ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Deliberând asupra recursurilor formulate de inculpații A. și B., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 31 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, instanța învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, de inculpații A., B., C., D., de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și de persoanele interesate S.C. E. S.R.L., F., G., H. și I., printre altele, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de inculpații A. și B..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că argumentele aduse de inculpații A. și B. în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296

1

alin. (1) lit. b) și l) din Legea nr. 571/2003, rep. (Codul fiscal 2003) nu au decât o legătură formală cu obiectul cauzei și îndeplinesc condițiile de claritate, calitate și previzibilitate.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României au declarat recurs, în termen legal, inculpații A. și B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 aprilie 2021.

Urmare desființării Completului nr. 4, conform Hotărârii de Colegiu nr. 47/27.04.2021, cauza a fost repartizată ciclic Completului nr. 2.

Prin motivele scrise de recurs, în esență, inculpatul A., prin apărător ales, a învederat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296

1

alin. (1) lit. b) și l) din Legea nr. 571/2003, rep. (Codul fiscal 2003) îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu respectiva excepție.

Astfel, a susținut că de esența excepției este faptul că nu există o definiție legală a categoriei de alcool etilic denumită "băuturi spirtoase", pentru producerea/deținerea căreia inculpatul a fost condamnat. Astfel, textul prevăzut de art. 296

1

alin. (1) lit. d) din Codul fiscal 2003 vorbește despre "băuturi spirtoase potabile care conțin produse, în soluție sau nu", ceea ce nu poate reprezenta, în opinia apărării, decât o chestiune distinctă.

Prin motivele scrise de recurs, inculpatul B. a solicitat admiterea recursului formulat, casarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296

1

alin. (1) lit. b) și l) din Legea nr. 571/2003, apreciind că cererea este admisibilă și îndeplinește toate cerințele impuse de lege.

Astfel, a arătat că instanța de apel a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale în condițiile în care se putea observa cu ușurință că textele de lege incriminatorii nu au o reglementare clară în legislația internă, fiind făcute trimiteri la prevederi legale din Codul fiscal neidentificate concret, doar printr-un număr de capitol, lăsând posibilitatea acuzării să aleagă în mod arbitrar la care dintre normele din capitolul VII va încadra fapta, fără ca acuzatul să poată avea la cunoștință pe tot parcursul procesului penal la care dintre norme se încadrează fapta sa indicată în mod generic.

Mai mult, inculpatul a susținut că instanța de apel nu s-a limitat la dispozițiile indicate în cererea scrisă, ci a înțeles să confere un caracter subiectiv examinării admisibilității excepției, fapt ce contravine dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării formulate la termenul de dezbateri din data de 22 iunie 2021 au fost, deopotrivă, detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpații A. și B., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative - cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie însă să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Așadar, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe.

În plus, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că susținerile recurenților nu au legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, întrucât criticile aduse textului a cărui neconstituționalitate se solicită privesc modalitatea de interpretare și aplicare a acestuia, această prerogativă revenind instanței învestite cu soluționarea cauzei și nu instanței de control constituțional.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Pitești, criticile aduse privind dispozițiile a căror constituționalitate se contestă prin excepția invocată, respectiv că nu există o definiție legală a categoriei de alcool etilic denumită "băuturi spirtoase" cuprinsă în textul prevăzut de art. 296

16

alin. (1) lit. b) și l) din Legea nr. 571/2003, vizează interpretarea și aplicarea legii.

Ca urmare, criticile aduse de inculpați dispozițiilor legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Ca urmare, astfel cum a fost invocată, excepția de neconstituționalitate contravine regulilor de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale funcționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorii excepției nu tind la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la tranșarea unei probleme de interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor criticate.

Ca urmare, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpații A. și B. este inadmisibilă, soluția dispusă prin încheierea recurată fiind legală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din data de 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din data de 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2021.