ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 68 din 19 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S.C. Cez Vânzare S.A..

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Cez Vânzare S.A., ca fiind prescrisă .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel la data de 18.08.2020 reclamanta A., solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea soluționării pe fond a cauzei.

Analizand sentința, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente în materie, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 234/2020 din 04 noiembrie 2020 a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 68 din 19 iunie 2020 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu pârâta Cez Vânzare S.A., având ca obiect pretenții, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește argumentele cricumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică soluția instanței de apel din perspectiva greșitei rețineri a excepției prescripției dreptului material la acțiune, din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 2541 alin. (3) C. civ. și art. 2537 alin. (1) C. civ.

Recurenta apreciază fiind incidente dispozițiile privind întreruperea termenului de prescripție, acțiunea fiind introdusă pe rolul instanței la 06.11.2019, înaintea împlinirii termenului de prescripție.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține contrarietatea evidentă dintre considerentele deciziei recurate și dispozitivul acesteia, raportat la dispozițiile art. 22 C. proc. civ., art. 61 alin. (2) C. civ., art. 252 C. civ., art. 22, 32, 33 Constituție.

Se reproșează instanței de apel că nu s-a aplecat asupra speței, pronunțând o hotărâre nelegală, fără a lua în considerare aspectul că reclamanta este proprietara cu drepturi depline a locuinței debranșate.

Recurenta face trimitere la decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin prin care s-a statuat asupra existenței faptelor ilicite săvârșite cu vinovăție și rea-credință de către pârâtă.

Sub un ultim aspect, recurenta susține că în motivarea instanței de fond a fost introdusă o persoană juridică ce nu face obiectul acțiunii, respectiv B. S.A., motiv pentru care cauza trebuia trimisă la fond spre rejudecare.

În combaterea recursului, intimata CEZ Vînzare S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal anularea recursului, ior în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Excepția nulității recursului a fost respinsă ca neîntemeiată de către instanță în sedința de judecată din 08.04.2021.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauza de față, întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantei și de menținere a hotărârii instanței de fond.

Instanța de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a fost admisă excepția prescripției privind dreptul material la acțiune, evidențiind faptul că nu sunt incidente cauzele de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată de instanță, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, sau de o motivare contradictorie, cum susține recurenta.

De asemenea, ipoteza privind existența motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii nu a fost demonstrată, recurenta argumentând această susținere prin citarea unui paragraf al deciziei și al dispozitivului, fără a argumenta motivele care susțin această critică, situație în care nu se poate proceda la un examen efectiv al criticii.

În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de apel a procedat la o examinare efectivă și reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind încălcarea autorității de lucru judecat, se constată că recurenta nu a prezentat argumentația în susținerea acestuia, sens în care se apreciază că motivul de recurs a fost invocat formal în cauză.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că din analiza memoriului de recurs acesta poat fi analizat din perspectiva dispozițiilor de drept material încălcate, respectiv art. 2528 C. civ.

Nemulțumirea recurentei vizează faptul că instanța de apel nu a reținut ca fiind incidente dispozițiile reglementate de art. 2537 și art. 2532 C. civ. privind situațiile de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție.

Potrivit susținerilor recurentei, cauza de întrerupere este determinată de reconectarea în mod voluntar a locului de consum la curent de către pârâtă, astfel cum rezultă din bonul de mișcare contor, dată în raport de care termenul de prescripție se împlinea la 23.11.2019, acțiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripție, respectiv la 06.11.2019.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune se reține că instanța de apel a menținut soluția instanței de fond prin care a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la dispozițiile art. 2501 C. civ., raportat la art. 2517 C. civ.

Obiectul acțiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale) care are caracter patrimonial și se supune regulilor de prescripție extinctivă potrivit art. 2501 C. civ.

Reclamanta prin cererea de chemare în judecată a invocat fapta culpabilă a pârâtei de a folosi ilegal firma de recuperare creanțe S.C. C. S.R.L., care prin notificările trimise i-a produs un prejudiciu în perioada 27.03.2013-23.11.2016. Se mai constată că ultima notificare trimisă reclamantei a fost la 17.06.2014.

Argumentația instanței de apel a avut în vedere dispozițiile art. 2518 C. civ., reținând că dreptul de a formula acțiunea s-a născut cel târziu la data la care a fost expediată ultima dintre notificările care potrivit susținerilor reclamantei au produs prejudicii de natură morală.

În consecință, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la 17.06.2014 și s-a împlinit la 17.06.2017, cunoscând la acel moment titularul și pe cel care răspunde de ea, potrivit dispozițiilor art. 2523 C. civ.

Recurenta invocă existența unor situații juridice care afectează cursul prescripției sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23.11.2016 care atestă reconectarea locului de consum, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripției în accepțiunea art. 2537 și 2532 C. civ.

De altfel, daunele morale ca urmare a debranșării au fost solicitate în cadrul altor dosare, nefiind îndeplinite condițiile de întrerupere a termenului de prescripție potrivit art. 2537 pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica privind nulitatea hotărârii față de menționarea greșită a S.C. B. S.A. în loc de Cez Vânzare S.A., aceasta nu se constituie înr-un motiv de nulitate potrivit dispozițiilor art. 174 C. proc. civ., întrucât partea nu a suferit nicio vătămare, prin practicaua și dispozitivul hotărârii fiind menționată corect ca parte Cez Vânzare S.A..

În consecință, pentru considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 534/2020 din 04 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CEZ VÂNZARE S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2021.