ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 februarie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 18.03.2020, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 978EP/2012 aflat pe rolul BEJ C., demarată în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. x din data de 09.05.2008 și a contractului de credit nr. x din data de 09.05.2008, inițiată la cererea creditorului B. S.A..
Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința nr. 4390 din 28.07.2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, motivând, în esență, că, în baza art. 373 alin. (2) C. proc. civ., executarea împotriva debitorului s-a efectuat prin poprire asupra conturilor bancare deschise de acesta la terțul poprit D. cu sediul în sector 3 București, astfel cum rezultă din înscrisurile de la fila nr. x, 462 verso.
Prin sentința civilă nr. 11894 din 03.12.2020, Judecătoria Sectorului 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând, în esență, că sediul terțului poprit D. se află acum, cum s-a aflat și la data înființării popririi, pe circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind vorba despre sediul central, nu despre sediul sucursalei alese de debitor pentru deschiderea contului.
În concret, sucursala unei societăți comerciale este definită în cadrul art. 43 al legii nr. 31/1990 drept dezmembrământ fără personalitate juridică și, deci, fără aptitudine de a avea drepturi și obligații proprii fiindcă nu deține capacitate civilă de folosință și nici un patrimoniu propriu, drepturile și obligațiile atribuite sucursalei sunt de fapt ale societații-mamă, orice drept și orice obligație se poate naște doar în patrimoniul societății mamă și doar în cazul existenței unui mandat acordat de societatea-mamă pentru încheierea actului.
Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 5 din 5 ianuarie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 373 din C. proc. civ. de la 1965, Judecătoria Cluj Napoca a declinat competența soluționării cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia se află sediul terțului poprit, respectiv Judecătoria Sectorului 3 București.
S-a reținut că în reglementarea vechiul C. proc. civ., competența teritorială în cazul popririi conturilor bancare nu trebuie raportată la sediul central al băncii la care debitorul are deschise conturi bancare poprite, ci la sediul sucursalei alese de debitor pentru deschiderea contului bancar.
Împrejurarea că sucursala societății comerciale, în considerarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 31/1990, nu are personalitate juridică este lipsită de relevanță din perspectiva locului executării. În concret, competența se impune a fi determinată prin raportare la locul în care este administrat contul bancar al debitorului, acesta fiind locul executării.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 10.03.2020, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 978EP/2012 aflat pe rolul BEJ C., demarată în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. x din 09.05.2008 și a contractului de credit nr. x din 09.05.2008.
Dispozițiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, așa încât, competența de soluționare a unei cereri privind executarea silită va fi stabilită în raport cu dispozițiile legale aplicabile acestei faze procesuale.
Potrivit art. 400 C. proc. civ. "contestația se introduce la instanța de executare".
Totodată art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituie norma de competență, potrivit căreia instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în cazul de față, în circumscripția căreia s-a efectuat poprirea.
În acest scop, prin adresa de înființare poprire nr. 978 EP din data de 17.02.2020, executorul judecatoresc C. a dispus infiintarea popririi asupra conturilor debitorului A. deschise la terțul poprit D.-Sucursala Unirii Sectorul 3.
Cu adresa nr. x/18.03.2020 D. S.A. a comunicat executorului Judecătoresc C. că poprirea a fost deja instituită pe conturile debitorului A. la data de 08.01.2013 și s-a procedat la actualizarea sumelor conform adresei din 17.02.2020.
Prin urmare, se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti este instanta de executare, întrucat bunurile asupra cărora se efectueaza executarea se află în circumscriptia sa, și, în această calitate, îi revine, în temeiul art. 400 alin. (1) C. proc. civ., competenta solutionarii contestatiei la executare.
Este de reținut că pentru determinarea instanței de executare interesează locul în care se află depozitați banii debitorului, mai precis unde se află deschise conturile acestuia, chiar dacă este vorba despre o sucursală, deoarece, din această perspectivă, nu prezintă nicio relevanță împrejurarea că ea nu are personalitate juridică.
Ca atare, având în vedere că sediul terțului poprit se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.