ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 876/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, sub nr. x/2019, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 146 din 4 aprilie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2012, invocând, în drept, dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și susținând că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată pe baza unui înscris declarat fals în urma unei judecăți.

Prin decizia nr. 1163 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 146 din 4 aprilie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul B..

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că cererea de revizuire nu este admisibilă, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., care prevăd ca înscrisul declarat fals în cursul sau în urma judecății să fie determinant, adică să fi stat la baza pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Examinând considerentele deciziei a cărei retractare a solicitat-o revizuentul, curtea a concluzionat că înscrisurile invocate de acesta, deși au fost desființate de instanța penală, nu au avut caracter esențial (determinant) în litigiul soluționat prin decizia nr. 146 din 4 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2012.

În acest sens, au fost apreciate ca fiind relevante la soluționarea cererii de revizuire considerentele deciziei nr. 146 din 4 aprilie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, prin care s-a reținut că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției prevăzute de art. 167 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, întrucât, din conținutul hotărârii a cărei recunoaștere se pretinde (Ordinul din 6 septembrie 2006), nu rezultă că intimatul a fost prezent la dezbateri și nici nu s-a făcut dovada că a fost citat pentru termenul din 6 septembrie 2006 sau că i s-a acordat termen în cunoștință.

De asemenea, curtea a reținut că nu s-a făcut dovada comunicării hotărârii a cărei recunoaștere se cere către intimat, pentru a i se da posibilitatea să exercite calea de atac, iar din conținutul Ordinului din 6 septembrie 2006 nu rezultă că acesta nu ar fi supus vreunei căi de atac, apelantul nesusținând, de fapt, această ipoteză.

Împotriva deciziei nr. 1163 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs revizuentul A., în termenul legal.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 322 pct. 4 din același cod, instanța de revizuire apreciind în mod greșit că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o nu s-a întemeiat pe înscrisurile declarate false.

În realitate, intimatul a procurat/întocmit două înscrisuri pretins emise de autoritățile canadiene pe care le-a semnat și atestat pentru conformitate cu originalul și le-a depus în două dosare aflate pe rolul Curții de Apel Brașov și Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu scopul de a obține hotărâri judecătorești favorabile.

Prin faptul că instanța a reținut că înscrisurile desființate de instanța penală nu au avut caracter esențial, aceasta a adăugat la lege, invocând o ipoteză care nu este prevăzută în art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Această interpretare este greșită, limitând cazurile de aplicare a normei legale menționate.

Invocând dispozițiile art. 261 C. proc. civ., recurentul a arătat că în motivarea hotărârii se vor arăta doar motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar nu și mijloacele de probă care au condus la stabilirea acestora.

Or, în cauză, nu se poate reține că înscrisurile folosite de intimat nu au format convingerea instanței, în sensul soluției adoptate, doar prin prisma faptului că, în motivare, acestea nu au fost menționate explicit.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15 martie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8, stabilindu-se termen de judecată la 15 aprilie 2021.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, recurentul a criticat decizia instanței de apel din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., care a stabilit greșit că înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire, deși au fost desființate de instanța penală, nu au avut un rol determinant în judecata litigiului soluționat prin decizia nr. 146 din 4 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2012.

Constatând că acest motiv de recurs se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează greșita aplicare a unei norme procedurale, Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva incidenței în cauză a acestui caz de nelegalitate, iar nu a celui indicat de recurent, respectiv art. 304 pct. 9 din același cod, care vizează încălcarea normelor de drept substanțial, situație ce nu a fost reclamată în cauză.

Analizând incidența acestui motiv de recurs în cauză, cu substituirea motivării Curții de Apel Brașov pe aspectul inadmisibilității cererii de revizuire, soluție ce apare ca fiind corectă din perspectiva dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., în raport de care se impunea a fi analizată, prioritar, cauza, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Conform prevederilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. - invocate de recurent în susținerea cererii de revizuire soluționate prin hotărârea recurată - revizuirea poate fi formulată "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză."

Însă, dispozițiile art. 322 C. proc. civ. condiționează exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii numai în cazul în care hotărârea atacată a rămas definitivă la instanța de apel sau prin neapelare sau în cazul unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

Sunt hotărâri care evocă fondul, cele prin care s-a admis apelul și, fie s-a anulat sentința și s-a rejudecat cauza prin aceeași decizie, fie s-a modificat sentința. Din categoria acelorași hotărâri fac parte și cele prin care s-a admis recursul, s-a casat hotărârea, iar instanța s-a pronunțat asupra raporturilor juridice deduse judecății. Reprezintă hotărâri care evocă fondul și cele date în fond, după casarea cu reținere.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prin care se solicită instanței învestite cu soluționarea fondului unui litigiu să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi, ivite, de regulă, ulterior pronunțării hotărârii.

Pornind de la aceste considerente și de la normele legale evocate, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire recurentul a solicitat, în baza art. 322 pct. 4 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 146 din 4 aprilie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2012, prin care au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de interes și inadmisibilității cererii de exequatur, invocate de intimatul B., fiind respins și apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 55 din 4 martie 2013, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Împotriva deciziei nr. 146 din 4 aprilie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs reclamantul A., calea extraordinară de atac fiind soluționată irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 397 din 10 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012, în sensul admiterii recursului, casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe pentru stabilirea situației de fapt, în sensul examinării aplicării corecte a dispozițiilor Legii nr. 105/1992, respectiv a reevaluării probatoriului.

În raport de aceste considerente și de soluția de casare cu trimitere a cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, se constată că decizia nr. 146 din 4 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, nu îndeplinește condiția premisă pentru admisibilitatea cererii de revizuire prevăzută de art. 322 C. proc. civ., anume cea a evocării fondului.

Aceasta întrucât aspectele dezlegate prin considerentele acesteia nu au fost menținute de instanța de recurs, care a stabilit că apelul declarat de reclamantul C. a fost examinat fără evocarea fondului cauzei în urma anulării sentinței apelate.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 311 C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere. Prin urmare nici aceea de a putea constitui obiect al căii extraordinare de atac a revizuirii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a cărui aplicabilitate este condiționată de încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1163 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1163 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2021.