Decizia nr. 827/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 250 a Curții de Apel București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2018, la 6 noiembrie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., solicitând obligarea acesteia la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul "moara țărănească’’, situat în localitatea Vlad Țepeș, proprietatea lui B. și C., cu cheltuieli de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 581/01.04.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 250A din 11 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A..

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la 15 ianuarie 2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate. Completul de filtru C4, la 28 ianuarie 2021, reținând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Prin rezoluția din 24 februarie 2021 s-a acordat termen fără citarea părților, la 8 aprilie 2021, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Apărările formulate în cauză În soluționarea prezentului recurs, părțile nu au depus puncte de vedere la raport. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută și prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Litigiul dedus judecății vizează soluționarea pe fond a notificării de către pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin acordarea de măsuri reparatorii reclamantului A., pentru imobilul "moară țărănească’’, din comuna Vlad Țepeș, județul Călărași, ca urmare a lipsei de răspuns din anul 2003, cu toate că actul a fost transmis de către Primăria Comunei Vlad Țepeș, prin adresa nr. x/24.07.2003. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se va reține incidența în speță a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel. ’’ Contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi este asimilată și acțiunea prin care persoana ce se pretinde îndreptățită reclamă refuzul de soluționare a notificării de către entitatea deținătoare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, cum este ipoteza dedusă judecății în prezenta cauză. Sub acest aspect este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Prevederile legii speciale trebuie coroborate cu dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care dispun:, (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.’’ Rezultă, din argumentarea prezentată, că hotărârea tribunalului prin care a fost soluționată acțiunea reclamantului în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este supusă numai căii de atac a apelului. Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În aplicarea acestor prevederi, decizia nr. 250A din 11 martie 2020, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea recursului. Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, pentru argumentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.