ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 902/2021

HOTĂRÂRE

20.04.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 902/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 15.10.2020, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatele B. S.A. și C. S.R.L., a formulat contestație la executare, solicitând anularea adresei de înființare a popririi din data de 25 septembrie 2020, emisă de către BEJ D., în dosarul de executare nr. 118/2012, admiterea excepției perimării executării silite, desființarea tuturor formele de executare silită și încetarea executării silite din dosarul de executare nr. 118/2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în data de 3 octombrie 2020 a primit un plic din partea BEJ D. care conținea o înștiințare din data de 25 septembrie 2020 privind cesiunea creanței de la creditorul cedent B. S.A. către creditorul cesionar C. S.R.L. și înștiințare privind înființarea popririi la terțul poprit E. S.R.L., având anexată adresa de înființare a popririi din data de 25 septembrie 2020, emisă în dosarul de executare nr. 118/2012. A arătat că, inițial, executarea silită a început la data de 29 decembrie 2010 de către executorul bancar D., iar în data de 6 aprilie 2012 a reînceput executarea silită, constituindu-se dosarul de executare nr. 118/2012.

Prin sentința civilă nr. 363 din data de 21.01.2021, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Darabani, Județul Botoșani.

În motivarea soluției de declinare, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor imperative ale art. 400 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, soluționarea contestației la executare este de competența instanței de executare. Părțile nu pot deroga prin propria voință de la aplicarea acestei norme, întrucât competența teritorială în acest caz are caracter absolut, fiind reglementată de norme de ordine publică.

Totodată, raportat la prevederile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea. Având în vedere și prevederile art. 452 din C. proc. civ., în situația executării silite prin poprire, instanța în raza căreia are loc executarea este instanța de la locul unde se află sediul terțului poprit.

Având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că executarea silită se efectuează de către intimata C. S.R.L. împotriva contestatoarei prin poprirea drepturilor salariale ale acesteia încasate de la terțul poprit S.C. E. S.R.L., cu sediul în Darabani, județul Botoșani, instanța a reținut că revine Judecătoriei Darabani competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 109 din 10.03.2021, Judecătoria Darabani a declinat, la rândul său, competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că deși potrivit art. 453 din C. proc. civ. de la 1865, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit și că art. 373 definește ca instanță de executare judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în cauză, executarea silită încuviințată în toate formele, deci inclusiv prin poprire, a început în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2, care astfel a dobândit calitatea de instanță de executare.

Chiar dacă s-ar accepta că Judecătoria Darabani ar putea fi instanță de executare pentru contestația care ar privi anularea popririi, este de reținut că, prin contestația formulată nu se solicită exclusiv anularea popririi, ci se invocă perimarea executării silite, anularea tuturor formelor de executare, precum și încetarea executării silite în dosarul execuțional 118/2012 al BEJ D..

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 din C. proc. civ. 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare, prin care s-a solicitat anularea adresei de înființare a popririi din data de 25 septembrie 2020, emisă de către biroul executorului judecătoresc D., în dosarul de executare nr. 118/2012, admiterea excepția perimării executării silite, desființarea tuturor formele de executare silită și încetarea executării silite în dosarul de executare nr. 118/2012.

Conflictul negativ de competență a fost generat de modul diferit de determinare a instanței de executare, instanță care, potrivit art. 400 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, soluționează contestația la executare.

Art. 400 alin. (1) din cod nu prevede competența instanței care a încuviințat executarea silită de a soluționa ulterior toate celelalte cereri în materie, ci conține o trimitere implicită la prevederile art. 373 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., care definește instanța de executare ca fiind "judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Așadar, împrejurarea că, în cauză, Judecătoria Sectorului 2 București a încuviințat executarea silită prin încheierea camerei de consiliu din 06.04.2012, dată în dosarul nr. x/2012, nu este suficientă în sine pentru ca această instanță să fie competentă a soluționa și contestația la executare, întrucât o interpretare în acest sens echivalează cu o adăugare la lege, în absența unei prevederi legale explicite.

Pe de altă parte, la momentul încuviințării executării silite, locul în care se va face executarea rezultă din cererea de încuviințare formulată de executorul judecătoresc, în care sunt indicate formele de executare, în funcție de bunurile susceptibile a fi urmărite silit. Cererea nu poate fi limitată la o singură formă de executare, după cum nu poate fi exclusă încuviințarea executării silite de către mai multe instanțe, în măsura în care se preconizează executarea silită în circumscripția mai multor judecătorii, dat fiind că, potrivit art. 371

alin. (3) din cod, executarea are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Or, în cazul contestației la executare, instanța de executare dispune de elemente suplimentare față de momentul încuviințării executării silite, întrucât executorul judecătoresc a procedat deja la acte de executare asupra bunurilor identificate, astfel încât, locul în care se va face executarea, în înțelesul art. 373 alin. (2), care interesează determinarea competenței de soluționare a contestației la executare, coincide cu locul în care se găsesc în mod efectiv bunurile identificate de executorul judecătoresc care por fi executate silit.

Din aceste motive, nu numai că nu operează autoritatea de lucru judecat a încheierii de încuviințare a executării silite în determinarea instanței de executare, dar nici măcar nu poate fi reținută o prezumție în sensul că locul executării, în înțelesul art. 373 alin. (2) din cod, este cel în care a fost încuviințată executarea silită, atunci când au fost efectuate acte de executare asupra unor bunuri anume identificate.

În aceste condiții, pe temeiul art. 373 alin. (2) din C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea contestației la executare trebuie să facă o verificare proprie a elementelor referitoare la locul executării, în considerarea căruia se determină, potrivit legii, instanța de executare, iar această verificare este distinctă de cea pe care pe care o face instanța învestită cu soluționarea oricărei cereri vizând executarea silită, inclusiv a cererii de încuviințare a executării silite.

În atare context, este relevant în speță că, în urma demersurilor executorului judecătoresc, nu au fost identificate bunuri mobile și/sau imobile ale debitorului pe raza sectorului 2 București, iar în anul 2020 au fost consemnate sume de bani ca urmare a înființării popririi la terțul poprit E. S.R.L., angajatorul debitoarei, în raport de sediul terțului poprit fiind determinabilă și instanța de executare, ca instanță în raza căreia se efectuează executarea silită.

Așa fiind, întrucât angajatorul terț poprit are sediul în localitatea Darabani, județul Botoșani, se constată că, în concret, locul executării, în aplicarea art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, este situat în circumscripția Judecătoriei Darabani, motive pentru care Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, pe temeiul art. 22 C. proc. civ.