii este de competența exclusivă a instanței care a pronunțat-o, care poate realiza îndreptarea și din oficiu, iar, pe de altă parte, hotărârea de completare se pronunță și se atașează în același dosar în care s-a pronunțat și hotărârea completată, fiind de asemenea, de competența exclusivă a instanței care a pronunțat hotărârea a cărei completare se solicită.

De asemenea, din analiza dispozițiilor art. 131, art. 246 alin. (1), art. 247 alin. (1) și art. 480 alin. (4) C. proc. civ., a reținut că excepția de necompetență materială cu privire la un capăt de cerere poate fi invocată doar până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, iar ulterior acestui moment ea nu mai poate fi invocată, astfel că instanța devine ea competentă să soluționeze acțiunea dată prin lege în competența alteia, fiind un caz de prorogare legală a competenței, de la care nu se poate deroga.

Fiind vorba de o precizare/completare a acțiunii, în sensul că s-a solicitat și emiterea unor noi ordine de încadrare cu privire la fiecare reclamant în parte, în cursul procesului finalizat prin sentința civilă nr. 1609/15.10.2019 a Tribunalului Dâmbovița, iar această din urmă instanță nu a invocat excepția de necompetență până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, Tribunalul Dâmbovița a devenit competent să soluționeze și această pretenție.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății, din perspectiva competenței de soluționare a cererii de completare a unei hotărâri judecătorești.

Reclamanții A., B., C., D. și E. au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, îndreptarea și/sau completarea sentinței/deciziei civile nr. 1609/15.10.2019, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 443 și art. 444 C. proc. civ., referitoare la lămurirea și completarea hotărârii judecătorești.

Înalta Curte constată că în soluționarea regulatorului de competență se impun a fi avute în vedere următoarele dispoziții:

Art. 442 alin. (1) și (3) C. proc. civ.:

"(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. (...)

(3) În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii."

Art. 443 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice."

Art. 444 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Examinând textele de lege de mai sus, se constată că instanța competentă să soluționeze cererile de îndreptare eroare materială, lămurire dispozitiv sau completare hotărâre este instanța care a pronunțat hotărârea care face obiectul unei asemenea cereri.

Aceasta pentru că nu este vorba de o cerere de sine stătătoare, aptă a fi analizată în mod independent de către instanță, ci de o cerere indisolubil legată de hotărârea pe care urmărește să o îndrepte, să o lămurească sau să o completeze.

În cauză, hotărârea a cărei îndreptare/completare se solicită este sentința nr. 1609/15.10.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, aceasta este instanța competentă să soluționeze orice cerere întemeiată pe dispozițiile art. 442-444 C. proc. civ.

Argumentul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în sensul că, în raport cu dispozițiile art. 7 din Capitolul al VIII-lea, Anexa 5 din Legea-cadru nr. 153/2017, plângerea împotriva modului de soluționare a contestației privind stabilirea drepturilor salariate ar fi de competența unei alte instanțe, este lipsit de relevanță, câtă vreme în privința cererilor de îndreptare, lămurire sau completare hotărâre legiuitorul a înțeles să stabilească o competență exclusivă, în favoarea instanței care a pronunțat hotărârea ce face obiectul acestei cereri.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții E., C., A., B. și D., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Națională Anticorupție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 martie 2021.