ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2020

Ședința publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comitetul Sectorial de Sănătate și Asistență Socială (CSSAS), Colegiul Psihologilor din România (COPSI) și Autoritatea Națională a Calificărilor (ANC), a solicitat:

- obligarea pârâtului CSSAC la îndeplinirea formalităților pentru verificarea și validarea standardului ocupațional pentru profesia de logoped, precum și la validarea efectivă a standardului ocupațional;

- verificarea legalității actelor care stau la baza refuzului nejustificat de validare, respectiv avizul pârâtului COPSI nr. 1115c/470/26.03.2015;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2274 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comitetul Sectorial de Sănătate și Asistență Socială, Colegiul Psihologilor din România și Autoritatea Națională a Calificărilor, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2667 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 2247/29.06.2016, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comitetul Sectorial de Sănătate și Asistență Socială, Colegiul Psihologilor din România și Autoritatea Națională a Calificărilor, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței de fond și a celei de completare a sentinței de fond, a declarat recurs reclamanta A..

3.1. Prin recursul formulat împotriva sentinței de fond, respectiv sentința civilă nr. 2274 din 29 iunie 2016, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu administrarea probelor menționate în cererea de recurs. A precizat, totodată, că recursul este declarat și împotriva tuturor încheierilor premergătoare (în special cele prin care s-au respins probele solicitate la judecata în fond).

3.2. Prin recursul formulat împotriva sentinței de completare a sentinței de fond, respectiv sentința civilă nr. 2667 din 20 septembrie 2016, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cererii spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cererii, cu administrarea probelor menționate în cererea de recurs.

Această cerere de recurs a fost structurată de către recurentă pe 3 motive de casare.

Din perspectiva motivului 1 de casare, recurenta-reclamantă susține că judecătorul fondului a încălcat principiul disponibilității părților, întrucât a soluționat un capăt de cerere, calificându-l ca fiind o cerere de probe. În acest fel, vătămarea gravă care se aduce drepturilor A. face pe deplin aplicabil regimul nulității (relative), cu consecința casării sentinței.

De asemenea, instanța nu a soluționat toate capetele de cerere cu care a fost învestită, respectiv capetele nr. 1, nr. 6 și capetele de cerere distincte 4.1-4.5, precum și capătul de cerere greșit calificat ca fiind o cerere de probe.

În cadrul motivului 2 de casare, recurenta-reclamantă arată că soluția privind sistarea standardului ocupațional reprezintă un abuz al pârâților, dar și al instanței. De asemenea, este contrară atât prevederilor legii, cât și misiunii Comitetelor Sectoriale și oricăror bune practici administrative.

Prin motivul 3 de casare, recurenta-reclamantă reia toate criticile de nelegalitate dezvoltate în cererea de recurs vizând fondul cauzei - criticile menționate la motivul de casare III.1-6 referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, în special faptul că prin sistarea standardului ocupațional se încalcă prevederile Ordinului nr. 3170/2015, art. 4 din H.G. nr. 780/2013, art. 4

11

din O.U.G. nr. 28/2009 privind atribuțiile comitetelor sectoriale, iar prin emiterea avizului negativ al COPSI de către președintele COPSI și nu de Comisiile aplicative sau Comisia metodologică se încalcă prevederile art. 34 și 36 din Legea nr. 213/2004, Codul etic/deontologic al profesiei de psiholog, precum și Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor.

Prin întâmpinările depuse în cauză, intimații-pârâți Colegiul Psihologilor din România și Comitetul Sectorial Sănătate și Asistență Socială au solicitat respingerea ca inadmisibile, nelegale și netemeinice a recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 2274/29.06.2016, prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei și a sentinței civile nr. 2667/21.09.2016, prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii de completare a sentinței civile nr. 2274/29.06.2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel București.

5.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursurilor la data de 29 mai 2019.

5.2. Prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2019, recurenta-reclamantă A. a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a răspunde următoarei întrebări preliminare:

-Dacă articolul 3 alin. (1) litera (c) din TFUE privind eliminarea, între statele membre, a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și serviciilor și care constituie unul dintre obiectivele Comunității, precum și articolul 47 alin. (1) din tratat care prevede adoptarea unor directive au ca obiect recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare se interpretează în dublu sens:

- pe de o parte, resortisanții statelor membre au dreptul de a exercita o profesie, recunoscută la nivelul uniunii, ca lucrători salariați sau care desfășoară o activitate independentă, în statele membre, potrivit calificărilor pe care le dețin (logoped);

- pe de altă parte, resortisanții statelor membre au dreptul de a exercita o profesie, recunoscută la nivelul uniunii, ca lucrători salariați sau care desfășoară o activitate independentă, potrivit calificărilor pe care le dețin (logoped), într-un alt stat membru decât cel în care și-au obținut calificările profesionale.

De asemenea, a arătat că solicită sesizarea CJUE pentru a stabili aplicarea directă a unui act juridic comunitar - insuficient transpus în legislația națională (Directiva 2005/36/CE a Parlamantului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale), întrucât, în cazul profesiei de logoped, ne aflăm într-o situație paradoxală, și anume o profesie (tradițională) în România, din cauza unor mecanisme birocratice (de interes), este recunoscută și sprijinită la nivel european mai mult decât la nivel național.

Recurenta-reclamantă susține că logopedia este o profesie independentă și autonomă la nivelul întregii lumi, autoritățile recunoscând-o și reglementând-o legislativ. În România, însă, profesia de logoped nu este reglementată corespunzător.

A., înființată din 1990, a epuizat toate căile legale în încercarea de a convinge autoritățile decizionale din România să creeze cadrul legal necesar instituirii profesiei de logoped, acestea refuzând din diferite motive (financiare, lipsa cadrelor de specialitate, etc.).

Standardul ocupațional logoped oferă celor care-l vor parcurge tehnicile și procedurile de intervenție în grupele majore de logopatii, precum și practica absolut necesară. Standardul ocupațional este un standard de conținut al activității, te învață ce ai de făcut pe o logopatie sau alta. Nu este un standard profesional - acesta reprezintă o sumă de principii, de cerințe comportamentale în activitatea profesională în raport cu beneficiarul și aparținătorii săi.

De aceea, în numele celor care au nevoie de logopezi - și nu-i găsesc, se impune admiterea cererii sale de a se relua discuțiile referitoare la standardul ocupațional logoped în cadrul CSSAS și ANC. Toate chestiunile referitoare la particularitățile și accesul în profesie, formarea inițială, competențele, etc. trebuie să facă obiectul dezbaterii publice și dialogului social (refuzate de COPSI), care, din motive obscure, dorește să înlocuiască profesia (tradițională) de logoped cu aceea de specialist în tulburări de limbaj. Legea nr. 213/2004 nu reglementează logopedia, iar toți cei implicați din partea/de către COPSI (inclusiv cadre universitare) în emiterea avizului său negativ nu sunt logopezi.

În final, recurenta-reclamantă arată că decizia de "sistare" a validării standardului, luată înainte ca litigiul să fie promovat de către Comitetul Sectorial (și refuzarea practică la mediere) reprezintă, în opinia sa, acțiunea unui agent oficial asimilat unei autorități administrative.

Prin încheierea din 30.10.2019, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2274 din 29 iunie 2016, prin care Curtea de Apel București s-a pronunțat asupra fondului cauzei, a fost depus cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția nulității recursului invocată din oficiu.

În considerarea dispozițiilor din încheierea interlocurorie menționată, prin prezenta decizie, va fi anulat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2274 din 29 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2667/21.09.2016

Recursul la sentința principală nr. 2274/29.06.2016 a fost declarat tardiv prin încheierea interlocutorie din 30.10.2019, fiind anulat prin prezenta hotărâre, iar sentința nr. 2667/21.09.2016, pronunțată asupra cererii de completare se întemeiază pe două argumente strict procedurale. În acest context, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a CJUE invocă aspecte care, cel mult, ar putea avea legătură cu fondul litigiului.

Or, în cadrul procesual obiectiv supus analizei în prezentul recurs, care nu conferă posibilitatea examinării pe fond a cauzei, aspectele invocate în cererea de sesizare a CJUE nu au nicio legătură cu soluționarea recursului, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea.

Examinând sentința de completare recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Mai întâi, remarcă Înalta Curte, în consens cu susținerile intimatului-pârât Colegiul Psihologilor din România, că, deși recurenta-reclamantă și-a structurat recursul pe 3 motive de casare, dintre acestea, doar motivul 1 de recurs conține critici aduse sentinței de completare, respectiv sentinței civile nr. 2667/21.09.2016, pe când criticile invocate pe calea motivelor 2 și 3 de recurs privesc soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cererea de chemare în judecată, respectiv sentința civilă nr. 2274/29.06.2016.

În susținerea recursului declarat împotriva soluției de completare a sentinței de fond, reclamanta a invocat, drept motive de casare, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Deși, formal, recurenta-pârâtă a invocat cazurile de nelegalitate menționate, din cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs pot fi decelate numai argumente subscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv că sentința recurată ar fi fost pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură, în sensul calificării unui capăt de cerere, ca cerere de probe, cu încălcarea principiului disponibilității și nepronunțarea asupra unora dintre capetele cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată, considerând că, prin calificarea unui capăt de cerere ca fiind o cerere de probe, respectiv cel prin care a solicitat obligarea pârâtului Comitetul Sectorial de Sănătate și Asistență Socială la comunicarea tuturor documentelor legate de verificarea și validarea standardului ocupațional pentru profesia de logoped, inclusiv documentele de organizare și funcționare, judecătorul fondului a încălcat principiul disponibilității părților, consacrat de art. 9 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanța de recurs constată că prin cererea completatoare a acțiunii depusă la dosarul de fond la data de 19.01.2016, reclamanta A. a completat petitul formulat în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Sectorial Sănătate și Asistență Socială, în sensul anulării adresei nr. x/9.10.2015 și obligării pârâtului să comunice toate documentele legate de verificarea și validarea standardului ocupațional pentru profesia de logoped, inclusiv documentele de organizare și funcționare, iar prin cererea de probe depusă la termenul din 23.03.2016, reclamanta a solicitat instanței să pună în vedere acestui pârât să înfățișeze toate documentele (dacă există) referitoare la discutarea/validarea standardului logoped (începând cu anul 2013), inclusiv corespondența purtată între membrii CSSAS, pentru a comunica dacă și-au exprimat acordul la emiterea adresei CSSAS nr. x/9.10.2015.

Cu privire la cererea de probe menționată, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 20.04.2016, pârâtul CSSAS depunând înscrisurile solicitate la următorul termen de judecată, aspect ce rezultă din partea introductivă a încheierii din 25.05.2016.

Examinând cererea de completare a sentinței civile nr. 2274/29.06.2016 (prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.), instanța de fond a apreciat că solicitarea de obligare a pârâtului CSSAS la comunicarea tuturor documentelor legate de verificarea și validarea standardului ocupațional pentru profesia de logoped, inclusiv documentele de organizare și funcționare, nu are natura juridică a unui capăt distinct de cerere și, reținând, totodată, că a analizat-o din perspectiva probatoriului necesar soluționării cauzei, în mod corect a stabilit că nu se putea pronunța asupra acesteia, ca asupra unui capăt de cerere distinct.

Alegațiile recurentei-reclamante în sensul încălcării principiului disponibilității (art. 9 C. proc. civ.) prin calificarea unui capăt de cerere ca fiind o cerere de probe, sunt nefondate, instanța de fond exercitând atribuțiile sale de calificare a cererilor cu care a fost învestită.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra întregii cereri cu care a fost învestit, fiind respectate prevederile art. 22 C. proc. civ., neputându-se reține incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța, asupra cererii de completare, a reținut, în ceea ce privește invocata sa omisiune de a soluționa cererea de obligare a pârâților ANC și CSSAS să sprijine reclamanta în procesul de dialog social legat de verificarea și validarea standardului ocupațional pentru profesia de logoped, că, din moment ce a constatat că este legală procedura de sistare a standardului ocupațional pentru profesia de logoped, a răspuns și acestei cereri. De asemenea, și în ceea ce privește capătul de cerere formulat în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că a răspuns implicit, făcând trimitere în acest sens la paragrafele corespunzătoare din sentința principală.

Înalta Curte constată că, așa cum s-a arătat în sentința de completare recurată, instanța s-a pronunțat atât asupra capătului principal al cererii, cât și asupra celor subsecvente, cărora le sunt aplicabile aceleași argumente expuse de judecătorul fondului în susținerea soluției de respingere a pretențiilor reclamantei.

Recurenta-reclamantă nu face decât să reitereze susținerile din cererea completatoare, referitoare la nesoluționarea tuturor capatelor de cerere, susținere neîntemeiată, în raport de legătura între capetele de cerere, de la principal la subsecvent.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu subzistă motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței de completare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2274 din 29 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2667 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2020.