ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1358/2021

Ședința publică din data de 4 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 octombrie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate (DGPEC): anularea Deciziei nr. 15060/20.04.2017, emise de pârât, privind soluționarea contestației administrative; anularea Procesului-verbal nr. x/10.02.2017, emis de pârât, de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale din cadrul obiectivului convergență privind proiectul "Secție de producție medicamente Terapia cancerului" cod SMIS 24302; exonerarea de plata sumei de 19.967.411,86 RON, ca urmare a anularii actelor mai sus-mentionate, și stabilirea creanței bugetare, cu respectarea principiului proporționalității, tinând cont de procentul de realizare a indicatorilor de rezultat în cadrul perioadei de durabilitate.

Prin sentința civilă nr. 1992 din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate; a anulat Decizia nr. 15060/20.04.2017 și procesul-verbal nr. x/10.02.2017 și a dispus recalcularea sumei datorate proporțional cu perioada rămasă de la deschiderea procedurii falimentului până la expirarea duratei de durabilitate.

De asemenea, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind exonerarea de plata sumei.

Împotriva sentinței civile nr. 1992 din 25 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că perioada de implementare a proiectului a fost cuprinsă între data de 03.05.2011 și 03.02.2014, iar perioada de menținere obligatorie a investiției (perioada de durabilitate) a fost cuprinsă în intervalul 2014 - 2019, subzistând obligația beneficiarului privind sustenabilitatea proiectului și menținerea destinației, asigurării exploatării și mentenanța bunurilor și/sau a echipamentelor achiziționate în cadrul proiectului.

Arată că la data de 09.09.2016, potrivit sentinței civile nr. 715/09.09.2016, Tribunalul Sibiu a dispus în dosarul nr. x/2016 deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S.C. A. S.R.L., iar prin hotărârea intermediară nr. 44/31.01.2017, s-a dispus deschiderea procedurii generale a falimentului debitoarei S.C. A. S.R.L. Ca urmare, structura de control din cadrul autorității de management a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. DGPEC/6880/10.02.2017 și ulterior, Erata nr. 11901/06.03.2017, fiind stabilită în sarcina debitoarei S.C. A. S.R.L. o creanță bugetară în sumă de 19.967.411,86 RON, din care: 17.171.974,20 RON contribuție UE și 2.795.437,66 RON contribuție publică națională.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/10.02.2017, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație, respinsă prin Decizia nr. 15060/20.04.2017.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, arată că, deși prima instanță a înlăturat în mod corect toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, a dispus anularea actelor atacate pe motiv de netemeinicie.

Susține că prin procesul-verbal atacat s-a reținut că pentru proiectul din speță, aflat în perioada de durabilitate, sunt aplicabile prevederile art. 17 din contractul de finanțare nr. x/03.05.2011, care la alin. (2) lit. e) prevăd că respectivul contract se reziliază de drept, beneficiarul având obligația să restituie sumele rambursate, dacă beneficiarul face obiectul unei proceduri de insolvență, dizolvare prin reorganizare fără acordul prealabil al OI IMM, administrare juridică sau sub controlul altei autorități, și-a suspendat activitatea sau se află într-o situație asemănătoare rezultând dintr-o procedură similară reglementată de legislația sau reglementările la nivel național sau comunitar.

Consideră că prima instanță a conturat un raționament greșit, cu nesocotirea prevederilor contractuale incidente, criticând faptul că aceasta a reținut incidența prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 și ale Regulamentului (UE) nr. 1303/2013, deși acestea nu au stat la baza actelor administrative atacate, concluzionând într-o singură frază că falimentul beneficiarului nu este fraudulos, iar autoritatea contractantă nu a afirmat sau probat contrariul, aspecte în raport cu care a apreciat că ne aflăm în ipoteza de exceptare de la obligația de rambursare a sumelor, deși emiterea procesului-verbal prin care s-a stabilit creanța bugetară s-a realizat ca urmare a rezilierii contractului de finanțare, împrejurare care nu a fost criticată de către reclamantă și nici nu a fost înlăturată de prima instanță.

Susține că analiza instanței referitoare la faptul că falimentul intimatei-reclamante ar avea caracter fraudulos sau nu excede obiectului procesului-verbal, cu atât mai mult cu cât art. 17 alin. (2) lit. e) din contractul de finanțare nu face nicio distincție și nici nu instituie în sarcina organului de control o astfel de analiză, sancțiunea fiind recuperarea integrală a finanțării.

Subsumat aceluiași motiv de casare arată că aceasta, în mod contradictoriu, deși a apreciat că reclamanta ar fi exonerată de angajarea răspunderii, a dispus anularea actelor administrative și recalcularea sumei datorate proporțional cu perioada rămasă de la deschiderea procedurii falimentului până la expirarea duratei de durabilitate, fără a ține cont nici de faptul că în perioada de durabilitate nu mai sunt alocate alte sume.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate (DGPEC): anularea Deciziei nr. 15060/20.04.2017, emise de pârât, privind soluționarea contestației administrative; anularea Procesului-verbal nr. x/10.02.2017, emis de pârât, de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale din cadrul obiectivului convergență privind proiectul "Secție de producție medicamente Terapia cancerului" cod SMIS 24302; exonerarea de plata sumei de 19.967.411,86 RON, ca urmare a anularii actelor mai sus-mentionate, și stabilirea creanței bugetare, cu respectarea principiului proporționalității, tinând cont de procentul de realizare a indicatorilor de rezultat în cadrul perioadei de durabilitate.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, pe care instanța de control judiciar îl califică drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, se constată că acesta este fondat.

Astfel, instanța de fond și-a întemeiat soluția pe prevederile Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 și ale Regulamentului (UE) nr. 1303/2013, în raport cu care a reținut exonerarea reclamantei de plata parțială a sumelor reținute în sarcina sa.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că cele două regulamente anterior evocate nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată și nu a fost pusă în discuție aplicabilitatea lor în cauză, fiind menționate pentru prima dată în considerentele hotărârii recurate.

În acest mod, s-au încălcat principiile contradictorialității și dreptului la apărare, prevăzute de art. 13 și 14 C. proc. civ., întrucât instanța era datoare să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ.:

"(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Prin urmare, a fost încălcat și dreptul la apărare al părților, care au fost private, în acest mod, de posibilitatea de a formula apărări și de a-și expune punctele de vedere.

Dincolo de acest aspect, instanța de recurs constată că hotărârea recurată conține și motive contradictorii, astfel cum în mod corect a susținut recurentul-pârât, având în vedere că, în baza regulamentelor mai sus invocate, a apreciat că reclamanta este exceptată de la obligația de rambursare a sumelor, ulterior dispunând anularea actelor administrative și recalcularea sumei datorate, proporțional cu perioada rămasă de la deschiderea procedurii falimentului până la expirarea duratei de durabilitate.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, conform celor mai sus expuse.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împotriva sentinței civile nr. 1992 din 25 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împotriva sentinței civile nr. 1992 din 25 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2021.