ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 796/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantul A. a solicitat anularea dispoziției nr. 3176 din 15 aprilie 2004, prin intermediul căreia i s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. La termenul de judecată din 30 iunie 2004, reclamantul a modificat cererea introductivă, solicitând restituirea în natură a terenului în litigiu, motivat de faptul că în urma verificărilor efectuate a constatat că terenul nu era ocupat, fiind liber și putând fi restituit în natură.

Sentința pronunțată de Tribunalul Călărași: Prin sentința nr. 420/2005, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea, în sensul că a dispus modificarea art. 1 din dispoziția nr. 3176 din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Călărași, în sensul că pentru terenul în suprafață de 763,5 mp situat în str. x, reclamantul să primească măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 4.671.586.448 RON (RON vechi), menținând celelalte prevederi ale dispoziției. A respins celelalte solicitări ale reclamantului. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 147/A din 28 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2006, instanța de apel reținând că amplasamentul suprafețelor este distinct, iar potrivit raportului de evaluare terenul este ocupat integral de blocuri și nu poate fi restituit în natură.

Prima cerere de revizuire, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007 - decizia pronunțată de Tribunalul Călărași: Prin sentința civilă nr. 714 din 3 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. x/2007, a fost respinsă cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 420/2005. În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că planul cadastral depus de revizuent nu reprezintă un act nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât la fond, raportul de expertiză s-a bazat pe un plan cadastral, iar în revizuire, planul cadastral și raportul de expertiză nu explică cum s-a ajuns la o altă poziționare a imobilului revendicat, iar acest plan nu emană, conform susținerilor revizuentului, de la pârâți. Împotriva sentinței civile nr. 714 din 3 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași, revizuentul A. a formulat apel. Prin decizia civilă nr. 666 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2007, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuent.

A doua cerere de revizuire, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 - decizia pronunțată de Tribunalul Călărași: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la 11 iulie 2019, revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Călărași prin primar, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de revizuire și retractarea sentinței civile nr. 420/2005 pronunțată de Tribunalul Călărași, rămasă definitivă prin decizia nr. 147/A din 28 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București și, pe cale de consecință, să se dispună schimbarea în tot a sentinței supusă revizuirii, în sensul admiterii în integralitate a acțiunii promovate, astfel cum aceasta a fost formulată și ulterior modificată. Prin intermediul înscrisurilor reprezentate de două contracte de asigurare pentru imobilul din Călărași, str. x și o chitanță în cuprinsul căreia s-a consemnat plata impozitului pe clădiri, revizuentul a arătat că înțelege să facă dovada că imobilul construcție în litigiu exista chiar și la data de 22 ianuarie 1986, astfel încât, dacă aceste acte ar fi existat la dosarul cauzei la momentul soluționării cererii de către Tribunalul Călărași, instanța nu ar mai fi statuat că a predat clădirea în anul 1984. Prin sentința civilă nr. 64 din 26 februarie 2020, Tribunalul Călărași, secția civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția autorității de lucru judecat și cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Călărași prin Primar împotriva sentinței civile nr. 420 din 7 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Călărași. Prin decizia nr. 1760A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 64 din 26 februarie 2020 pronunțată Tribunalul Călărași, secția civilă.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1760A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, revizuentul A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-revizuent a arătat că prin cererea de revizuire formulată a solicitat încuviințarea probei testimoniale, în dovedirea datei descoperirii înscrisurilor (chestiune ce avea importanță pentru calcularea termenului de promovare a revizuirii) și pentru dovedirea împrejurării mai presus de voința sa pentru care nu a putut înfățișa documentele pe care se sprijină revizuirea. Prin respingerea probei testimoniale, judecătorii instanțelor de fond i-au interzis dovedirea situației ce a condus la imposibilitatea depunerii înscrisurilor în cadrul dosarului nr. x/2004 - chestiune de fapt ce nu putea dovedită altfel. Recurentul-revizuent apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nedându-i posibilitatea de a dovedi împrejurarea în care s-a regăsit. În ceea ce privește reținerea instanței de apel că înscrisurile pe care revizuentul le-a prezentat nu ar avea caracter determinant, recurentul-revizuent a arătat că nu înțelege cum, pe de o parte, se apreciază că cererea de revizuire nu se încadrează de principiu în dispozițiile art. 322 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, fără a fi existat discuții în contradictoriu, Curtea a apreciat că înscrisurile prezentate nu pot schimba soluția din dosarul nr. x/2004. 5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 martie 2021 și a primit, prin repartizare aleatorie, termen de judecată la 8 aprilie 2021, completul nr. 5. La 29 martie 2021 intimatul Municipiul Călărași a depus la dosar întâmpinare, în termen legal, invocând excepția nulității recursului pentru nemotivarea căii de atac. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul Municipiul Călărași în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, excepție a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cauzei față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată că în cuprinsul memoriului de recurs se dezvoltă critici de natură a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură de la 1865. Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul Municipiul Călărași. Cu privire la criticile recurentului-revizuent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se constată că susținerile părții sunt nefondate. Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună, ce poate fi introdusă numai împotriva unor hotărâri irevocabile, pentru cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ce dispun că revizuirea se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților". Acest motiv de revizuire se referă la ipoteza în care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri care erau de natură a schimba soluția dată și care nu au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor. Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire. Soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost supusă apelului, Curtea de Apel București examinând condițiile de admisibilitate desprinse din norma anterior menționată - partea interesată trebuia să prezinte un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea apelată, înscris care să fi existat la momentul pronunțării hotărârii, însă să fi fost reținut de partea potrivnică și, în același timp, să fie un înscris determinant pentru cauză. Exigențele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. permit reluarea unei judecăți finalizate doar în măsura în care partea s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă, asimilabilă forței majore, în a releva împrejurări consemnate de înscrisuri doveditoare, cu caracter determinant în adoptarea soluției. Or, sub acest aspect, instanța de apel a reținut că înscrisurile la care se face referire prin cererea de revizuire (două contracte de asigurare pentru imobilul în litigiu și o chitanță, prin care revizuentul a arătat că înțelege să facă dovada faptului că imobilul construcție exista în anul 1986) nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - revizuentul nu a făcut dovada faptului că înscrisurile ar fi fost reținute de partea potrivnică sau că ar fi existat o împrejurare mai presus de voința părților care l-ar fi împiedicat pe revizuent să prezinte înscrisurile instanței. Dimpotrivă, astfel cum se menționează chiar în cuprinsul cererii de revizuire, înscrisurile existau la momentul pronunțării hotărârii și s-au aflat în posesia revizuentului în imobilul în care locuiește, partea invocând în fapt propria turpitudine (faptul că înscrisurile se regăseau în pod într-o geantă veche a soției sale, care se ocupa de organizarea casei). Cât privește sintagma parte potrivnică, prevăzută de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., aceasta desemnează partea adversă din proces, adică partea cu interese opuse, contradictorii în procesul finalizat prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, analiza realizându-se din perspectiva legitimării procesuale a părților implicate în respectivul proces, nefiind de admis ca persoane care se legitimează ca având aceeași poziție procesuală și justifică același interes cu privire la una și aceeași pretenție, în unul și același proces, să-și ascundă reciproc înscrisuri doveditoare existente la momentul judecății pentru a obține revizuirea respectivei hotărârii, în cazul pronunțării unei hotărâri nefavorabile. În ceea ce privește critica vizând respingerea de către instanță a probei testimoniale în dovedirea împrejurării pentru care revizuentul nu a putut înfățișa înscrisurile, se observă că revizuentul invocă, în realitate, nu existența unor împrejurări obiective care să excludă culpa sa în neprocurarea respectivelor înscrisuri pe parcursul procesului, ci doar neștiința (nu a știut de existența înscrisurilor întrucât soția sa, care a decedat pe parcursul litigiului, le-ar fi pus în podul casei), plecând de la premisa greșită că textul de lege invocat acoperă și această ipoteză, raționament care nu poate fi însă primit, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu este acoperit de norma de drept menționată. De asemenea, examinându-se cerința caracterului determinant al înscrisurilor, prin decizia recurată s-a constatat că înscrisurile prezentate de revizuent nu au caracter determinant, neputând schimba raționamentul și convingerile instanței referitoare la aspectul deja tranșat. Altfel spus, din perspectiva acestei cerințe de admisibilitate, în raport de considerentele hotărârii și de probatoriul administrat, nu mai puțin, în raport de cererile și apărările părților, înscrisul nou nu avea aptitudinea de a determina stabilirea unei alte situații de fapt în cauză. Prin urmare, înscrisurile prin care revizuentul tinde să dovedească împrejurarea că imobilul construcție exista în anul 1986 nu pot fi considerate, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisuri determinante, în sensul în care ar fi susceptibile de a duce la pronunțarea unei alte hotărâri. Se impune a fi menționat faptul că, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, revizuirea poate fi exercitată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, urmărindu-se îndreptarea unor erori de fapt. Nu pot fi puse în discuție pe această cale pretinse erori de drept săvârșite de instanța care a pronunțat hotărârea atacată. În final, trebuie reamintit că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,