ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2020

Ședința publică din data de 24 februarie 2020

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13.05.2016, sub numărul x/2016, societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 715/22.12.2010, cu consecința anulării deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/17.12.2015;

- anularea deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/17.12.2015 ("decizia") cu consecința exonerării subscrisei de la plata amenzii aplicată de Pârât prin Decizie în cuantum de 18.469 RON;

- în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu se impune exonerarea subscrisei de la plata integrală a amenzii stabilită prin decizie în cuantum de 18.469 RON, s-a solicitat reducerea amenzii sub nivelul aplicat de Consiliul Concurenței prin Decizie, acesta din urma procedând la o greșită individualizare a amenzii aplicate A..

Prin sentința civilă nr. 4054 din 14 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, ca neîntemeiată.

Prin aceeași hotărâre a respins și cererea formulată de Consiliul Concurenței în temeiul art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 4054 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii formulată de Consiliul Concurenței în temeiul art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, ca nefondată, a declarat recurs pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii formulată de pârât cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat, în esență, următoarele critici:

- prin atacarea Deciziei 71/2015, reclamanta a înțeles să renunțe la beneficiul obținut ca urmare a recunoașterii faptei anticoncurențiale;

- atât timp cât reclamanta a înțeles să conteste, prin acțiunea în anulare, una dintre condițiile speciale pentru acordarea beneficiului recunoașterii, respectiv cuantumul preconizat al amenzii, instanța de fond era obligată să înlăture acest beneficiu și să oblige reclamanta la plata amenzii prevăzute la art. 6 teza I din Decizia atacată, în cuantum de 29.022 RON;

- interpretarea dată de către instanță prevederilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996 conduce la o încălcare a principiului egalității în fața legii în ceea ce privește întreprinderile care au beneficiat de reducere și au respectat condițiile specifice instituției recunoașterii și acele întreprinderi care, urmărind atacarea în instanță a deciziei, nu au apelat la această instituție, considerând că le-ar fi fost aplicabil articolul în discuție;

- neaplicarea prevederilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996 de către instanță încurajează abuzul de drept din partea întreprinderilor care, deși urmăresc contestarea deciziei, se folosesc de o manieră abuzivă de prevederile incidente în cazul recunoașterii doar pentru obținerea unui beneficiu prin încălcarea condițiilor pe care le impune instituția recunoașterii;

- interpretarea instanței de fond aduce atingere principiilor efectivității, efectului util, protecției încrederii legitime și siguranței juridice, principii care sunt consacrate de legislația și jurisprudența europeană;

- prin instituirea procedurii de recunoaștere se oferă un avantaj atât procedural, cât și economic întreprinderilor care recurg la această instituție, astfel încât nu este adusă nicio atingere dreptului de acces la justiție al acestora.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 aprilie 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.

Intimata a susținut că nu a renunțat la beneficiul recunoașterii și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de reducerea amenzii.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs.

Prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, instanța constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 25 februarie 2020.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit inițial prin rezoluția din 22 noiembrie 2018 și a stabilit un nou termen de judecată la data de 11 februarie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI este fondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate:

"Art. 55.

(1) Individualizarea sancțiunilor prevăzute la art. 51, 52, 53 și 54 se face ținând seama de gravitatea și durata faptei. Prin instrucțiuni adoptate de către Consiliul Concurenței se stabilesc și celelalte elemente în funcție de care se face individualizarea sancțiunilor, precum și gradarea pe tranșe a acestora.

(2) În cazul contravențiilor prevăzute la art. 53 alin. (1), dacă întreprinderea recunoaște, în mod expres, săvârșirea faptei anticoncurențiale și, acolo unde este cazul, propune remedii care duc la înlăturarea cauzelor încălcării, Consiliul Concurenței va aplica o reducere a cuantumului amenzii cu un procent cuprins între 10% și 30% din nivelul determinat potrivit instrucțiunilor adoptate conform prevederilor alin. (1), inclusiv atunci când acesta este stabilit la minimul prevăzut de lege.

(3) Reducerea cuantumului amenzii în baza alin. (2) este posibilă doar pe baza unei solicitări exprese formulate de întreprinderea interesată. Solicitarea va conține recunoașterea clară și neechivocă a răspunderii pentru încălcare, precum și o declarație privind acceptarea cuantumului maxim al amenzii pe care o va plăti întreprinderea. În cazul în care întreprinderea atacă în contencios administrativ decizia adoptată de Consiliul Concurenței, aceasta nu va mai beneficia de reducerea amenzii acordată ca urmare a recunoașterii, iar Consiliul Concurenței este liber să utilizeze recunoașterea formulată în această fază, precum și orice altă dovadă furnizată de întreprinderea implicată.

(4) În cazurile implicând părți care au beneficiat de clemență, reducerea cuantumului amenzii ca urmare a recunoașterii va fi adăugată reducerii aplicate în urma procedurii de clemență, fără ca însumate să depășească 60% din nivelul determinat conform instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor

(5) Consiliul Concurenței stabilește prin instrucțiuni procedura specifică privind cadrul pentru acordarea unui tratament favorabil întreprinderilor care recunosc săvârșirea unei fapte anticoncurențiale ".

Astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamanta, prin declarația înregistrată la Consiliul Concurenței sub nr. x/08.12.2015 a recunoscut, în mod expres și neechivoc, faptele prezentate în Raportul asupra investigației declanșate din oficiu în baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 715/22.12.2010 privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către S.C. B. S.A. și distribuitorii săi din România, nominalizați în ordinul de investigare, în scopul de a beneficia de reducerea cuantumului amenzii conform art. 55 alin. (3) din același act normativ.

Ulterior, reclamanta a formulat acțiunea care face obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 715/22.12.2010, cu consecința anulării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/17.12.2015, cu consecința exonerării de la plata amenzii aplicată de pârât, în cuantum de 18.469 RON.

Înalta Curte constată că reclamanta a depus la Consiliul Concurenței o declarație privind recunoașterea clară și neechivocă a răspunderii pentru săvârșirea faptelor anticoncurențiale și privind acceptarea cuantumului maxim al amenzii pe care o va plăti întreprinderea cu titlu de sancțiune.

În consecință, Înalta Curte reține că reclamanta, prin atacarea în justiție a de Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/17.12.2015, a renunțat la beneficiul reduceri amenzii, acordat ca urmare a recunoașterii răspunderii pentru încălcarea dispozițiilor legale privind protecția, menținerea și stimularea concurenței, astfel cum rezultă din interpretarea gramaticală și logică a dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate.

Deși reclamanta a precizat în mod expres că nu s-a dezis de recunoașterea săvârșirii faptei anticoncurențiale, că nu înțelege să renunțe la beneficiul recunoașterii prevăzut de art. 55 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, constând în reducerea amenzii, și că a înțeles să supună judecății exclusiv chestiuni care țin de procedura adoptată de Consiliul Concurenței, de modul de calcul, de modul de reținere a unor circumstanțe atenuante și de discriminarea în raport cu alți operatori economici, Înalta Curte reține că reclamanta a încălcat declarația privind acceptarea cuantumului maxim al amenzii.

În consecință, Înalta Curte reține că reclamanta, prin atacarea în justiție a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/17.12.2015, a renunțat la beneficiul reduceri amenzii, acordat ca urmare a recunoașterii răspunderii pentru încălcarea dispozițiilor legale privind protecția, menținerea și stimularea concurenței, astfel cum rezultă din interpretarea gramaticală și logică a dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate.

Interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996 este contrară dispozițiilor art. 15 C. civ. care sancționează abuzul de drept și dispozițiilor art. 30 C. civ. care consacră egalitatea în fața legii, în ceea ce privește întreprinderile care au beneficiat de reducere și au respectat condițiile specifice instituției recunoașterii și acele întreprinderi care, urmărind atacarea în instanță a deciziei, nu au apelat la această instituție.

Dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996 nu contravin liberului acces la justiție, consacrat de dispozițiile art. 21 din Constituția României și nici dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece persoana sancționată are posibilitatea de a ataca în justiție decizia Consiliului Concurenței, în măsura în care înțelege să renunțe la beneficiul recunoașterii prevăzut de art. 55 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod nelegal, a respins cererea formulată de pârât privind înlăturarea beneficiului reducerii amenzii și stabilirea unei amenzi în cuantumul stabilit inițial prin decizia nr. 71/17.12.2015 a Consiliului Concurenței.

Pentru aceste considerente, reținând că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI și va casa în parte sentința atacată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma rejudecării cauzei, în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va admite cererea formulată de pârât, va înlătura beneficiul reducerii amenzii acordat pentru recunoaștere și va stabili amenda în cuantum de 29.022 RON, cuantum stabilit inițial prin decizia nr. 71/17.12.2015 a Consiliului Concurenței.

Înalta Curte de Casație și Justiție va menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI împotriva sentinței civile nr. 4054 din 14 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând cauza.

Admite cererea formulată de pârât privind înlăturarea beneficiului reducerii amenzii.

Înlătură beneficiul reducerii amenzii acordat pentru recunoaștere și stabilește amenda în cuantum de 29.022 RON, cuantum stabilit inițial prin Decizia nr. 71/17.12.2015 a Consiliului Concurenței.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2020.