ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1128/2020

Ședința publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 2 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină, anularea hotărârii nr. 20 din 7 octombrie 2016, adoptată de pârâtă în dosarul nr. x/2016, cu consecința menținerii hotărârii nr. 2 din 11 iulie 2016, adoptată de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj - Consiliul de Disciplină în dosarul nr. x/2016, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adițională înregistrată la data de 21 decembrie 2016, reclamantul a solicitat extinderea acțiunii sub aspectul cadrului procesual subiectiv, prin introducerea în cauză a pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar la termenul din data de 24 februarie 2017, a înțeles să își extindă cererea și față de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj .

Prin sentința civilă nr. 180 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, invocată de aceasta, iar pe fond, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a hotărârii nr. 20/7.10.2016, adoptată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în dosarul nr. x/2016, cu consecința menținerii hotărârii nr. 2/11.07.2016, adoptată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, precum și obligarea intimaților-pârâți, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea căii de atac, recurentul susține următoarele:

Contrar celor reținute în considerente, aplicarea dispozițiilor art. 401 alin. (1) lit. b) din vechiul C. proc. civ. nu reprezintă o facultate, ci o dispoziție legală imperativă, termenul de 15 zile de la data primei rețineri (14.04.2011) prin înființarea popririi asupra unor venituri periodice ale petentei B. - în speță, asupra pensiei - este peremptoriu, sancțiunea în cazul depășirii acestuia neputând fi alta decât cea prevăzută la art. 103 alin. (1) din același Cod.

Prima instanță a reținut că pretinsa abatere disciplinară prezintă un caracter continuat, ignorând practic, că, nici până la această dată, petenta nu a contestat la instanța de executare înființarea popririi, deși, procedura în această materie se realizează exclusiv pe calea contestației la executare, prevăzută de art. 399 și următoarele din vechiul C. proc. civ.. Abia ulterior acestui demers judiciar, în eventualitatea în care instanța de executare (singura competentă în materie), printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă ar fi stabilit eventuala nelegalitate a înființării popririi, cu consecința desființării/refacerii actelor emise de către executorul judecătoresc, ne-am fi putut afla în prezența unei eventuale culpe a acestuia din urmă și care ar fi putut îmbrăca, după caz, forma unei abateri disciplinare, susceptibile de a fi cercetată de către Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, potrivit legii speciale (Legea nr. 188/2000). De altfel, și legea specială prevede că actele executorului judecătoresc sunt supuse controlului instanțelor competente (art. 60), precum și posibilitatea ca cei interesați sau vătămați prin actele de executare să poată formula contestație la executare în condițiile C. proc. civ. (art. 61).

Recurentul consideră că, și din perspectiva dispozițiilor art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, termenul - atât cel de un an, cât și cel de trei ani - de exercitare a acțiunii disciplinare fie de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fie de către ministrul justiției, în raport de aceeași dată a primei rețineri (14.04.2011) a fost cu mult depășit.

De asemenea, în raport de data primei rețineri din pensie (14.04.2011) - data săvârșirii pretinsei abateri disciplinare -, înregistrarea plângerii petentei B. la Camera Executorilor Judecătorești Cluj (18.03.2016) s-a realizat cu depășirea termenului legal de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1968 (în vigoare la data de 14.04.2011), astfel că, în opinia recurentului, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, contrar celor reținute de instanța de fond.

Invocă decizia nr. 14/2007 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii care, în opinia recurentului, este relevantă în sensul constatării că instanța de contencios administrativ a intrat în sfera de competență a instanței de executare, substituindu-se în mod nelegal acesteia din urmă.

Recurentul susține că stabilirea eventualei nelegalități a titlului executoriu sau a oricărui act de executare poate fi constatată și sancționată numai de către instanța de executare, care, însă, nu a fost sesizată în acest sens nici până în prezent.

Astfel că, neurmând procedura contestației la executare pentru a ataca un act de executare în termenul prevăzut de lege, în opinia recurentului, petenta nu putea face uz de procedura plângerii prevăzută de Legea nr. 188/2000.

Recurentul mai precizează că executorul judecătoresc nu are dreptul de a îndrepta sau înlătura clauze contractuale din cuprinsul unui titlu executoriu, acesta fiind atributul exclusiv al instanței de executare.

În acest context, recurentul arată că nu avea competența de a constata acea "eroare" la care se referă instanța de fond în considerente, privind cuprinsul titlului executoriu, în care se menționează renunțarea garantului ipotecar la beneficiul de discuțiune și diviziune.

De asemenea, arată că a procedat în mod legal la executarea silită a titlului executoriu în cauză, executarea silită fiind încuviințată în prealabil de instanța de executare prin încheierea civilă irevocabilă nr. 4898/CC/2011, pronunțată la data de 18.03.2011 de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2011, instanța apreciind că "titlul executoriu îndeplinește condițiile de legalitate pentru a fi pus în executare".

4.1. Intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, în raport de prevederile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 și ale art. 76 din OMJ nr. 210/2001 privind Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, menționând și că, potrivit prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești și ale art. 67 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, titularii acțiunii disciplinare sunt Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești sau ministrul justiției.

4.2. Legal citați, intimații-pârâți Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj nu au formulat întâmpinare față de recurs.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 26 februarie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține trei aspecte distincte relevante în privința limitelor recursului de față.

Primul este acela că excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, reiterată de către aceasta prin întâmpinare, după ce instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, nu se impune a fi analizată, având în vedere că pârâta nu a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate în fond. Pe cale de consecință, în lipsa exercitării căii de atac, soluția asupra excepției a rămas definitivă.

Al doilea este acela că recurentul-reclamant nu a încadrat recursul într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Al treilea se referă la conținutul concret al criticilor expuse prin cererea de recurs. Acestea se circumscriu exclusiv problematicii termenului de exercitare a acțiunii disciplinare și invocatei depășiri a atribuțiilor instanței de disciplină, prin verificarea legalității actelor de executare.

Trecând la analiza recursului propriu-zis, se constată că un prim rând de critici invocate de recurent se referă la modalitatea în care instanța de fond a analizat termenul pentru exercitarea acțiunii disciplinare, respectiv la aprecierea eronată că acesta nu s-a împlinit, întrucât pretinsa faptă ar avea caracter continuat.

Recurentul-reclamant susține că, dimpotrivă, termenul s-a împlinit, iar acțiunea disciplinară a fost exercitată tardiv/era prescrisă. Aceasta, întrucât, termenul de 15 zile în care debitoarea B. putea face contestație la executare, potrivit art. 401 alin. (1) lit. b) vechiul C. proc. civ., a început să curgă de la data primei rețineri din pensie - 14.04.2011, poprirea fiind înființată asupra unor venituri periodice ale acesteia. De altfel, debitoarea nu a parcurs defel procedura judiciară a contestației la executare, deși acest demers era obligatoriu de urmat împotriva actelor de executare apreciate nelegale.

Tot în raport de aceeași dată, a primei rețineri din pensie (14.04.2011), recurentul-reclamant susține că a intervenit și prescripția dreptului material la acțiune, termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 fiind, de asemenea, depășit.

În legătură cu aceste critici, Înalta Curte constată că acțiunea disciplinară s-a declanșat în urma sesizării formulate de debitoarea B., care, la data de 18.03.2016, a înregistrat la Camera Executorilor Judecătorești Cluj o plângere împotriva executorului judecătoresc A., pentru că în cadrul dosarului execuțional nr. x/2011 acesta a dispus poprirea asupra veniturilor sale din pensie, deși, în baza titlului executoriu, debitoarea avea doar calitatea de garant ipotecar.

Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat acțiune disciplinară împotriva executorului judecătoresc A., pentru nesocotirea prevederilor art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., sesizând nerespectarea drepturilor debitoarei și a dispozițiilor legii, respectiv săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 47 lit. b) și c) din Legea nr. 188/2000 și solicitând aplicarea unei sancțiuni disciplinare, conform art. 49 din aceeași lege.

Prin hotărârea nr. 2/11.07.2016, pronunțată de Consiliul de Disciplină în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acțiunea disciplinară ca tardivă, reținându-se, pe baza interpretării dispozițiilor art. 401 C. proc. civ., că termenul maxim de exercitare a acțiunii disciplinare, prevăzut de art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, de 3 ani de la săvârșirea abaterii, a început să curgă de la momentul înființării popririi, respectiv la data de 23.03.2011, împlinindu-se la data de 24.03.2014. Consiliul a calificat respectivul termen ca fiind unul de decădere.

Împotriva hotărârii nr. 2/2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Colegiul Director a formulat contestație, iar prin hotărârea nr. 20/07.10.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a admis contestația, a desființat în tot hotărârea nr. 2/11.07.2016 a Consiliului de Disciplină, a respins excepția tardivității formulării acțiunii disciplinare și, pe fond, a admis acțiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aplicând executorului judecătoresc A. sancțiunea amenzii în cuantum de 3.000 RON.

În esență, Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că, în mod nejustificat, s-a raportat Consiliul de Disciplină la data emiterii adresei de poprire, respectiv la data înființării acesteia, în condițiile în care ar fi trebuit să sesizeze caracterul continuat al faptei disciplinare, respectiv faptul că abaterea s-a consumat în momentul înființării popririi, însă a continuat prin menținerea popririi, respectiv prin emiterea de alte acte de executare și luarea măsurilor subsecvente, inclusiv cele ce țin de eliberarea sau distribuirea sumei, precum și viramentul sumelor rezultate din poprirea respectivă.

Executorul judecătoresc A., reclamantul din cauză, s-a adresat instanței de contencios administrativ, pentru anularea acestei din urmă hotărâri și menținerea celei dintâi, iar Curtea de Apel Cluj, îmbrățișând interpretarea Comisiei Superioare de Disciplină, potrivit căreia abaterea disciplinară prezintă un caracter continuat, i-a respins acțiunea.

Recurentul-reclamant reiterează în recurs că termenul de decădere amintit era împlinit în speță, în raport de data primei rețineri (14.04.2011), prin înființarea popririi asupra pensiei debitoarei, din interpretarea normei imperative prevăzute la art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., neputându-se deduce o altă concluzie.

Înalta Curte reține că art. 401 C. proc. civ. prevede termenul pentru exercitarea contestației la poprire, care curge de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. Când poprirea a fost înființată asupra unor venituri periodice, termenul curge cel târziu de la data efectuării primelor rețineri din sumele poprite de către terțul poprit.

Nu există nicio îndoială că termenul reglementat de art. 401 C. proc. civ. este un termen imperativ înăuntrul căruia cel interesat poate exercita un drept procedural, acela de a contesta executarea prin poprire, nerespectarea lui fiind de natură să sancționeze titularul dreptului cu decăderea. Însă, cauza de față nu se referă la o contestație la executare, ci la o acțiune disciplinară.

Potrivit art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin OMJ nr. 210/2001, "În cazul abaterilor disciplinare prevăzute de lege colegiul director al Camerei executorilor judecătorești sau ministrul justiției exercită acțiunea disciplinară în termen de 1 an de la data când au luat cunoștință de existența unei abateri, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii ei".

În contextul faptelor cercetate, adresa de înființare a popririi este un act începător de executare, urmat fiind de alte acte de urmărire silită, până la realizarea creanței, eliberarea ori distribuirea sumei de către executorul judecătoresc.

În mod corect a reținut instanța de fond că limitarea dreptului persoanei interesate de a formula contestație la executare împotriva înființării popririi la termenul de 15 zile de la aducerea la cunoștință a respectivei măsuri de executare silită (prin înștiințare sau de la efectuarea primei rețineri) nu înlătură caracterul continuat al abaterii analizate.

Așa cum a reținut și instanța de fond în considerentele sale, abaterea disciplinară reținută în sarcina recurentului-reclamant constă în înființarea nelegală a popririi pe sumele de bani pe care le deținea în conturi debitoarea-garantă B., până la concurența sumei executate. În dosarul execuțional nr. x/2011, executorul judecătoresc a înființat poprirea la data de 23.03.2011 și a ridicat-o la data de 07.11.2013, iar între aceste momente, au fost realizate și alte acte de executare dispuse în virtutea popririi, cu privire la aceeași persoană, prezentând relevanță în acest sens, dispozițiile executorului de virare de sume din contul debitoarei din datele de 14.08.2013, 16.09.2013 și 14.10.2013.

În condițiile în care fapta imputată executorului judecătoresc a fost una continuată, încălcarea legii s-a produs la momentul înființării popririi, dar poprirea instituită la 23.03.2011 a continuat cu alte acte de executare, întocmirea fiecărui act de executare în cadrul popririi fiind circumscrisă aceleiași abateri disciplinare. Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că, exercitarea acțiunii disciplinare la data de 24.04.2016, respectă termenul maxim de decădere de 3 ani de la săvârșirea abaterii, iar criticile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Fără să se impună, în limitele recursului, o analiză asupra calificării date de instanța de fond celor două termene instituite de art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, ca fiind primul un termen de prescripție, iar cel de-al doilea de decădere, Înalta Curte constată că în cauză s-a stabilit cu aplicarea corectă a legii că menționatele termene au fost respectate.

În acest sens, titularul acțiunii judiciare, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a luat cunoștință despre faptele cercetate la data de 18.03.2016, data înregistrării plângerii debitoarei B., iar acțiunea disciplinară a fost exercitată la data de 24.06.2016, cu respectarea termenului de un an de la data când a luat cunoștință de existența abaterii, și în același timp cu respectarea termenului maxim de 3 ani de la data săvârșirii faptelor.

Nu poate fi primită susținerea recurentului potrivit căreia aprecierea asupra legalității titlului executoriu sau a oricărui act de executare revine în mod exclusiv instanței de executare, nu și organismelor profesionale sau instanței de contencios administrativ.

Astfel, prevederile art. 60 Legea nr. 188/2000 și art. 100 alin. (1) OMJ nr. 210/2001 sunt relevante din perspectiva distincției pe care legiuitorul a făcut-o între actele executorilor judecătorești care sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente (instanțelor de executare) și activitatea executorilor judecătorești, care este supusă controlului profesional, în condițiile Legii nr. 188/2000.

Din acest motiv, se reține că și în condițiile în care abaterile disciplinare verificate s-ar circumscrie motivelor de a promova contestație la executare, acestea constituie totodată baza aprecierii calității activității profesionale a executorului, fiind emise în cadrul activității profesionale a acestuia.

Pe cale de consecință, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a procedurii de cercetare disciplinară împrejurarea că partea interesată nu a sesizat instanța de judecată cu o contestație la executare și că nici nu se poate considera că aspectele cercetate pot face exclusiv obiectul contestației la executare, atâta vreme cât, potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 188/2000, controlul profesional poate avea ca obiect atât calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești, cât și comportamentul acestora în raporturile de serviciu, cu autoritățile publice și cu persoanele fizice și juridice.

Dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, referitoare la verificarea în cadrul procedurii judiciare a contestării executării silite a actelor de executare silită efectuate, nu instituie o condiție pentru exercitarea controlului disciplinar prevăzut de art. 62 din Legea nr. 188/2000.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu subzistă motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 180 din 12 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2020.