ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1007/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1007/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 18 februarie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2020, pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2020, reclamantul A. prin Sindicatul Publicitate Imobiliara și Cadastru Dolj în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială cu privire la măsurile dispuse față de reclamant, a Raportului Corpului de Control înregistrat sub nr. x/16.04.2020, raport emis de Direcția Corp Control și Protecția Informațiilor Clasificate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 171/2020 din data de 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 09.10.2020.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut în esență că prin derogare de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554 din 2004, prin lege organică specială s-a stabilit, cu privire la cauzele având ca obiect raporturile de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică este locală, județeană sau centrală, competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj.
Prin sentința nr. 1736 din data de 2 decembrie 2020, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestui conflict.
Instanța a reținut în esență că, având în vedere că prin actul administrativ a cărui anulare parțială se solicită nu se ia vreo măsură față de reclamant, ci doar se fac propuneri în acest sens, instanța consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar nu cele ale art. 536 din Codul Administrativ, nefiind vorba de o cauză ce are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
În cauza de față, reclamantul A. prin Sindicatul Publicitate Imobiliara și Cadastru Dolj a investit instant de contencios cu o acțiune formulate în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială cu privire la măsurile dispuse față de reclamant, a Raportului Corpului de Control înregistrat sub nr. x/16.04.2020, raport emis de Direcția Corp Control și Protecția Informațiilor Clasificate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că aspectele contestate de către reclamant vizează, în esență, măsurile adoptate prin raportul de control cu privire la încadrarea acestuia pe postul de consilier cadastru gradul II precum și alte măsuri în legătură cu activitatea profesională desfășurată de acesta în cadrul O.C.P.I. Dolj.
Contrar celor reținute de Tribunalul Dolj, problema principală a reclamantului a cărei rezolvare o solicită prin intermediul instanței de judecată vizează raportul de serviciu al funcționarului public câtă vreme acesta contestă măsurile referitoare la încadrarea sa pe postul de consilier cadastru gradul II precum și alte măsuri în legătură cu activitatea profesională desfășurată în cadrul O.C.P.I. Dolj.
Așa fiind, în raport de obiectul litigiului, se aplică cu precădere dispozițiile speciale sub aspectul competenței de soluționare, cauza intrând sub incidența dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ, potrivit cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Prin urmare, în acord cu opinia curții de apel, Înalta Curte apreciază că, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 536 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizată, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.
Acest raționament echivalează cu interpretarea că dispozițiile Codului administrativ reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind funcționarii publici, act normativ care, la rândul său, reprezintă lege specială și se completează cu Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce reprezintă dreptul comun în materie de contencios administrativ, fiind stabilită astfel o competență generală de soluționare a unei sfere largi de raporturi juridice în favoarea tribunalului, ca instanță de drept comun.
Față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Publicitate Imobiliară și Cadastru Dolj, în numele și pentru A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 18 februarie 2021.