ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1350/2021

Ședința publică din data de 4 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 8.01.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 710 din 06/12.2017 pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și obligarea la acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3796 din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei B., ca nefondată; a respins plângerea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată; a obligat petentul la plata către pârâta B. a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (contravaloare taxă de timbru și onorariu avocat).

Împotriva sentinței civile nr. 3796 din 26 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce privește presupusa discriminare bazată pe naționalitate, din petiție nu rezultă fapte care să indice o astfel de discriminare, iar o eventuală discriminare la adresa tuturor românilor este inadmisibilă din punct de vedere al legislației. Mai arată că intimata nu a indicat niciun temei de drept aplicabil presupusei discriminări și nici nu sunt descrise în concret fapte de discriminare, criteriul de discriminare, prejudiciul produs sau restrângerea exercițiului unor drepturi, care să poată constitui fapte de discriminare în sensul art. 2 din O.G.. nr. 137/2000.

Referitor la presupusa discriminare bazată pe sex, arată că intimata și persoana la care face referire le-au încetat contractele de muncă pentru motive diferite, în cazul intimatei contractul încetând prin concediere, necontestată de către aceasta în instanță, ca urmare a desființării postului, pentru care Codul Muncii nu obligă angajatorul la acordarea a două salarii compensatorii.

Cu privire la presupusa discriminare legislativă, arată că nu este îndeplinită condiția restrângerii unui drept, întrucât conform Codului Muncii și legislației aplicabile, nu există nici un fel de obligație a angajatorului de a-i acorda intimatei două salarii compensatorii.

Consideră că în speță nu există o faptă de discriminare, astfel că CNDC în mod eronat a respins excepția de necompetență a CNCD și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, apreciind că afirmațiile sale reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al intimatei și reținând că nu au fost acordate salarii compensatorii persoanelor de sex feminin, ci doar persoanelor de sex masculin.

Arată că potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008, intimata trebuia să arate motivele de drept pe care se întemeiază petiția, iar, pe de altă parte, CNCD a modificat și completat în mod nejustificat cererea intimatei cu capete noi de cerere, creând și un capăt de cerere ce viza încălcarea dreptului la demnitate (art. 15 din O.G. nr. 137/2000), drept la care intimata nu face referire în cuprinsul cererii. Mai mult, CNCD a schimbat calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, fără a pune în discuția părților aceste elemente.

Mai arată că CNCD a depășit limitele învestirii sale, fără a exista vreo prevedere în O.G. nr. 137/2000 care să-i permită acest lucru, încălcând prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și că intimata nu a probat faptele de discriminare, singura probă fiind înregistrarea care viza cel mult primul capăt de cerere.

În ceea ce privește excepția necompetenței CNCD, arată că litigiul dedus judecății izvorăște dintr-un raport de muncă, fiind un conflict de muncă, întrucât demersul a fost formulat de reclamantă împotriva recurentului, în calitate de administrator al C. S.R.L., așa încât competența aparține unei instanțe de dreptul muncii.

Critică modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, având în vedere că aspectele legate de salariile compensatorii și de concediere se analizează în legătură cu societatea și nu cu administratorul acesteia.

Susține, referitor la discriminarea pe criteriul naționalității, că se impunea să existe un element de comparație cu privire la cetățenii altor țări, ceea ce în speță nu există.

Referitor la aprecierea CNCD cu privire la restrângerea dreptului la demnitate al intimatei, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, arată că aceasta presupune ca afirmațiile să fie făcute în public. Apreciază că această condiție nu este îndeplinită, deoarece afirmațiile au fost făcute într-un spațiu privat, în care accesul nu este unul liber, nefiind de față decât cei vizați de afirmații, respectiv cetățenii români angajați ai societății și recurentul. Pe de altă parte, arată că art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu este aplicabil, deoarece acesta nu face referire la apartenența unei persoane la o cetățenie, ci la o naționalitate, criteriul cetățeniei nefiind printre cele enumerate de acest articol, astfel că faptele la care intimata face referire nu se încadrează în textul de lege invocat și, mai mult, intimata nu poate acționa ca subiect activ pentru o plângere făcută în numele unei categorii generale de persoane, această calitate revenind organizațiilor neguvernamentale ce au un asemenea scop.

În ceea ce privește aspectele legate de discriminarea pe criteriul sexului pentru neacordarea salariilor compensatorii, arată că CNCD a inversat în mod nelegal sarcina probei, cu încălcarea prevederilor art. 72 din Ordinul nr. 144/2008, aceasta aparținându-i intimatei. Susține că în speță decizia de a acorda salarii compensatorii rezultă din modalitatea de încetare a celor două contracte de muncă și că legislația muncii nu prevede obligativitatea acordării acestora.

Mai susține că hotărârea se bazează pe probe ce au fost administrate cu încălcarea legii și a normelor de procedură civilă, în acest sens invocând o conversație ce s-a desfășurat în limba engleză, ignorând faptul că toate probele trebuie depuse în limba română și traduse autorizat, precum și faptul că a fost realizată fără acordul persoanei înregistrate.

Referitor la considerentele hotărârii recurate, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-reclamant, astfel că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate incidentele procedurale cu care a fost sesizată.

De asemenea, susține că instanța de fond nu a motivat respingerea argumentelor recurentului-reclamant cu privire la încălcarea principiilor disponibilității părților, dreptul la un proces echitabil, depășirea limitelor învestirii CNCD, modificarea și completarea obiectului cererii de către intimată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente și a făcut o interpretare eronată a sintagmei "afirmație făcută în public", fără a ține cont de faptul că era vorba de un spațiu privat, care nu era accesibil publicului, fiind vorba de o ședință la care se discutau aspecte comerciale legate de activitatea societății, intrau sub incidența confidențialității.

Totodată, consideră că instanța a interpretat greșit și noțiunea de "demnitate umană", care vizează atingerea adusă onoarei și reputației unei persoane, iar nu a unui grup sau a unei categorii de persoane, sens în care invocă faptul că alți cetățeni români, participanți la acea întâlnire, nu s-au simțit lezate.

Consideră că instanța de fond dă o interpretare greșită și prevederilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2008 raportat la art. 72 din Ordinul 144/2008, apreciind că se impunea ca recurentul-reclamant să depună la dosar deciziile de concediere ale altor persoane, pentru a proba că nu a avut loc o discriminare, inversând din nou sarcina probei, deși petenta trebuia să dovedească existența discriminării. Astfel, arată că intimata și D. nu s-au aflat într-o situație similară, dar instanța de fond nu a făcut o analiză a acestor aspecte.

Deși au fost legal citați, intimații-pârâți B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 710 din 06/12.2017 pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, întrucât instanța de fond nu a răspuns tuturor susținerilor din cererea de chemare în judecată.

Deși reclamantul a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că aspectele invocate nu pot fi considerate fapte de discriminare, respectiv că acestea nu au avut loc într-un spațiu public și că nu au lezat demnitatea umană a pârâtei B., instanța nu a analizat aceste susțineri în considerentele hotărârii recurate, pentru a le putea admite sau respinge motivat.

În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamantul înțelegând să învestească instanța cu soluționarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanței de fond.

De asemenea, prima instanță nu a analizat nici susținerea reclamantului privind faptul că înregistrarea audio nu se putea folosi ca probă sau presupusele încălcări de procedură prin răsturnarea sarcinii probei ori criticile referitoare la depășirea de către CNCD a limitelor învestirii prin modificarea și completarea petiției ce i-a fost adresată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară, constituind o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, urmând să analizeze toate criticile aduse de recurentul-reclamant hotărârii contestate.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă B., urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3796 din 26 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3796 din 26 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2021.