ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra constatării perimării recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 551 din 2 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Iași a admis, în parte, contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Opera Naționala Romana Iași, a anulat decizia de concediere nr. 86/04.12.2013 emisă de intimată și a obligat intimata la reintegrarea contestatorului pe funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate; a obligat intimata să achite contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 05.12.2013 și până la reintegrarea efectivă, drepturi actualizate la data pronunțării prezentei; a obligat intimata să achite contestatorului suma de 2000 RON reprezentând daune morale; a respins cererea contestatorului privind obligarea la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere; a obligat intimata sa achite contestatorului sume de 3000 de RON reprezentând cheltuieli de judecata (onorariu de avocat).

Prin decizia civilă nr. 2323 din 04 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Iași a admis cererea de apel formulată de contestatoarea Opera Națională Română Iași împotriva sentinței civile nr. 13303/29.11.2016 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins excepția autorității de lucru judecat și a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Opera Națională Română Iași în contradictoriu cu intimatul A.; a dispus anularea somației nr. x/20.05.2016 și a actelor de executare subsecvente săvârșite în dosarul de executare nr. 292/2015 al BEJA B..

A păstrat dispoziția instanței de fond relativă la respingerea excepției tardivității.

A respins cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății la fond și în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

A dispus restituirea cauțiunii în suma de 1000 consemnată de către contestatoare cu chitanța seria x, nr. x din data de 19.09.2016.

Împotriva deciziei civile nr. 2323 din 04 decembrie 2017 a Tribunalului Iași, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea dintre această hotărâre și sentința civilă nr. 551 din 2 martie 2015 a aceleiași instanțe.

Intimata Opera Națională Română Iași a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în modalitatea cum aceasta a fost formulată, iar pe cale de excepție, a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2323/04.12.2017 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivelor de casare invocate, după reiterarea istoricului cauzei, în ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire, recurentul a susținut că sub aspectul momentului de la care curge termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie făcută distincția după cum autoritatea de lucru judecat a hotărârii inițiale/anterioare este încălcată prin dispozitivul hotărârii ulterioare sau prin considerentele decizorii ale acesteia.

A mai arătat recurentul că motivele de revizuire au arătat ca autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 551/2015, astfel cum aceasta este înțeleasă prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ., a fost încălcată prin considerentele decizorii ale Deciziei nr. 2323/2017 (paragraf 6 pagina 7 din decizie). Prin urmare nu putea fi formulată o cerere de revizuire pentru aceste motive la data pronunțării deciziei nr. 2323/2017 și nici în termen de o lună de la această dată, pentru că hotărârea nu era motivată.

În continuare, a arătat recurentul că raportat la dispozițiile citate rezultă că întinderea autorității de lucru judecat se referă atât la dispozitivul cât și la considerentele hotărârii, ceea ce însemna, pentru identitate de rațiune, că încălcarea autorității judecătorești printr-o hotărâre ulterioară poate proveni atât din dispozitiv, cât și din considerentele acesteia.

În această ipoteză, termenul de revizuire nu poate curge de la un moment anterior, ci de la momentul de la care s-a născut interesul formulării căii de atac a revizuirii, doar în această interpretare putând fi garantat dreptul la un proces echitabil, în condițiile art. 6 din CEDO.

Intimata-pârâtă Opera Națională Română Iași a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea ca nefondată.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au formulat puncte de vedere.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 octombrie 2019 Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă Opera Națională Română Iași și a admis în principiu recursul, stabilind termen la 14 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din 14 februarie 2020, instanța a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul-reclamant pentru a da posibilitatea acestuia să formuleze și să depună la dosar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și i-a pus în vedere să o depună la dosar cu cel puțin cinci zile înaintea termenului de judecată pentru a fi comunicată intimatei, cauza fiind amânată la data de 3 aprilie 2020.

La termenul din 3 aprilie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluția din 15 mai 2020 s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 24 iulie 2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea din 24 iulie 2020, după repunerea cauzei pe rol, constatând că deși legal citate, părțile nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și că nu au solicitat judecarea dosarului în lipsa lor, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății recursului.

La acel termen, după rămânerea în pronunțare asupra suspendării, s-a primit la dosar o cerere de amânare formulată de recurentul-reclamant A., pentru lipsă de apărare, motivată de faptul că avocatul C., care îl reprezintă pe recurent, se află în concediu de odihnă până la data de 3.08.2020.

Prin rezoluția din 3 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea repunerii pe rol a cauzei și verificării incidenței perimării, în raport de dispozițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 7 aprilie 2021, recurentul-reclamant a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a susținut caracterul neîntemeiat al perimării, deoarece nu i se poate imputa lăsarea în nelucrare a cauzei, având în vedere că a solicitat în data de 23 iulie 2020, amânarea judecării recursului pentru lipsă de apărare, însă instanța a suspendat judecata cel mai probabil pentru că cererea de amânare nu a ajuns în timp util la dosarul cauzei. Totodată, a solicitat reluarea judecății și judecarea cauzei în lipsă.

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, dispozițiile art. 411 din C. proc. civ. stipulează că:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: (...) 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 24 iulie 2020, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Încheierea din 24 iulie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 24 ianuarie 2021.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile perimării, respectiv instanța a fost investită cu o cerere de recurs, care a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar lăsarea în nelucrare a cauzei se datorează unor motive imputabile părții, respectiv lipsa de la ședința de judecată, în condițiile în care nu solicitase judecarea cauzei în lipsă și neformularea în termenul de 6 luni de la suspendarea cauzei prin încheierea din data de 24 iulie 2020 a unei cereri de repunere pe rol a cauzei.

Nu pot fi reținute susținerile recurentului, potrivit cărora el nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii.

Astfel, recurentul-reclamant a transmis prin e-mail o cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare la termenul din 24 iulie 2020, care a fost înregistrată la dosar după rămânerea în pronunțare asupra suspendării judecății recursului, însă nu a formulat înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului în condițiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ.

Totodată, se constată că la 11 septembrie 2020, recurentului i s-a comunicat, la domiciliul procesual ales, încheierea de suspendare din 24 iulie 2020, acesta având cunoștință de măsura dispusă de instanță.

În cauză, nu a fost formulată o cerere de repunere pe rol a cauzei de către recurent, care să arate intenția de a continua judecata, astfel încât se constată că de la data suspendării judecății (24 iulie 2020) și până la data împlinirii termenului de perimare (24 ianuarie 2021), partea interesată nu a efectuat niciun act procedural în virtutea căruia cursul perimării ar fi putut fi întrerupt, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ.

Totodată, în cauză nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării din cele prevăzute de art. 418 din C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părții, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.