ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1305/2021

Ședința publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Universitatea Maritimă din Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU, a solicitat să se dispună:

- anularea parțială a Deciziei nr. 134/26.06.2017, emise de CNDIPT - O.I. POSDRU, cu consecința admiterii în parte a contestației înregistrate în evidențele pârâtului sub nr. CNDIPT - OI/1138/26.04.2017, în sensul anulării în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. CNDIPT - OI/914/24.03.2017, ca nelegale și netemeinice;

- obligarea pârâtului la restituirea sumei de 26.909 RON, ce a fost achitată, de către instituția reclamantă, în baza actelor administrative atacate;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1998 din data de 12.06.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, atât excepția inadmisibilității cererii de obligare la restituire a sumei de 26.909 RON cât și cererea formulată de reclamanta Universitatea Maritimă din Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional Și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU.

Împotriva sentinței civile nr. 1998 din data de 12.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Universitatea Maritimă din Constanța.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția instanței de fond este rezultatul unei eronate interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente în speță.

Contrar considerentelor instanței de fond, consideră că în speță sunt incidente reglementările punctului 4.1 din Secțiunea 3.1.4 din Ghid (2013), care instituie un plafon maxim de decontare lunară, în condițiile în care nu există/nu este aplicabil vreun plafon maxim de decontare orară.

Ceea ce este esențial, din perspectiva soluționării prezentei cauze, este faptul că, între modalitatea în care sunt plafonate retribuțiile lunare și modalitatea în care sunt plafonate retribuțiile zilnice nu există o corelație, în sensul că valoarea retribuției orare, rezultate din împărțirea valorii maxime (stabilite în tabelul din Ghid - pag. 22) la numărul de zile lucrate și, mai apoi, la numărul de ore zilnice lucrate, este diferită. Practic, rezultă un tarif orar, dacă luăm în considerare ca bază de calcul de împărțit) plafonul maxim lunar stabilit în Ghid și un alt tarif orar, dacă luăm ca bază de calcul (de împărțit) plafonul maxim zilnic, stabilit în Ghid.

În sensul anterior arătat, reia exemplul expus în cuprinsul acțiunii introductive:

"Pentru un expert național, cu o vechime în activitate de peste 10 ani (pct. 3.2 din tabelul din Ghid, pag. 22), plafonul maxim lunar este de 17.000 RON, aceasta fiind suma maximă lunară platibilă unui astfel de expert. În acest caz, tariful orar se stabilește potrivit formulei de calcul: 17.000 RON: 21 zile: 8 ore = 101.19 RON/oră.

Spre deosebire, dacă se ia ca bază de calcul plafonul maxim zilnic, stabilit, în tabel, pentru același expert, tariful orar pentru același expert) este de 1400 RON: 8 ore = 175 RON/oră.

Așadar, pentru același tip de expert, tabelul oferă soluții de retribuire orară diferite, ceea ce face prctic imposibilă calcularea unei astfel de remunerații orare, câtă vreme nu se oferă, în cuprinsul Ghidului, o soluție clară, fermă de calcul.

Plecând de la exemplu anterior expus, devine evident că Ghidul aplicabil în anul 2013 a fost în măsură a stabili exclusiv o plafonare a valorii retribuției lunare (și zilnice, pentru anumiți experți), fiind imposibil ca, pe baza prevederilor din acest Ghid, să se calculeze un tarif orar corect, necontradictoriu.

Toate argumentele expuse de către recurenta-reclamantă au fost ignorate de prima instanță, care s-a limitat a-și însuși concluziile organului de control, opinie ce este fundamentată prin prisma unei interpretări eronate a conținutului prevederilor Ghidului, dar și prin prisma unor dispoziții din legislația muncii, care, în opinia recurentei, nu au nicio relevanță în speță.

Dintr-o altă perspectivă, în ceea ce privește plafonul maxim de decontare lunară a fost respectat cu strictețe, aspect confirmat de conținutul statelor de plată, anexate cererilor de rambursare nr. x și nr. 5, analizate cu ocazia verificărilor efectuate de reprezentanții autorității pârâte, la momentul avizării, aprobării și validării la plată a acestor cereri.

În acest context, subliniază faptul că instanța de fond a ignorat inclusiv împrejurarea că atât conținutul cererilor de rambursare nr. x și nr. 5, precum și cel al documentației ce a stat la baza formulării acestor cereri, au fost avizate, dispunându-se, în consecință, aprobarea lor la plată.

Prin ultima critică recurenta-reclamantă arată că nu a fost analizată de către prima instanță incidența prevederilor art. 5 lit. b) și art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, potrivit disp. art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 "Autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene au obligația: (...) b) luării tuturor măsurilor necesare prevenirii neregulilor și fraudelor, inclusiv prin activități ce constau în informarea corectă și la timp a beneficiarilor asupra riscului producerii de nereguli și fraude (...)".

Pe de altă parte, dispozițiile art. 6 din același act normativ stabilesc condițiile și circumstanțele în care autoritatea având atribuții în gestionarea fondurilor europene trebuie să excludă integral sau parțial, de la rambursare, cheltuielile care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate.

Or, în speță, tocmai existența unor presupuse nereguli, înregistrate cu ocazia calculării drepturilor bănești cuvenite personalului administrativ, este cea care a determinat întocmirea procesului-verbal atacat. Constatarea existenței acestor eventuale nereguli era obligația autorității pârâte, ce trebuia a fi executată cu ocazia verificării regularității cererilor de rambursare nr. x și nr. 5.

Așadar, a considera concluziile Procesului-verbal atacat, însușite și de către instanța de fond, ca fiind fundamentate juridic ar echivala cu confirmarea faptului că autoritatea pârâtă și-a nesocotit obligațiile și atribuțiile reglementate, în sarcina sa, în cuprinsul disp. art. 5 lit. b) și art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, conduită care, sub nicio formă, nu poate fi imputată recurentei-reclamante și nici nu poate genera antrenarea răspunderii sub forma nașterii obligației de a restitui vreo sumă încasată cu titlu de fonduri nerambursabile.

Față de aceste critici, solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv exclusiv în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, în limitele casării și cu menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 03.03.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, constatând că criticile invocate prin cererea de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 mai 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 03 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 134/26.06.2017, emise de CNDIPT - O.I. POSDRU, cu consecința admiterii în parte a contestației înregistrate în evidențele pârâtului sub nr. CNDIPT - OI/1138/26.04.2017, în sensul anulării în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. CNDIPT - OI/914/24.03.2017 și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 26.909 RON, ce a fost achitată, de către instituția reclamantă, în baza actelor administrative atacate.

Prima instanță a respins, cas neîntemeiată, cererea dedusă judecății reținând în esență că, la stabilirea venitului lunar brut s-a avut în vedere în mod corect faptul că, dacă nu este prevăzută în buget norma de încadrare, se va considera că suma prevăzută în buget (costul/salariul lunar) corespunde unei norme întregi, astfel încât tariful orar cuvenit expertului se va obține prin împărțirea costului lunar din buget la 168 ore (21 zile/8 ore), iar rata orară astfel obținută se va înmulți cu numărul de ore prestate în proiect.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că în speța dedusă judecății sunt incidente reglementările punctului 4.1. din Secțiunea 3.1.4 din Ghidul Solicitantului - Condiții generale 2013 care instituie un plafon maxim de decontare lunară, în condițiile în care nu există/nu este aplicabil vreun plafon maxim de decontare orară.

Într-adevăr, la punctul 4.1. din Secțiunea 3.1.4 din Ghidul Solicitantului - Condiții generale 2013 se menționează un plafon maxim de decontare lunară, însă în continuare se precizează că limita zilnică maximă care poate fi decontată per expert trebuie să se încadreze în limita maximă de 12 ore/zi, 60 ore/săptămână reprezentând ore lucrate în proiecte finanțate din Fondul Social European - Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane inclusiv norma de bază, stabilite prin contractele încheiate, tot ce depășeste această limită nu se va deconta din POS DRU, precum și faptul că plafoanele de salarizare pentru personalul din institutiile publice implicate în implementarea proiectelor FSE vor respecta legislatia natională în vigoare.

Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că punctul 4.1. reglementează doar limita maximă care poate fi decontată, iar cu privire la activitatea zilnică parțială sunt incidente dispozițiile menționate la punctul 1.3 din Ghidul Solicitantului - Condiții generale 2013, potrivit cărora:

"În cazul în care activitatea zilnică este efectuată parțial, decontarea se va determina în baza retribuției echivalente pe oră, luând ca punct de referință ziua de lucru de opt ore și o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună."

De asemenea, în acest ghid se menționează în mod expres că "Solicitanții/Partenerii instituții publice și/sau structuri/entități finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, vor aplica, pentru salarizarea experților proprii (angajați) actele normative în vigoare privind plata persoanelor implicate în proiect.

Pentru solicitanți există recomandarea ca "în calitate de solicitant veți include în buget, pentru resursele umane, cheltuieli pe care le puteți susține în întreaga perioadă de implementare a proiectului și în conformitate cu legislația națională aplicabilă pentru salarizarea personalului implicat în proiect."

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță că plafonul maxim prevăzut de Ghidul Solicitantului - Condiții Generale 2013 privește costurile per activitate, adică un cost generic al resursei umane pentru implementarea proiectului, astfel că, atunci când activitatea presupune un volum de muncă de 1 oră/zi, ar fi excesiv - și vădit contrar principiului raportului optim cost-eficiență - a se considera că bugetul alocat activității beneficiarului poate rămâne același ca în cazul în care activitatea ar fi presupus un volum de muncă de 8 ore/zi, iar opțiunea recurentei-reclamante de a-și desfășura activitatea cu angajați part-time nu poate determina o altă abordare a modului de calcul al costurilor eligibile.

Pe cale de consecință, la stabilirea venitului lunar brut s-a avut în mod corect în vedere faptul că, dacă nu este prevăzută în buget norma de încadrare, se va considera că suma prevăzută în buget (costul/salariul lunar) corespunde unei norme întregi, astfel încât tariful orar cuvenit expertului se va obține prin împărțirea costului lunar din buget la 168 ore (21 zile/8 ore), iar rata orară astfel obținută se va înmulți cu numărul de ore prestate în proiect.

Faptul că, în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. CNDIPT - OI/914/24.03.2017 s-a reținut că instituția reclamantă ar fi încălcat atât prevederile Ghidului Solicitantului - Condiții Generale 2013, în ceea ce privește modalitatea de remunerare a personalului administrativ, cât și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 284/2010, nu poate echivala cu faptul că autoritatea pârâtă și-a nesocotit obligațiile și atribuțiile reglementate, în sarcina sa, în cuprinsul dispozițiilor art. 5 lit. b) și art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, atât timp cât aceste dispoziții impun autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.

Ca atare, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în cuprinsul Ghidului Solicitantului - Condiții Generale 2013, la Secțiunea 1.5 Contribuția solicitantului (pag. 7), s-a prevăzut în mod expres că:

"Pe parcursul implementării proiectului, cheltuielile efectuate în timpul implementării proiectului și considerate neeligibile la verificarea unei cereri de rambursare vor fi suportate de către dumneavoastră în calitate de beneficiar".

Același reguli se regăsesc și în art. 5 lit. D). Rambursarea cheltuielilor, alin. (17) din contractul de finanțare semnat și asumat de reclamanta ANOFM, în calitate de beneficiar, care prevede că:

"Pe parcursul implementării proiectului, cheltuielile considerate neeligibile la verificarea cererii de rambursare vor fi suportate exclusiv de către Beneficiar și/sau Partenerii acestuia".

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Maritimă din Constanța împotriva sentinței nr. 1998 din 12 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.