ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 842/2021

HOTĂRÂRE

13.04.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 842/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 21.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Galați - Serviciul Rutier, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la radierea sechestrelor notate la cererea BEJ B. (dosar execuțional nr. x/2019), respectiv la cererea BEJ C. (dosar execuțional nr. x/2019) asupra autoutilitarei marca x, cu nr. de înmatriculare x, proprietatea societății.

De asemenea, reclamanta a solicitat să se dispună asupra fixării uni termen în interiorul căruia pârâta trebuie să se conformeze și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentința nr. 928 din 4.11.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea privind radierea unui sechestru asupra unui bun mobil are caracter civil și nu administrativ .

De asemenea, tribunalul a observat că pentru a se reține caracterul administrativ al unui act se impune constatarea prealabilă că acel act este emis în regim de putere publică, iar emiterea actului în regim de putere publică nu este definită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și nici de un alt act normativ.

Cu toate acestea, Tribunalul a constatat că această condiție caracterizează actul administrativ și îl diferențiază de alte acte emise de autoritățile publice. De aceea, se impune o delimitare a actelor emise de autoritățile publice în regim de putere publică de actele pe care aceleași autorități le emit fără a recurge la această prerogativă.

Tribunalul a opinat că în prezenta cauză raporturile juridice dintre părți sunt de natură civilă, mai exact raporturi izvorâte din proceduri privind executarea silită.

Pe de altă parte, caracterul unilateral al unui act nu poate conduce la calificarea acestui act ca fiind administrativ, în condițiile în care caracterul unilateral este numai una dintre condițiile enumerate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, alături de cea referitoare la emiterea actului în regim de putere publică.

Așadar, s-a reținut că raporturile juridice invocate fac parte din categoria normelor care reglementează raporturi civile și nu de autoritate publică, motiv pentru care nu pot fi considerate acte adminstrative în condițiile art. .1 alin. (1) din Legea 554/2004.

În consecință, s-a reținut că acțiunea reclamantei nu se încadrează în aceste prevederi legale, întrucât nu solicită anularea unui act administrativ și nici nu invocă refuzul autorității pârâte de a soluționa vreo cerere a acestuia.

În raport de aceste considerente și de dispozițiile art. 107 C. proc. civ. instanța a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Prin sentința nr. 2498 din 11.03.2021, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

S-a avut în vedere că potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Astfel, Judecătoria Galați a reținut că din motivarea în fapt și în drept a acțiunii cu care petenta a înțeles să învestească Tribunalul Timiș se desprinde în mod clar solicitarea acesteia de obligare a pârâtei la radierea sechestrelor asupra autoutilitarei marca x, cu nr. de înmatriculare x, solicitare adresată de petentă instanței ca urmare a refuzului pârâtului de a proceda la radierea sechestrului, potrivit răspunsului acesteia la adresa emisă în data de 13.07.2020.

În opinia acestei instanțe, în baza rolului activ, calificarea acțiunii se face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci dupa motivele de fapt ale cererii și dupa scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

În concluzie, instanța a constatat că atât prin acțiunea introductivă, cât și prin notele de ședință depuse în fața Judecătoriei Galați pentru termenul de judecată din data 24.02.2021, reclamanta a precizat în mod expres că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâta a refuzat soluționarea cererii sale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța cu o cerere de obligare a pârâtului la radierea sechestrelor notate la cererea BEJ B. (dosar execuțional nr. x/2019), respectiv la cererea BEJ C. (dosar execuțional nr. x/2019) asupra autoutilitarei marca x, proprietatea societății.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și fiscal.

Cauza de față presupune o abordare diferită de cea a instanțelor aflate în conflict, și anume o analiză din perspectiva dispozițiilor reglementate de art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că prevederile art. 22 C. proc. civ. consacră, în mod expres, rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) al acestui articol, are obligația să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale.

Pentru a lămuri toate împrejurările concrete ale cauzei, instanța, în virtutea rolului său activ, poate solicita atât reclamantului, cât și pârâtului, explicații sau lămuriri, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menționate în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare.

Rolul activ al judecătorului nu trebuie însă să afecteze dreptul de disponibilitate al părților, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa acestora, în scopul stabilirii adevărului.

Potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

În cauză, partea reclamantă a înțeles să formuleze acțiunea introductivă de instanță în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Această poziție a fost susținută și prin notele de ședință formulate în dosarul Judecătoriei Galați, prin care reclamanta a ridicat excepția de necompetență materială și teritorială a acestei instanțe, insistând astfel în soluționarea cererii pe temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea 554/2004, apreciind că raportul dintre părțile litigante nu dobândește un caracter civil .

Așadar, Înalta Curte constată că partea a precizat expres că înțelege să se judece în virtutea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ și fiscal, aceasta fiind calea procedurală aleasă, iar față de dispozițiile legale sus evocate, judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către parte, având în vedere principiul disponibilității, așa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Instanța are dreptul să pună în discuția părților fundamentul juridic corect al cererii, însă, în măsura în care partea insistă în soluționarea cererii așa cum a fost inițial formulată, instanța nu poate proceda la modificarea temeiului juridic al cererii, întrucât ar avea drept consecință încălcarea principiului disponibilității în dreptul civil.

Aceasta nu va împiedica instanța să aprecieze asupra naturii juridice a actului atacat sau asupra admisibilității acțiunii formulate în fața instanței de judecată.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.